Încheiere 71/2021
Încheiere CNSC71_2021_Incheiere_71.pdf
Document CNSC
S.C. LUXTEN LIGHTING COMPANY S.A. în contradictoriu cu PRIMARIA MUNICIPIULUI TULCEA
Încheierea CNSC nr. 71/C7/28 din 11.01.2021
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Servicii de proiectare tehnică, asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări pentru proiectul «Modernizarea sistemului de iluminat public din Municipiul Tulcea», cod SMIS 125442”, se solicită dispunerea măsurilor de remediere, în sensul obligării autorității contractante la adoptarea măsurilor de remediere, având în vedere motivele expuse în continuare, precum și suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea pe fond a contestației. Prin prezenta urmează a fi soluționată cererea prin care S.C. LUXTEN LIGHTING COMPANY S.A. a solicitat suspendarea procedurii de atribuire.Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, cererea de suspendare a procedurii, formulată de S.C. LUXTEN LIGHTING COMPANY S.A., cu sediul în București, str. Parângului nr. 76, sectorul 1, în contradictoriu cu autoritatea contractantă 1Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
71_2021_Incheiere_71.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 25 și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 71/C7/28 Data: 11.01.2021 Prin contestația nr. 132/05.01.2021, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 431/05.01.2021, formulată de către S.C. LUXTEN LIGHTING COMPANY S.A., cu sediul în București, str. Parângului nr. 76, sectorul 1, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/9082/2009, având CUI RO6734030, împotriva răspunsului la solicitările de clarificări nr. 71/04.01.2021 și publicate în SEAP de către MUNICIPIUL TULCEA (PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TULCEA), cu sediul în Tulcea, str. Păcii nr. 20, județul Tulcea, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect „Servicii de proiectare tehnică, asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări pentru proiectul «Modernizarea sistemului de iluminat public din Municipiul Tulcea», cod SMIS 125442”, se solicită dispunerea măsurilor de remediere, în sensul obligării autorității contractante la adoptarea măsurilor de remediere, având în vedere motivele expuse în continuare, precum și suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea pe fond a contestației. Prin prezenta urmează a fi soluționată cererea prin care S.C. LUXTEN LIGHTING COMPANY S.A. a solicitat suspendarea procedurii de atribuire.
Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, cererea de suspendare a procedurii, formulată de S.C. LUXTEN LIGHTING COMPANY S.A., cu sediul în București, str. Parângului nr. 76, sectorul 1, în contradictoriu cu autoritatea contractantă 1
MUNICIPIUL TULCEA (PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TULCEA), cu sediul în Tulcea, str. Păcii nr. 20, județul Tulcea. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU,
Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 3 (trei) pagini. 2