Încheiere 58/2020
Încheiere CNSC58_2020_Incheiere_58.pdf
Document CNSC
SC VECTRA EXIM SRL în contradictoriu cu COMUNA DORNEȘTI
Încheierea CNSC nr. 58/C3/1274 din 14.01.2020
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Achiziționarea unui buldoexcavator pentru dotarea compartimentului de gospodărire şi întreținere în comuna Dorneşti, județul Suceava, în cadrul proiectului finanțat prin FEADR, sm 19.2 Achiziționarea unui buldoexcavator pentru dotarea compartimentului de gospodărire şi întreținere”, inițiată cu anunț de participare simplificat nr. SCN1038600, publicat în SEAP la 27.02.2019, și care a făcut obiectul Deciziei CNSC nr. 1229/C3/1274 din 24.07.2019. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 1Verifică pasajul în context →
Admite cererea formulată de către SC VECTRA EXIM SRL și dispune restituirea către aceasta a cauțiunii, în sumă de 6.325,50 lei, ce a fost constituită la CEC Bank – Unitatea: Bucureștii Noi, conform recipisei de consemnare nr. 205549156/1 din data de 01.07.2019, în contradictoriu cu COMUNA DORNEȘTI. Executorie. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
58_2020_Incheiere_58.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 58/C3/1274 Data: 14.01.2020 Prin cererea nr. 1476/12.12.2019, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 51168/12.12.2019, SC VECTRA EXIM SRL, cu sediul în București, Bd. Laminorului nr. 47, sector 1, înregistrată în registrul comerțului sub nr. J40/13919/1993, având CUI 4056411, reprezentată legal prin Deacu Mihai Cătălin – administrator, a solicitat restituirea cauțiunii aferente contestației sale nr. 700/01.07.2019, înregistrată la Consiliu sub nr. 24603/01.07.2019, privind procedura simplificată, organizată de autoritatea contractantă COMUNA DORNEȘTI, cu sediul în Dornești, str. CI Cernăuţi FN, cp 727210, județul Suceava, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Achiziționarea unui buldoexcavator pentru dotarea compartimentului de gospodărire şi întreținere în comuna Dorneşti, județul Suceava, în cadrul proiectului finanțat prin FEADR, sm 19.2 Achiziționarea unui buldoexcavator pentru dotarea compartimentului de gospodărire şi întreținere”, inițiată cu anunț de participare simplificat nr. SCN1038600, publicat în SEAP la 27.02.2019, și care a făcut obiectul Deciziei CNSC nr. 1229/C3/1274 din 24.07.2019. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 1
Admite cererea formulată de către SC VECTRA EXIM SRL și dispune restituirea către aceasta a cauțiunii, în sumă de 6.325,50 lei, ce a fost constituită la CEC Bank – Unitatea: Bucureștii Noi, conform recipisei de consemnare nr. 205549156/1 din data de 01.07.2019, în contradictoriu cu COMUNA DORNEȘTI. Executorie. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. 2