AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Încheiere CNSC 766/2021

MULTIPLAND SRL în contradictoriu cu JUDETUL HARGHITA

Încheierea CNSC nr. 766/C4/619 din 23.03.2021

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Încheierea CNSC nr. 766/C4/619 din 23.03.2021

Data din document
2021-03-23
Complet
C4

Obiectul procedurii

având ca obiect “Întreţinere curentă şi periodică pe timp de vară pe drumurile judeţene – judeţul Harghita, pentru perioada 2021- 2022”- loturile 4,5,6, organizată de către JUDEŢUL HARGHITA cu sediul în Mircurea –Ciuc, P-ţa Libertăţii nr. 5, judeţul Harghita, s-a solicitat, printre altele, suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea cauzei de către Consiliului. CONSILIUL DISPUNE: Admite cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de SC MULTIPLAND SRL în contestația depusă în contradictoriu cu JUDEŢUL HARGHITA și, pe cale de consecință, suspendă procedura de atribuire până la soluționarea cauzei. Prezenta încheiere este obligatorie pentru părţi. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de cinci zile de la comunicare. 1
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Încheiere 766/2021

Încheiere CNSC
An dosar: 2021Înregistrare: 13836Data înregistrării: Nedisponibilă
ContestatorMULTIPLAND SRL
Autoritate contractantăJUDETUL HARGHITA

766_2021_Incheiere_766.pdf

Document asociat

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.007 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 766/C4/619 Data: 23.03.2021 Prin contestaţia înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 13836/19.03.2021, formulată de SC MULTIPLAND SRL, cu sediul în Odorheiul Secuiesc, str. Budvar nr. 35, judeţul Harghita, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului cu nr. J19/778/1994, având CUI RO6178970, reprezentată convenţional prin SCA Gal, Ghilasi, Procopciuc, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Braşov, bdul Griviţei nr. 90, bl. 12, sc. A, ap. 8, judeţul Braşov, formulată împotriva procedurii de licitaţie deschisă online, privind atribuirea acordului – cadru având ca obiect “Întreţinere curentă şi periodică pe timp de vară pe drumurile judeţene – judeţul Harghita, pentru perioada 2021- 2022”- loturile 4,5,6, organizată de către JUDEŢUL HARGHITA cu sediul în Mircurea –Ciuc, P-ţa Libertăţii nr. 5, judeţul Harghita, s-a solicitat, printre altele, suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea cauzei de către Consiliului. CONSILIUL DISPUNE: Admite cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de SC MULTIPLAND SRL în contestația depusă în contradictoriu cu JUDEŢUL HARGHITA și, pe cale de consecință, suspendă procedura de atribuire până la soluționarea cauzei. Prezenta încheiere este obligatorie pentru părţi. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de cinci zile de la comunicare. 1

§ 2

2