Încheiere 2363/2021
Încheiere CNSC2363_2021_Incheiere_2363.pdf
Document CNSC
CORTECH MED SRL în contradictoriu cu SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENTA ELIAS
Încheierea CNSC nr. 2363/C5/2737 din 17.09.2021
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Echipament de tomografie computerizată, minim 128 slice-uri achiziționate”, cod CPV 33115000-9 (Rev.2), inițiată de SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENȚĂ ELIAS, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în municipiul București, str. Mărăști nr. 17, sector 1. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
Admite cererea formulată de CORTECH MED SRL și dispune restituirea către aceasta a Recipisei de consemnare nr. 206679562/1, în sumă de 67.867 RON, eliberată la data de 02.12.2020 de CEC Bank – Sucursala Victoria, aferentă contestației, care a format obiectul dosarului CNSC nr. 2737/2020. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 611 alin. (7) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Pagina 2 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2363_2021_Incheiere_2363.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2), art. 21 alin. (1), art. 27 alin. (2) și art. 611 alin. (7) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 2363/C5/2737 Data: 17.09.2021 Prin adresa nr. 3367/09.09.2021, transmisă, inițial, prin mijloace electronice (e-mail) și, ulterior, în original, prin poștă, înregistrată la Consiliu sub nr. 47554/09.09.2021 și, respectiv, sub nr. 48313/14.09.2021 CORTECH MED SRL, cu sediul în municipiul București, str. Gheorghe Țițeica nr. 188C, sector 2, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/13271/2007, având CIF RO 22088756, reprezentată legal de dl. Teliceanu Bogdan – administrator și convențional de d-na avocat Costache Andreea Florentina, a formulat o cerere de restituire a cauțiunii constituită în vederea soluționării contestației care a format obiectul dosarului CNSC nr. 2737/2020, formulată în cadrul procedurii de atribuire prin „licitație deschisă”, online, fără etapă finală de licitație electronică, a contractului de achiziții publice având ca obiect „Echipament de tomografie computerizată, minim 128 slice-uri achiziționate”, cod CPV 33115000-9 (Rev.2), inițiată de SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENȚĂ ELIAS, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în municipiul București, str. Mărăști nr. 17, sector 1. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2
Admite cererea formulată de CORTECH MED SRL și dispune restituirea către aceasta a Recipisei de consemnare nr. 206679562/1, în sumă de 67.867 RON, eliberată la data de 02.12.2020 de CEC Bank – Sucursala Victoria, aferentă contestației, care a format obiectul dosarului CNSC nr. 2737/2020. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 611 alin. (7) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Pagina 2 din 2