Încheiere 2384/2021
Încheiere CNSC2384_2021_Incheiere_2384.pdf
Document CNSC
AMIRAS C&L IMPEX SRL în contradictoriu cu COMUNA CURTESTI (PRIMARIA CURTESTI JUD BOTOSANI)
Încheierea CNSC nr. 2384/C1/2418 din 20.09.2021
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect: „Execuție lucrări pentru investiția – Modernizarea sistemului de iluminat stradal în comuna Curtești, jud. Botoșani”, cod CPV: 45316000-5, s-a solicitat: - obligarea autorității contractante, la luarea măsurilor corective care se impun conform Deciziei CNSC nr. 1658/C1/1555 din 30.07.2021 în sensul refacerii documentației de atribuire prin înlăturarea cerințelor nelegale ce vor fi indicate mai jos, anularea parțială a documentului nr. 7961/20.08.2021 privind măsurile de remediere dispuse de autoritate, prelungirea termenului de depunere a ofertelor (data limită de depunere fiind 14.09.2021) și suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației; - în subsidiar dacă nu vor putea fi luate alte măsuri solicită anularea procedurii de atribuire; - obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată. În luarea deciziei CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pentru aceste motive în baza legii şi a documentelor depuse de …Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2384_2021_Incheiere_2384.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: ÎNCHEIERE Nr. 2384/C1/2418 Data: 20.09.2021 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 48340/14.09.2021, formulată de SC AMIRAS C&L IMPEX SRL, cu sediul în Târgoviște, str. Constantin Brâncoveanu, nr. 66, județul Dâmbovița, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J15/530/1992, având cod unic de înregistrare RO 917713, și sediu procesual la CA STOICUȚ SIMONA - ELENA, din București, str. Dr. Mihail Mirinescu nr. 22, etj. 2, ap. 7, camera 1, sector 5, împotriva documentației de atribuire, întocmite de către COMUNA CURTEȘTI (PRIMĂRIA CURTEȘTI JUD. BOTOȘANI), cu sediul în localitatea Curtești, str. Principală, FN, județul Botoșani, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată privind atribuirea contractului, având ca obiect: „Execuție lucrări pentru investiția – Modernizarea sistemului de iluminat stradal în comuna Curtești, jud. Botoșani”, cod CPV: 45316000-5, s-a solicitat: - obligarea autorității contractante, la luarea măsurilor corective care se impun conform Deciziei CNSC nr. 1658/C1/1555 din 30.07.2021 în sensul refacerii documentației de atribuire prin înlăturarea cerințelor nelegale ce vor fi indicate mai jos, anularea parțială a documentului nr. 7961/20.08.2021 privind măsurile de remediere dispuse de autoritate, prelungirea termenului de depunere a ofertelor (data limită de depunere fiind 14.09.2021) și suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației; - în subsidiar dacă nu vor putea fi luate alte măsuri solicită anularea procedurii de atribuire; - obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată. În luarea deciziei CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pentru aceste motive în baza legii şi a documentelor depuse de părţi, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Pagina 1 din 2
DISPUNE: Respinge ca nefondată cererea de suspendare a procedurii, formulată de SC AMIRAS C&L IMPEX SRL, în contradictoriu cu COMUNA CURTEȘTI (PRIMĂRIA CURTEȘTI JUD. BOTOȘANI). Obligatorie. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare .............. PREȘEDINTE .............. Consilier de soluționare ............ Redactat practicaua încheierii ................ Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 4 (patru) pagini. Pagina 2 din 2