Încheiere 930/2020
Încheiere CNSC930_2020_Incheiere_930.pdf
Document CNSC
SC PUBLIC RESEARCH SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL BÂRLAD
Încheierea CNSC nr. 930/C3/728 din 29.05.2020
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Servicii de consultanță și expertiză privind introducerea utilizării de instrumente de management al calității și performanței în administrația publică locală la nivelul Primăriei Municipiului Bârlad în cadrul proiectului: Dezvoltarea Capacității Administrative a Municipiului Bârlad”, inițiată cu anunț de participare simplificat nr. SCN1059363, publicat în SEAP la 27.11.2019, și care a făcut obiectul Deciziei CNSC nr. 795/C3/728 din 15.05.2020. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cererii de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, 1Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către SC PUBLIC RESEARCH SRL și dispune restituirea către aceasta a cauțiunii, constituite prin recipisa de consemnare nr. 206229572/1, în valoare de 6.700 lei, emisă de CEC Bank – SUCURSALA VICTORIA, la data de 22.04.2020, în contradictoriu cu MUNICIPIUL BÂRLAD. Executorie. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile lucrătoare de la comunicare, în conformitate cu dispozițiile art. 611 alin. (7) din Legea nr. 101/2016, cu modificările la zi. 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
930_2020_Incheiere_930.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 930/C3/728 Data: 29.05.2020 Prin cererea nr. 1790/21.05.2020, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 19913/21.05.2020, SC PUBLIC RESEARCH SRL, cu sediul în București, str. Davidești nr. 2B, sector 5, înregistrată în registrul comerțului sub nr. J40/492/2009, având CUI 24965203, reprezentată legal prin Dragoș Valentin Dincă, administrator, a solicitat restituirea cauțiunii depuse pentru soluționarea contestației FN (fără număr de înregistrare la emitent), înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 15212/21.04.2020, privind procedura simplificată organizată de MUNICIPIUL BÂRLAD, cu sediul în Bârlad, str. 1 Decembrie nr. 21, cp 731182, județul Vaslui, în calitate de autoritate contractantă, în vederea atribuirii unui contract având ca obiect „Servicii de consultanță și expertiză privind introducerea utilizării de instrumente de management al calității și performanței în administrația publică locală la nivelul Primăriei Municipiului Bârlad în cadrul proiectului: Dezvoltarea Capacității Administrative a Municipiului Bârlad”, inițiată cu anunț de participare simplificat nr. SCN1059363, publicat în SEAP la 27.11.2019, și care a făcut obiectul Deciziei CNSC nr. 795/C3/728 din 15.05.2020. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cererii de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, 1
CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către SC PUBLIC RESEARCH SRL și dispune restituirea către aceasta a cauțiunii, constituite prin recipisa de consemnare nr. 206229572/1, în valoare de 6.700 lei, emisă de CEC Bank – SUCURSALA VICTORIA, la data de 22.04.2020, în contradictoriu cu MUNICIPIUL BÂRLAD. Executorie. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile lucrătoare de la comunicare, în conformitate cu dispozițiile art. 611 alin. (7) din Legea nr. 101/2016, cu modificările la zi. 2