Încheiere 1206/2020
Încheiere CNSC1206_2020_Incheiere_1206.pdf
Document CNSC
COMPLEX DELTA SRL în contradictoriu cu ASOCIATIA DANUBIU
Încheierea CNSC nr. 1206/C2/1312 din 13.07.2020
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Proiectare și executie la obiectivul de investitii Conservarea Pădurii Caraorman", s-a solicitat, printre altele, suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației. Pe rol se află cererea de suspendare a procedurii din cuprinsul contestației formulată de COMPLEX DELTA S.R.L. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cererii de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, 1Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a procedurii de atribuire până la soluţionarea contestaţiei, formulată de către COMPLEX DELTA S.R.L., în contradictoriu cu ASOCIAŢIA DANUBIU. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare. 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
1206_2020_Incheiere_1206.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 1206/C2/1312 Data: 13.07.2020 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr.26708/06.07.2020, formulată de COMPLEX DELTA S.R.L., cu sediul în Tulcea, Str. Isaccea nr. 2, jud. Tulcea, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J36/322/1992, având CIF 2361176, reprezentată legal prin administrator CARAMAN HRISTU, împotriva documentației de atribuire, elaborată de ASOCIAŢIA DANUBIU, cu sediul în Tulcea, Str. Bălcescu Nicolae nr. 61, Jud. Tulcea, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire simplificată, organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect „Proiectare și executie la obiectivul de investitii Conservarea Pădurii Caraorman", s-a solicitat, printre altele, suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației. Pe rol se află cererea de suspendare a procedurii din cuprinsul contestației formulată de COMPLEX DELTA S.R.L. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cererii de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, 1
în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a procedurii de atribuire până la soluţionarea contestaţiei, formulată de către COMPLEX DELTA S.R.L., în contradictoriu cu ASOCIAŢIA DANUBIU. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare. 2