Încheiere 1403/2021
Încheiere CNSC1403_2021_Incheiere_1403.pdf
Document CNSC
AMIRAS C&L IMPEX SRL în contradictoriu cu COMUNA STRUNGA (CONSILIUL LOCAL STRUNGA)
Încheierea CNSC nr. 1403/C6/1261 din 26.05.2021
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Execuție lucrări aferente proiectului MODERNIZARE SISTEM DE ILUMINAT PUBLIC STRADAL ÎN COMUNA STRUNGA, JUDEȚUL IAȘI”, cod CPV 45316110-9 Instalare de echipament de iluminare stradală (Rev. 2), inițiată prin publicarea anunțului de participare simplificat nr. SCN1085955/17.05.2021, s-au solicitat următoarele: 1. În principal, obligarea autorității contractante la luarea măsurilor corective care se impun, în sensul refacerii documentației de atribuire prin înlăturarea cerințelor nelegale ce vor fi indicate mai jos și suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației; 2. În subsidiar, în cazul imposibilității adoptării măsurilor corective, anularea procedurii de atribuire; 3. Obligarea autorității la plata cheltuielilor de judecată. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite cererea de suspendare a procedurii de atribuire până la soluționarea contestației formulată de către AMIRAS C&L IMPEX SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA STRUNGA. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare, conform art. 23 alin. (2) din Legea nr. 101/2016.Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
1403_2021_Incheiere_1403.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 23 și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului National de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 1403/C6/1261 Data: 26.05.2021 Prin contestația înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 26753/24.05.2021, formulată de către AMIRAS C&L IMPEX SRL, cu sediul social în orașul Târgoviște, str. Constantin Brâncoveanu nr. 66, județul Dâmbovița, cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor din prezentul dosar la punctul de lucru din sat Viforâta, comuna Aninoasa, str. Mihai Viteazu nr. 3, județul Dâmbovița, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J15/530/1992, având CUI 917713, reprezentată legal prin Stancu Ioan – administrator și convențional prin avocat Simona - Elena Stoicuţ, împotriva documentației de atribuire, întocmită de către COMUNA STRUNGA cu sediul în Comuna Strunga, str. Principală nr. 1, județul Iași, cod poștal 707465, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, derulată online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Execuție lucrări aferente proiectului MODERNIZARE SISTEM DE ILUMINAT PUBLIC STRADAL ÎN COMUNA STRUNGA, JUDEȚUL IAȘI”, cod CPV 45316110-9 Instalare de echipament de iluminare stradală (Rev. 2), inițiată prin publicarea anunțului de participare simplificat nr. SCN1085955/17.05.2021, s-au solicitat următoarele: 1. În principal, obligarea autorității contractante la luarea măsurilor corective care se impun, în sensul refacerii documentației de atribuire prin înlăturarea cerințelor nelegale ce vor fi indicate mai jos și suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației; 2. În subsidiar, în cazul imposibilității adoptării măsurilor corective, anularea procedurii de atribuire; 3. Obligarea autorității la plata cheltuielilor de judecată. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, Pagina 1 din 2
CONSILIUL DECIDE: Admite cererea de suspendare a procedurii de atribuire până la soluționarea contestației formulată de către AMIRAS C&L IMPEX SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA STRUNGA. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare, conform art. 23 alin. (2) din Legea nr. 101/2016.
Pagina 2 din 2