Încheiere 2283/2021
Încheiere CNSC2283_2021_Incheiere_2283.pdf
Document CNSC
ALL BUSINESS MANAGEMENT SRL în contradictoriu cu ENGIE ROMANIA S.A.
Încheierea CNSC nr. 2283/C6/2314 din 09.09.2021
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect <ACORD CADRU „SERVICII DE CONSULTANȚĂ PENTRU SOLUȚIA SOFTWARE SEAL&SCE”’>, cod CPV 72000000-5 Servicii IT: consultanță, dezvoltare de software, internet și asistență (Rev.2), anunț de participare nr. CN1033929/ 19.08.2021, s-au solicitat următoarele: i. În principal, obligarea autorității contractante la remedierea aspectelor identificate în documentația de atribuire ca fiind restrictive și nelegale, astfel încât să se permită derularea procedurii în condiții de concurență reală, cu prelungirea corespunzătoare a termenului de depunere a solicitărilor de participare; ii. În subsidiar, în măsura în care nu s-ar mai putea dispune măsuri de remediere, anularea procedurii de atribuire în conformitate cu prevederile art. 225 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 99/2016. Cu titlu preliminar, solicită Consiliului să dispună măsura suspendării procedurii de atribuire, în conformitate cu prevederile art. 22 din Legea nr. 101/2016, până la soluționarea prezentei contestații. Pentru a…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite cererea de suspendare a procedurii de atribuire, până la soluționarea contestației, formulată de către ALL BUSINESSES MANAGEMENT SRL, cu sediul în București, B-dul Iuliu Maniu nr. 7, corp Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2283_2021_Incheiere_2283.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 23 și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului National de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 2283/C6/2314 Data: 09.09.2021 Prin contestația nr. 462/30.08.2021, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 45952/01.09.2021, formulată de către ALL BUSINESSES MANAGEMENT SRL, cu sediul în București, B-dul Iuliu Maniu nr. 7, corp A, et. 4, camera 1, sector 6, înregistrată la ORC sub nr. J40/1744/2017, având CUI RO37064275, reprezentată prin Grigore - Cristian Cioroboiu, împotriva documentației de atribuire, elaborată de către ENGIE ROMANIA SA, cu sediul în București, B-dul Mărășești nr. 4-6, sector 4, în calitate de entitate contractantă, în cadrul procedurii competitive cu negociere organizată în vederea încheierii unui acord cadru având ca obiect <ACORD CADRU „SERVICII DE CONSULTANȚĂ PENTRU SOLUȚIA SOFTWARE SEAL&SCE”’>, cod CPV 72000000-5 Servicii IT: consultanță, dezvoltare de software, internet și asistență (Rev.2), anunț de participare nr. CN1033929/ 19.08.2021, s-au solicitat următoarele: i. În principal, obligarea autorității contractante la remedierea aspectelor identificate în documentația de atribuire ca fiind restrictive și nelegale, astfel încât să se permită derularea procedurii în condiții de concurență reală, cu prelungirea corespunzătoare a termenului de depunere a solicitărilor de participare; ii. În subsidiar, în măsura în care nu s-ar mai putea dispune măsuri de remediere, anularea procedurii de atribuire în conformitate cu prevederile art. 225 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 99/2016. Cu titlu preliminar, solicită Consiliului să dispună măsura suspendării procedurii de atribuire, în conformitate cu prevederile art. 22 din Legea nr. 101/2016, până la soluționarea prezentei contestații. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea de suspendare a procedurii de atribuire, până la soluționarea contestației, formulată de către ALL BUSINESSES MANAGEMENT SRL, cu sediul în București, B-dul Iuliu Maniu nr. 7, corp Pagina 1 din 2
A, et. 4, camera 1, sector 6, în contradictoriu cu entitatea contractantă ENGIE ROMANIA SA, cu sediul în București, B-dul Mărășești nr. 4-6, sector 4. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare, conform art. 23 alin. (2) din Legea nr. 101/ 2016.
Pagina 2 din 2