Încheiere 1668/2021
Încheiere CNSC1668_2021_Incheiere_1668.pdf
Document CNSC
CCAT SOLUTION GRUP SRL în contradictoriu cu REGIA NATIONALA A PADURILOR ROMSILVA ADMINISTRATIA PARCULUI NATIONAL MUNTII MACINULUI R.A.
Încheierea CNSC nr. 1668/C5/1534 din 28.06.2021
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Servicii specifice de Managementul adecvat/demonstrativ al ecosistemelor/habitatelor de pădure și de pajiști din Parcul Național Munții Măcinului, din punct de vedere al capacității de suport pentru recoltarea plantelor medicinale, fructelor de pădure și ciupercilor”, cod CPV 79311100-8 (Rev. 2), inițiată de REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR „ROMSILVA” - ADMINISTRAȚIA PARCULUI NAȚIONAL „MUNȚII MĂCINULUI” RA, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în municipiul Tulcea str. 9 Mai nr. 4 BIS, județul Tulcea și a solicitat, între altele, „suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea prezentei contestații”. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea formulată de CCAT SOLUTION GRUP SRL privind suspendarea procedurii de atribuire inițiată de REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR „ROMSILVA” - ADMINISTRAȚIA PARCULUI NAȚIONAL „MUNȚII MĂCINULUI” RA, în calitate de autoritate contractantă. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare. Pagina 2 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
1668_2021_Incheiere_1668.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 23 și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 1668/C5/1534 Data: 28.06.2021 Prin contestația fără număr de înregistrare și nedatată la emitentă, transmisă prin mijloace electronice (e-mail) și prin poștă, în original, înregistrată la Consiliu sub nr. 32204/22.06.2021 și, respectiv sub nr. 32670/24.06.2021, CCAT SOLUTION GRUP SRL, cu sediul în municipiul București, str. Dionisie Lupu nr. 70-72, sectorul 1, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/107732/2015, având CIF RO 34957992, reprezentată legal de Stan Zamfir Răzvan, în calitate de administrator, a contestat documentația de atribuire elaborată în cadrul procedurii de atribuire „simplificată”, online, fără etapă finală de licitație electronică, a contractului de achiziție publică de servicii având ca obiect „Servicii specifice de Managementul adecvat/demonstrativ al ecosistemelor/habitatelor de pădure și de pajiști din Parcul Național Munții Măcinului, din punct de vedere al capacității de suport pentru recoltarea plantelor medicinale, fructelor de pădure și ciupercilor”, cod CPV 79311100-8 (Rev. 2), inițiată de REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR „ROMSILVA” - ADMINISTRAȚIA PARCULUI NAȚIONAL „MUNȚII MĂCINULUI” RA, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în municipiul Tulcea str. 9 Mai nr. 4 BIS, județul Tulcea și a solicitat, între altele, „suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea prezentei contestații”. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pagina 1 din 2
Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea formulată de CCAT SOLUTION GRUP SRL privind suspendarea procedurii de atribuire inițiată de REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR „ROMSILVA” - ADMINISTRAȚIA PARCULUI NAȚIONAL „MUNȚII MĂCINULUI” RA, în calitate de autoritate contractantă. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare. Pagina 2 din 2