Încheiere 1284/2021
Încheiere CNSC1284_2021_Incheiere_1284.pdf
Document CNSC
MEDIA RAPID CONSTRUCT SRL în contradictoriu cu COMUNA BUTOIEȘTI
Încheierea CNSC nr. 1284/C3/1034 din 13.05.2021
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Proiectare, asistență tehnică și execuție lucrări în cadrul proiectului Extindere alimentare cu apă în localitățile Butoiești și Arginești și rețele de canalizare cu stații de epurare ape menajere uzate în localitățile Butoiești și Arginești, comuna Butoiești, județul Mehedinți”, inițiată cu anunțul de participare nr. CN1027862 publicat în SEAP la 25.01.2021, și care a făcut obiectul deciziei nr. 974/C3/1034 din 12.05.2021. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cererii de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către MEDIA RAPID CONSTRUCT SRL și dispune restituirea către aceasta a cauțiunii, în valoare de 88.000 lei, ce a fost constituită prin recipisa de consemnare nr. 207162732/1, emisă de CEC Bank – Sucursala Drobeta Turnu Severin, la data de 27.04.2021, în contradictoriu cu COMUNA BUTOIEȘTI. Executorie. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare, în conformitate cu dispozițiile art. 611 alin. (7) din Legea nr. 101/2016. Pagina 2 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
1284_2021_Incheiere_1284.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 1284/C3/1034 Data: 13.05.2021 Prin cererea 382/13.05.2021, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 24775/13.05.2021, MEDIA RAPID CONSTRUCT SRL, cu sediul în Drobeta-Turnu Severin, str. Aleea Constructorilor nr. 11, județul Mehedinți, înmatriculată în registrul comerțului sub nr. J25/105/2011, având CUI 28192089, reprezentată legal de Fruntelată Emil, administrator, în calitate de lider al asocierii MEDIA RAPID CONSTRUCT SRL – SC DAVID EL BRAVO SRL, a solicitat restituirea cauțiunii aferente contestației sale nr. 340/28.04.2021, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 22017/28.04.2021, privind procedura de licitație deschisă organizată de autoritatea contractantă COMUNA BUTOIEȘTI, cu sediul în Butoiești, str. Principală nr. 1, județul Mehedinți, în vederea atribuirii unui contract având ca obiect „Proiectare, asistență tehnică și execuție lucrări în cadrul proiectului Extindere alimentare cu apă în localitățile Butoiești și Arginești și rețele de canalizare cu stații de epurare ape menajere uzate în localitățile Butoiești și Arginești, comuna Butoiești, județul Mehedinți”, inițiată cu anunțul de participare nr. CN1027862 publicat în SEAP la 25.01.2021, și care a făcut obiectul deciziei nr. 974/C3/1034 din 12.05.2021. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cererii de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, Pagina 1 din 2
CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către MEDIA RAPID CONSTRUCT SRL și dispune restituirea către aceasta a cauțiunii, în valoare de 88.000 lei, ce a fost constituită prin recipisa de consemnare nr. 207162732/1, emisă de CEC Bank – Sucursala Drobeta Turnu Severin, la data de 27.04.2021, în contradictoriu cu COMUNA BUTOIEȘTI. Executorie. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare, în conformitate cu dispozițiile art. 611 alin. (7) din Legea nr. 101/2016. Pagina 2 din 2