Încheiere 1790/2021
Încheiere CNSC1790_2021_Incheiere_1790.pdf
Document CNSC
PGA ELECTRIC SRL în contradictoriu cu SOCIETATEA DE DISTRIBUTIE A ENERGIEI ELECTRICE MUNTENIA NORD S.A.
Încheierea CNSC nr. 1790/C8/1690 din 13.07.2021
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect achiziție „BLOCURI DE MĂSURĂ ȘI PROTECȚIE MONOFAZATE ȘI TRIFAZATE”, s-a solicitat, printre altele, suspendarea procedurii de atribuire a contractului până la soluționarea procedurii, în temeiul art. 22 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, precum și suspendarea procedurii de soluționare a contestației până la soluționarea plângerii ce face obiectul dosarului nr. 467/33/2021, aflat pe rolul Curții de Apel Cluj – secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, în baza art. 25 alin. (1) din actul normativ anterior menționat. Capătul de cerere privind suspendarea procedurii a fost soluționat prin Încheierea nr. 1782/C8/1690/12.07.2021, în sensul respingerii cererii ca nefondată. Pe rolul Consiliului se află capătul de cerere privind suspendarea soluționării contestației, în baza art. 25 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DISPUNE: Suspendă soluționarea contestației înregistrată la Consi…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
1790_2021_Incheiere_1790.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
ÎNCHEIERE Nr. 1790/C8/1690 Data: 13.07.2021 Prin contestația înregistrată la Consiliu cu nr. 35102/08.07.2021, formulată de PGA ELECTRIC SRL, cu sediul social în Baia Mare, județul Maramureș, str. Fabricii nr. 7B, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului cu nr. J24/358/2000, având CUI 13085777, atribut fiscal RO, reprezentată legal de Bumbuk Ilie Bogdan – administrator și convențional de SCPA Ceparu și Irimia, cu sediul în București, str. Ștefan Mihăileanu nr. 11, sector 2, adresă unde dorește comunicarea tuturor actelor de procedură, împotriva deciziei de declarare ca neconformă a ofertei PGA ELECTRIC SRL, luată de DISTRIBUȚIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMÂNIA SA, cu sediul în Municipiul Cluj-Napoca, Str. Ilie Măcelaru, nr. 28A, județul Cluj, în calitate de entitate contractantă, în vederea atribuirii contractului având ca obiect achiziție „BLOCURI DE MĂSURĂ ȘI PROTECȚIE MONOFAZATE ȘI TRIFAZATE”, s-a solicitat, printre altele, suspendarea procedurii de atribuire a contractului până la soluționarea procedurii, în temeiul art. 22 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, precum și suspendarea procedurii de soluționare a contestației până la soluționarea plângerii ce face obiectul dosarului nr. 467/33/2021, aflat pe rolul Curții de Apel Cluj – secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, în baza art. 25 alin. (1) din actul normativ anterior menționat. Capătul de cerere privind suspendarea procedurii a fost soluționat prin Încheierea nr. 1782/C8/1690/12.07.2021, în sensul respingerii cererii ca nefondată. Pe rolul Consiliului se află capătul de cerere privind suspendarea soluționării contestației, în baza art. 25 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DISPUNE: Suspendă soluționarea contestației înregistrată la Consiliu cu nr. 35102/08.07.2021, formulată de către PGA ELECTRIC SRL în contradictoriu cu DISTRIBUȚIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMÂNIA SA, până la rămânerea definitivă a hotărârii care va fi pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția a III-a de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. 467/33/2021. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare. Pagina 1 din 1