Încheiere 841/2021
Încheiere CNSC841_2021_Incheiere_841.pdf
Document CNSC
ECO SUD SA în contradictoriu cu COMPANIA MUNICIPALA PARCURI SI GRADINI BUCURESTI S.A.
Încheierea CNSC nr. 841/C1/1408 din 29.03.2021
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect: „Servicii de colectare, transport și eliminare deșeuri municipale din parcurile sectoarelor 2, 4 și 5”, organizată de către COMPANIA MUNICIPALĂ PARCURI ȘI GRĂDINI BUCUREȘTI SA, cu sediul în București, str. Lascăr Catargiu nr. 34, București, în calitate de autoritate contractantă. În baza Ordinului Președintelui Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor nr. 11/08.02.2021 cererile de restituire a cauțiunilor constituite pentru soluționarea contestațiilor repartizate aleatoriu și soluționate de completul de soluționare nr. 11, vor fi soluționate de completul următor, respectiv de completul 1. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către SC ECO SUD SA și dispune restituirea către aceasta a recipisei de consemnare a cauțiunii nr. 206391557/1 din data de 17.07.2020, tranzacția nr. 9…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către SC ECO SUD SA și dispune restituirea către aceasta a recipisei de consemnare a cauțiunii nr. 206391557/1 din data de 17.07.2020, tranzacția nr. 990921366/ 1759291553, în valoare de 4.764 lei, emisă de CEC Bank – Sucursala 1Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
841_2021_Incheiere_841.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: ÎNCHEIERE Nr. 841/C1/1408 Data: 29.03.2021 Prin adresa înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 13661/18.03.2021, SC ECO SUD SA, cu sediul în București, str. Ankara nr. 3, sectorul 1, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului cu nr. J40/4022/2001, având CUI RO13838255, reprezentată legal prin director general, a formulat cererea de restituire a cauțiunii constituită pentru soluționarea contestației care a făcut obiectul dosarului nr. 1408/2020, formulată în cadrul procedurii simplificate online, în vederea atribuirii contractului având ca obiect: „Servicii de colectare, transport și eliminare deșeuri municipale din parcurile sectoarelor 2, 4 și 5”, organizată de către COMPANIA MUNICIPALĂ PARCURI ȘI GRĂDINI BUCUREȘTI SA, cu sediul în București, str. Lascăr Catargiu nr. 34, București, în calitate de autoritate contractantă. În baza Ordinului Președintelui Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor nr. 11/08.02.2021 cererile de restituire a cauțiunilor constituite pentru soluționarea contestațiilor repartizate aleatoriu și soluționate de completul de soluționare nr. 11, vor fi soluționate de completul următor, respectiv de completul 1. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către SC ECO SUD SA și dispune restituirea către aceasta a recipisei de consemnare a cauțiunii nr. 206391557/1 din data de 17.07.2020, tranzacția nr. 990921366/ 1759291553, în valoare de 4.764 lei, emisă de CEC Bank – Sucursala 1
Victoria constituită pe seama și la dispoziția CNSC, conform prevederilor art. 611 din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, de către SC ECO SUD SA, pentru soluționarea dosarului nr. 1408/2020. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare. 2