AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 3028/2024

TT & CO SOLARIA GRUP SRL în contradictoriu cu CONSILIUL JUDETEAN TIMIS

Decizia CNSC nr. 3028/C7/3597 din 28.10.2024

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 3028/C7/3597 din 28.10.2024

Data din document
2024-10-28
Complet
C7

Obiectul procedurii

având ca obiect „Renovare energetică moderată a clădirii Corp C1 – Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Găvojdia”, se solicită admiterea contestației, anularea adresei nr. 29179/3/07.10.2024 de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire și a raportului procedurii nr. 29179/07.10.2024 și a tuturor actelor subsecvente, prin care oferta sa a fost declarată neadecvată, obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei sale, cu respectarea legislației și a considerentelor deciziei ce urmează să fie pronunțată și continuarea procedurii, precum și obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate cu respectiva contestație. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Admite excepția inadmisibilității contestației formulată de către T.T. & CO SOLARIA GRUP S.R.L., pentru neconstituirea cauțiunii în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, invocată din oficiu Respinge contestația formulată de către T.T. & CO SOLARIA GRUP S.R.L., cu sediul în Timișoara, str. Vasile Alecsandri nr. 3, ap. 3, județul Timiș, reprezentată convențional prin Avocat Radu Simionovici, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Timișoara, str. Episcop Augustin Pacha nr. 5, ap. 8, județul Timiș, în contradictoriu cu JUDEŢUL TIMIŞ (CONSILIUL JUDEŢEAN TIMIŞ), cu sediul în Timișoara, str. Revoluției 1989 nr. 17, județul Timiș, ca inadmisibilă, pentru neconstituirea cauțiunii prevăzută de lege, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la d…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 3028/2024

Decizie CNSC
An dosar: 2024Înregistrare: 65767Data înregistrării: 2024-10-15
ContestatorTT & CO SOLARIA GRUP SRLCUI 39330756
Autoritate contractantăCONSILIUL JUDETEAN TIMISCUI 4358029

2024_3028_2024_Decizie_3028.pdf, BO2024_3028_2024_BO2024_3028.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.440 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 3028/C7/3597 Data: 28.10.2024 Prin contestația fără număr de înregistrare la emitent și nedatată, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 65767/15.10.2024, formulată de către T.T. & CO SOLARIA GRUP S.R.L., cu sediul în Timișoara, str. Vasile Alecsandri nr. 3, ap. 3, județul Timiș, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J35/1597/2018, având CUI RO39330756, reprezentată convențional prin Avocat Radu Simionovici, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Timișoara, str. Episcop Augustin Pacha nr. 5, ap. 8, județul Timiș, împotriva adresei nr. 29179/3/07.10.2024 de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire și a raportului procedurii nr. 29179/07.10.2024, emise de către JUDEŢUL TIMIŞ (CONSILIUL JUDEŢEAN TIMIŞ), cu sediul în Timișoara, str. Revoluției 1989 nr. 17, județul Timiș, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Renovare energetică moderată a clădirii Corp C1 – Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Găvojdia”, se solicită admiterea contestației, anularea adresei nr. 29179/3/07.10.2024 de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire și a raportului procedurii nr. 29179/07.10.2024 și a tuturor actelor subsecvente, prin care oferta sa a fost declarată neadecvată, obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei sale, cu respectarea legislației și a considerentelor deciziei ce urmează să fie pronunțată și continuarea procedurii, precum și obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate cu respectiva contestație. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, Pagina 1 din 2

§ 2

CONSILIUL DECIDE: Admite excepția inadmisibilității contestației formulată de către T.T. & CO SOLARIA GRUP S.R.L., pentru neconstituirea cauțiunii în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, invocată din oficiu Respinge contestația formulată de către T.T. & CO SOLARIA GRUP S.R.L., cu sediul în Timișoara, str. Vasile Alecsandri nr. 3, ap. 3, județul Timiș, reprezentată convențional prin Avocat Radu Simionovici, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Timișoara, str. Episcop Augustin Pacha nr. 5, ap. 8, județul Timiș, în contradictoriu cu JUDEŢUL TIMIŞ (CONSILIUL JUDEŢEAN TIMIŞ), cu sediul în Timișoara, str. Revoluției 1989 nr. 17, județul Timiș, ca inadmisibilă, pentru neconstituirea cauțiunii prevăzută de lege, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 4 (patru) pagini. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 9.714 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația fără număr de înregistrare la emitent și nedatată, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 65767/15.10.2024, formulată de către ..., cu sediul în ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CUI ..., reprezentată convențional prin ..., cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în ..., împotriva adresei nr. 29179/3/07.10.2024 de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire și a raportului procedurii nr. 29179/07.10.2024, emise de către ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Renovare energetică moderată a clădirii Corp C1 – Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică ...”, se solicită admiterea contestației, anularea adresei nr. 29179/3/07.10.2024 de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire și a raportului procedurii nr. 29179/07.10.2024 și a tuturor actelor subsecvente, prin care oferta sa a fost declarată neadecvată, obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei sale, cu respectarea legislației și a considerentelor deciziei ce urmează să fie pronunțată și continuarea procedurii, precum și obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate cu respectiva contestație. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația formulată de către ... critică modalitatea prin care autoritatea contractantă i-a evaluat oferta și a declarat-o ca fiind neadecvată. Prin adresa nr. 30627/18.10.2024, înregistrată la Consiliu sub nr. 67092/21.10.2024, ... a transmis punctul său de vedere cu privire la contestația ..., prin care solicită respingerea acesteia ca nefondată. Pagina 1 din 5

