AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Încheiere CNSC 2155/2021

CORNELL’S FLOOR SRL în contradictoriu cu COMUNA MANOLEASA

Încheierea CNSC nr. 2155/C3/2186 din 24.08.2021

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Încheierea CNSC nr. 2155/C3/2186 din 24.08.2021

Data din document
2021-08-24
Complet
C3

Obiectul procedurii

având ca obiect Proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul de investiție: „Modernizare drumuri de interes local în Comuna Manoleasa, Județul Botoșani”, inițiată cu anunțul de participare simplificat nr. SCN1061109, publicat în SEAP la 31.12.2019 și care a făcut obiectul deciziei Consiliului nr. 2049/C3/2186 din 06.11.2020. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cererii de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către CORNELL’S FLOOR SRL și dispune restituirea către aceasta a cauțiunii, în valoare de 88.000 lei, ce a fost constituită prin recipisa de consemnare nr. 206566125/1, emisă de CEC Bank – Sucursala Botoșani, la data de 08.10.2020, în contradictoriu cu COMUNA MANOLEASA. Executorie. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare, în conformitate cu dispozițiile art. 611 alin. (7) din Legea nr. 101…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către CORNELL’S FLOOR SRL și dispune restituirea către aceasta a cauțiunii, în valoare de 88.000 lei, ce a fost constituită prin recipisa de consemnare nr. 206566125/1, emisă de CEC Bank – Sucursala Botoșani, la data de 08.10.2020, în contradictoriu cu COMUNA MANOLEASA. Executorie. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare, în conformitate cu dispozițiile art. 611 alin. (7) din Legea nr. 101/2016. Pagina 1 din 1
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Încheiere 2155/2021

Încheiere CNSC
An dosar: 2020Înregistrare: 43551Data înregistrării: Nedisponibilă
ContestatorCORNELL’S FLOOR SRL
Autoritate contractantăCOMUNA MANOLEASA

2155_2021_Incheiere_2155.pdf

Document asociat

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.227 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 2155/C3/2186 Data: 24.08.2021 Prin cererea nr. 1002/23.08.2021, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 43994/23.08.2021, CORNELL’S FLOOR SRL, cu sediul în localitatea Roma, comuna Roma, județul Botoșani, înmatriculată în registrul comerțului sub nr. J07/748/2008, având CUI 24616580, reprezentată legal prin Țiprigan Elena-Mirela, a solicitat restituirea cauțiunii aferente contestației sale nr. 1402/07.10.2020, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 43551/07.10.2020, formulată în procedura simplificată, organizată de autoritatea contractantă COMUNA MANOLEASA, cu sediul în comuna Manoleasa, str. Principală, FN (fără număr), județul Botoșani, în vederea atribuirii unui contract de achiziție publică având ca obiect Proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul de investiție: „Modernizare drumuri de interes local în Comuna Manoleasa, Județul Botoșani”, inițiată cu anunțul de participare simplificat nr. SCN1061109, publicat în SEAP la 31.12.2019 și care a făcut obiectul deciziei Consiliului nr. 2049/C3/2186 din 06.11.2020. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cererii de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către CORNELL’S FLOOR SRL și dispune restituirea către aceasta a cauțiunii, în valoare de 88.000 lei, ce a fost constituită prin recipisa de consemnare nr. 206566125/1, emisă de CEC Bank – Sucursala Botoșani, la data de 08.10.2020, în contradictoriu cu COMUNA MANOLEASA. Executorie. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare, în conformitate cu dispozițiile art. 611 alin. (7) din Legea nr. 101/2016. Pagina 1 din 1