Încheiere 2044/2021
Încheiere CNSC2044_2021_Incheiere_2044.pdf
Document CNSC
GENERAL ELECTRIC MEDICAL SYSTEMS ROMANIA SRL în contradictoriu cu MINISTERUL APARARII - UNITATEA MILITARA 02464 BUCURESTI
Încheierea CNSC nr. 2044/C8/2017 din 11.08.2021
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „APARATIRĂ MEDICALĂ 3 (APARAT DE ANESTEZIE, VENTILATOR, ASPIATOR CHIRURGICAL DE PUTERE MARE ȘI MASA DE OPERAȚII MULTIFUNCȚIONALĂ (OFTALMO, ORL, CHIRURGIE, ORTOPEDIE)”, a solicitat Consiliului, între altele, suspendarea procedurii de atribuire cu privire la Lotul 1 – Aparat de anestezie și Lotul 2 – Ventilator, până la soluționarea cauzei, în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DISPUNE: Admite cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de GENERAL ELECTRIC MEDICAL SYSTEMS ROMANIA SRL în contestația depusă în contradictoriu cu MINISTERUL APĂRĂRII – UNITATEA MILITARĂ 02464 BUCUREȘTI și, pe cale de consecință, suspendă procedura de atribuire a contractelor privind loturile 1 și 2, până la soluționarea cauzei. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 (cinci) zile de la comunicare. Pagina 1 din 1Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2044_2021_Incheiere_2044.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
ÎNCHEIERE Nr. 2044/C8/2017 Data: 11.08.2021 Prin contestația, înregistrată la Consiliu cu nr. 40956/06.08.2021, formulată de GENERAL ELECTRIC MEDICAL SYSTEMS ROMANIA SRL, cu sediul în București, str. Barbu Văcărescu nr. 301-311, Clădirea Lakewiew, etaj 3, biroul nr. 1, sector 2, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/3731/2000, Cod Unic de Identificare 12924986, atribut fiscal RO, reprezentată legal prin dna Ruxandra Toporan director LCS, împotriva documentației de atribuire elaborată de MINISTERUL APĂRĂRII – UNITATEA MILITARĂ 02464 BUCUREȘTI, cu sediul în București, str. Drumul Taberei nr. 7G, sector 6, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată pentru atribuirea contractului având ca obiect „APARATIRĂ MEDICALĂ 3 (APARAT DE ANESTEZIE, VENTILATOR, ASPIATOR CHIRURGICAL DE PUTERE MARE ȘI MASA DE OPERAȚII MULTIFUNCȚIONALĂ (OFTALMO, ORL, CHIRURGIE, ORTOPEDIE)”, a solicitat Consiliului, între altele, suspendarea procedurii de atribuire cu privire la Lotul 1 – Aparat de anestezie și Lotul 2 – Ventilator, până la soluționarea cauzei, în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DISPUNE: Admite cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de GENERAL ELECTRIC MEDICAL SYSTEMS ROMANIA SRL în contestația depusă în contradictoriu cu MINISTERUL APĂRĂRII – UNITATEA MILITARĂ 02464 BUCUREȘTI și, pe cale de consecință, suspendă procedura de atribuire a contractelor privind loturile 1 și 2, până la soluționarea cauzei. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 (cinci) zile de la comunicare. Pagina 1 din 1