§ 2

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarea situație de fapt: În calitate de autoritate contractantă, ... a inițiat o procedură simplificată, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Renovare energetică moderată a clădirii Corp C1 – Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică ...”, cod CPV 45453000-7 Lucrări de reparații generale și de renovare (Rev.2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. ... Conform anunțului de participare simplificat și a documentației de atribuire, criteriul de atribuire este „prețul cel mai scăzut”, iar valoarea estimată totală a contractului de lucrări este de 5.650.200,00 lei fără TVA. Potrivit procesului-verbal final nr. 20802/17.07.2024 privind evaluarea garanției de participare, a informațiilor din DUAE și a documentelor care îl însoțesc, la procedura de atribuire s-au depus trei oferte, dintre care și cea a contestatorului ... Raportat la prevederile legale aplicabile în materia achizițiilor publice, Consiliul are în vedere dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, conform cărora „Consiliul se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond, cu încadrarea în termenul prevăzut la art. 24 alin. (1), iar când constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei”, motiv pentru care va proceda, mai întâi, la soluționarea excepției inadmisibilității contestației invocată din oficiu, pentru neconstituirea cauțiunii, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului. În ceea ce privește excepția inadmisibilității contestației invocată din oficiu, pentru neconstituirea cauțiunii, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, se are în vedere că ... a depus prezenta contestație la data de 14.10.2024, ora 19:47, prin e-mail, fiind înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 65767/15.10.2024, respectiv la data când sunt aplicabile prevederile art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, astfel cum au fost completate și modificate ulterior, conform cărora „(1) Pentru soluționarea contestației formulate în condițiile art. 8 sub sancțiunea respingerii acesteia, persoana care se consideră vătămată trebuie să constituie, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, o cauțiune stabilită după cum urmează: (...)”. Procedând la verificarea îndeplinirii de către ... a obligației constituirii cauțiunii în cuantumul și termenul legal, din documentele aflate la dosarul cauzei Consiliul constată că aceasta nu a fost constituită până la data emiterii prezentei decizii, astfel cum prevăd dispozițiile art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, data limită fiind 21.10.2024, inclusiv. Prin adresa nr. 67750/3597/C7/23.10.2024, Consiliul a pus în vedere contestatorului ...: „... vă aducem la cunoștință prevederile art. Pagina 2 din 5

§ 3

611 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora, sub sancțiunea respingerii contestației, vă revine obligația de a constitui, în termen de maximum 5 (cinci) zile de la data sesizării Consiliului (15.10.2024), cauțiunea stabilită de respectivele prevederi ...”. Deși la dosarul cauzei se regăsește confirmarea de primire pe e- mail din care rezultă că societatea contestatoare a primit solicitarea Consiliului, la adresa ... (adresă de comunicare de la care a fost transmisă contestația), în data de 23.10.2024, ora 11:38, până la data emiterii prezentei decizii, ... nu a răspuns solicitării Consiliului. Analizând documentele aflate la dosarul cauzei și ținând seama de prevederile legale incidente cauzei, și anume Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul constată că ... a depus contestația ce face obiectul prezentei cauze, în data de 14.10.2024, ora 19:47, prin e-mail, fiind înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 65767/15.10.2024,

§ 4

însă,

§ 5

deși

§ 6

a

§ 7

primit

§ 8

adresa

§ 9

nr. 67750/3597/C7/23.10.2024, prin care i se solicita dovada (recipisa) constituirii cauțiunii, nu s-a conformat solicitării Consiliului, depășind astfel termenul maxim legal de 5 zile de la data sesizării Consiliului, termen care s-a împlinit în data de 21.10.2024. Totodată, Consiliul constată și faptul că în cadrul contestației, la pag. 5/5, ultimul alineat, se face precizarea: „Menționez că urmează să depun dovada constituirii cauțiunii în termenul prevăzut de art. 611 din Legea cu nr. 101/2016.” Mai mult, prin prevederile art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, legiuitorul sancționează tocmai lipsa de diligență și prudență ale contestatorului, care ar fi putut din vreme să-și conserve dreptul la contestație, astfel încât să permită jurisdicției Consiliului să poată analiza pe fond cererile ce fac obiectul contestației. Prin demersul efectuat, Consiliul a manifestat un rol activ, acordându-i contestatorului posibilitatea să își constituie cauțiunea, astfel cum dispun reglementările legale, obligație de care petentul nu s-a achitat. Se are în vedere că nici până la data emiterii prezentei decizii, ... nu a depus dovada constituirii cauțiunii în cuantumul precizat de lege. Având în vedere considerentele enunțate, în temeiul art. 26 alin. (1) și (6) din Legea nr. 101/2016, privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, coroborate cu cele ale art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul admite excepția inadmisibilității contestației pentru neconstituirea cauțiunii prevăzută de lege, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, excepție invocată din oficiu și, pe cale de Pagina 3 din 5

§ 10

consecință, în temeiul art. 26 alin. (6) din același act normativ, respinge contestația formulată de către ..., în contradictoriu cu ..., ca inadmisibilă, pentru neconstituirea cauțiunii prevăzută de lege, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului. Fără pronunțare pe fondul contestației formulată de către ... Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite excepția inadmisibilității contestației formulată de către ..., pentru neconstituirea cauțiunii în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, invocată din oficiu Respinge contestația formulată de către ..., cu sediul în ..., reprezentată convențional prin ..., cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în ..., în contradictoriu cu ..., cu sediul în ..., ca inadmisibilă, pentru neconstituirea cauțiunii prevăzută de lege, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Pagina 4 din 5

§ 11

Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 4 (patru) pagini. Pagina 5 din 5