Încheiere 1974/2020
Încheiere CNSC1974_2020_Incheiere_1974.pdf
Document CNSC
EXOMAX TECH SRL în contradictoriu cu MINISTERUL ECONOMIEI
Încheierea CNSC nr. 1974/C3/1612 din 22.10.2020
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect “Servicii de asistență informatică, găzduire cu accesul și funcționarea on – line, a bazei de date a ultimilor 10 de implementare a programelor de sprijinire a înființării de noi întreprinderi și de susținere a dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, la nivel național și local, pentru anii 2020 - 2023”, inițiată cu anunțul de participare simplificat nr. SCN1068178, publicat în SEAP la 14.05.2020, și care a făcut obiectul Deciziei CNSC nr. 1590 /C3/1612 din 07.09.2020. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cererii de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, 1Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către EXOMAX TECH SRL și dispune restituirea către aceasta a cauțiunii, constituită prin recipisa de consemnare nr. 206436578/1, în valoare de 3800 lei, emisă de CEC Bank – Sucursala Suceava, în data de 11.08.2020, în contradictoriu cu MINISTERUL ECONOMIEI, ENERGIEI ȘI MEDIULUI DE AFACERI. Executorie. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare, în conformitate cu dispozițiile art. 611 alin. (7) din Legea nr. 101/2016, cu modificările la zi. 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
1974_2020_Incheiere_1974.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 1974/C3/1612 Data: 22.10.2020 Prin cererea nr. 445/29.09.2020, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 42064/29.09.2020, EXOMAX TECH SRL, cu sediul în Suceava, str. Grigore Ureche, nr. 12, județul Suceava, înregistrată în registrul comerțului sub nr. J33/264/2012, având CUI 30058446, reprezentată legal prin Andrieș Daniel, a solicitat restituirea cauțiunii aferente contestației sale nr. 385/05.08.2020, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 31827/05.08.2020, privind procedura simplificată, organizată de MINISTERUL ECONOMIEI, ENERGIEI ȘI MEDIULUI DE AFACERI, cu sediul în București, Calea Victoriei nr. 152, sector 1, în calitate de autoritate contractantă, în vederea încheierii Acordului–cadru având ca obiect “Servicii de asistență informatică, găzduire cu accesul și funcționarea on – line, a bazei de date a ultimilor 10 de implementare a programelor de sprijinire a înființării de noi întreprinderi și de susținere a dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, la nivel național și local, pentru anii 2020 - 2023”, inițiată cu anunțul de participare simplificat nr. SCN1068178, publicat în SEAP la 14.05.2020, și care a făcut obiectul Deciziei CNSC nr. 1590 /C3/1612 din 07.09.2020. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cererii de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, 1
CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către EXOMAX TECH SRL și dispune restituirea către aceasta a cauțiunii, constituită prin recipisa de consemnare nr. 206436578/1, în valoare de 3800 lei, emisă de CEC Bank – Sucursala Suceava, în data de 11.08.2020, în contradictoriu cu MINISTERUL ECONOMIEI, ENERGIEI ȘI MEDIULUI DE AFACERI. Executorie. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare, în conformitate cu dispozițiile art. 611 alin. (7) din Legea nr. 101/2016, cu modificările la zi. 2