Încheiere 2362/2020
Încheiere CNSC2362_2020_Incheiere_2362.pdf
Document CNSC
DELIVER LEX TRANS S.R.L. în contradictoriu cu COMUNA BRINCENI (PRIMARIA)
Încheierea CNSC nr. 2362/C5/1852 din 11.12.2020
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Servicii de proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului pe durata execuției lucrărilor și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții «Modernizare drumuri de interes local în comuna Brânceni, județul Teleorman»”, cod CPV 45233120-6, inițiată de COMUNA BRÂNCENI (PRIMĂRIA), în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în Brânceni, str. Principală nr. 104, județul Teleorman. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 1/2Verifică pasajul în context →
Admite cererea formulată de DELIVER LEX TRANS SRL și dispune restituirea către aceasta a Recipisei de consemnare nr. 206490609/1 din 07.09.2020, emisă de CEC Bank – Sucursala Victoria în sumă de 88.000 lei, aferentă contestației care a format obiectul dosarului nr. 1852/2020. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 611 alin. (7) din Legea nr. 101/2016, modificată și completată prin OUG nr. 114/2020. 2/2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2362_2020_Incheiere_2362.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2), art. 21 alin. (1), art. 27 alin. (2) și art. 611 alin. (7) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 2362/C5/1852 Data: 11.12.2020 Prin adresa fără număr de înregistrare la emitent, nedatată transmisă prin mijloace electronice (e-mail), înregistrată la Consiliu sub nr. 54137/08.12.2020, DELIVER LEX TRANS SRL, cu sediul în municipiul București, str. Gheorghe Negel nr. 18, sector 6, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/3796/2019, având CIF 36256957, reprezentată legal prin administrator Ilie Alexandru, a formulat o cerere de restituire a cauțiunii constituită în vederea soluționării contestației care a făcut obiectul dosarului nr. 1852/2020, formulată în cadrul procedurii de atribuire „simplificată”, online, fără etapă finală de licitație electronică, a contractului de achiziții publice având ca obiect „Servicii de proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului pe durata execuției lucrărilor și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții «Modernizare drumuri de interes local în comuna Brânceni, județul Teleorman»”, cod CPV 45233120-6, inițiată de COMUNA BRÂNCENI (PRIMĂRIA), în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în Brânceni, str. Principală nr. 104, județul Teleorman. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 1/2
Admite cererea formulată de DELIVER LEX TRANS SRL și dispune restituirea către aceasta a Recipisei de consemnare nr. 206490609/1 din 07.09.2020, emisă de CEC Bank – Sucursala Victoria în sumă de 88.000 lei, aferentă contestației care a format obiectul dosarului nr. 1852/2020. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 611 alin. (7) din Legea nr. 101/2016, modificată și completată prin OUG nr. 114/2020. 2/2