Încheiere 2256/2020
Încheiere CNSC2256_2020_Incheiere_2256.pdf
Document CNSC
MEDICARE TECHNICS SA în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ CLUJ
Încheierea CNSC nr. 2256/C3/1113 din 27.11.2020
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Proiectare și execuție Recompartimentare clădire existentă și extindere cu un corp nou – Secția clinică Neurochirurgie – Centru de Patologie Vasculo- Cerebrală și Neurochirurgie”, inițiată cu anunț de participare nr. CN1018224, publicat în SEAP la 18.01.2020, și care a făcut obiectul Deciziei CNSC nr. 1250/C3/1113 din 23.07.2020. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cererii de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, 1Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către MEDICARE TECHNICS SA și dispune restituirea către aceasta a cauțiunii, constituită prin recipisa de consemnare nr. 206327555/1, în valoare de 880.000 lei, emisă de CEC Bank – Sucursala Gara de Nord, în data de 16.06.2020, în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ CLUJ. Executorie. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare, în conformitate cu dispozițiile art. 611 alin. (7) din Legea nr. 101/2016, cu modificările la zi. 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2256_2020_Incheiere_2256.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 2256/C3/1113 Data: 27.11.2020 Prin cererea nr. DM 785/11.11.2020, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 49558/11.11.2020, MEDICARE TECHNICS SA, cu sediul în București, str. Valea Merilor nr. 30, sector 1, înregistrată în registrul comerțului sub nr. J40/2238/2000, având CUI 12766347, reprezentată legal prin Mugurel Stancu, director, a solicitat restituirea cauțiunii aferente contestației sale FN (fără număr de înregistrare la emitent), înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 22582/10.06.2020, privind procedura de licitație deschisă, organizată de SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ CLUJ, cu sediul în Cluj-Napoca, Str. Clinicilor nr. 3-5, cp 400006, județul Cluj, în calitate de autoritate contractantă în procedura, licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii unui contract având ca obiect „Proiectare și execuție Recompartimentare clădire existentă și extindere cu un corp nou – Secția clinică Neurochirurgie – Centru de Patologie Vasculo- Cerebrală și Neurochirurgie”, inițiată cu anunț de participare nr. CN1018224, publicat în SEAP la 18.01.2020, și care a făcut obiectul Deciziei CNSC nr. 1250/C3/1113 din 23.07.2020. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cererii de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, 1
în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către MEDICARE TECHNICS SA și dispune restituirea către aceasta a cauțiunii, constituită prin recipisa de consemnare nr. 206327555/1, în valoare de 880.000 lei, emisă de CEC Bank – Sucursala Gara de Nord, în data de 16.06.2020, în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ CLUJ. Executorie. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare, în conformitate cu dispozițiile art. 611 alin. (7) din Legea nr. 101/2016, cu modificările la zi. 2