Încheiere 1988/2020
Încheiere CNSC1988_2020_Incheiere_1988.pdf
Document CNSC
ESSOR INNOVATION SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL MANGALIA
Încheierea CNSC nr. 1988/C7/1313 din 26.10.2020
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Servicii de proiectare privind realizarea Pth, DE, PAC, POE, documentații tehnice necesare în vederea obținerii avizelor/ acordurilor/ autorizațiilor și asistentă tehnică din partea proiectantului pentru realizarea investiției pentru obiectivul de investiții cu titlul “Extindere și dotare ambulatoriu, Spital Municipal Mangalia””. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către S.C. ESSOR INNOVATION S.R.L., cu sediul în București, Str. Șaradei nr.103, ap.5, sector 1 și dispune restituirea către aceasta a cauțiunii în sumă de 1.560,00 RON, având recipisa de consemnare nr. 206366569/1, eliberată de CEC Bank, sucursala Slobozia, aferentă contestației înregistrată la Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 26720/06.07.2020. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare. 1Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către S.C. ESSOR INNOVATION S.R.L., cu sediul în București, Str. Șaradei nr.103, ap.5, sector 1 și dispune restituirea către aceasta a cauțiunii în sumă de 1.560,00 RON, având recipisa de consemnare nr. 206366569/1, eliberată de CEC Bank, sucursala Slobozia, aferentă contestației înregistrată la Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 26720/06.07.2020. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare. 1Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
1988_2020_Incheiere_1988.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 1988/C7/1313 Data: 26.10.2020 Prin cererea înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 43124/05.10.2020, S.C. ESSOR INNOVATION S.R.L., cu sediul în București, Str. Șaradei nr.103, ap.5, sector 1, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/12296/2016, având CUI 36536647, lider al asocierii S.C. ESSOR INNOVATION S.R.L. – S.C. ARCHITECTURE DOMUS DESIGN S.R.L., a solicitat restituirea cauțiunii aferentă contestației înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 26720/06.07.2020, privind procedura simplificată, organizată de către MUNICIPIUL MANGALIA (PRIMĂRIA MUNICIPIULUI MANGALIA), cu sediul în Mangalia, Sos. Constanței nr.13, județul Constanța, în calitate de autoritate contractantă, în vederea încheierii contractului de servicii, având ca obiect „Servicii de proiectare privind realizarea Pth, DE, PAC, POE, documentații tehnice necesare în vederea obținerii avizelor/ acordurilor/ autorizațiilor și asistentă tehnică din partea proiectantului pentru realizarea investiției pentru obiectivul de investiții cu titlul “Extindere și dotare ambulatoriu, Spital Municipal Mangalia””. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către S.C. ESSOR INNOVATION S.R.L., cu sediul în București, Str. Șaradei nr.103, ap.5, sector 1 și dispune restituirea către aceasta a cauțiunii în sumă de 1.560,00 RON, având recipisa de consemnare nr. 206366569/1, eliberată de CEC Bank, sucursala Slobozia, aferentă contestației înregistrată la Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 26720/06.07.2020. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare. 1