Încheiere 1949/2019
Încheiere CNSC1949_2019_Incheiere_1949.pdf
Document CNSC
NORD CONFOREST SA | DIFERIT SRL în contradictoriu cu COMUNA OCNA ȘUGATAG – PRIMĂRIA
Încheierea CNSC nr. 1949/C3/2574 din 04.12.2019
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Lucrări de construcții pentru reabilitare rețea stradală, realizare rețea iluminat public, arhitectură urbană și amenajări exterioare, inclusiv mobilier urban”, inițiată cu anunțul de participare nr. CN1008609, publicat în SEAP în data de 29.01.2019, s-a solicitat, printre altele, suspendarea procedurii, până la soluționarea cauzei pe fond. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 1Verifică pasajul în context →
Respinge cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de NORD CONFOREST SA, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA OCNA ȘUGATAG – PRIMĂRIA, ca nefondată. Fără pronunțare asupra fondului contestației. Împotriva prezentei se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare, în temeiul art. 23 alin. (2) din Legea nr. 101/2016. 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
1949_2019_Incheiere_1949.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 1949/C3/2574 Data: 04.12.2019 Prin contestația nr. 9682/02.12.2019, înregistrată la Consiliu sub nr. 49301/02.12.2019, înaintată de NORD CONFOREST SA (în calitate de lider al Asocierii NORD CONFOREST SA – INDPRODCOM SRL), cu sediul în Gilău, str. Someșul Rece, nr. 1177 H, județul Cluj, înregistrată în registrul comerțului sub nr. J12/1534/1991, CUI 201900, având adresa de corespondență în Cluj-Napoca, str. Traian, nr. 77 A, județul Cluj, reprezentată legal prin Banciu Eugen-Florin – director general, formulată împotriva rezultatului procedurii ce i-a fost comunicat prin adresa nr. 5492/22.11.2019, act emis de autoritatea contractantă COMUNA OCNA ȘUGATAG – PRIMĂRIA, cu sediul în Ocna Șugatag, str. Unirii nr. 66, județul Maramureș, în calitate de autoritate contractantă în procedura de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Lucrări de construcții pentru reabilitare rețea stradală, realizare rețea iluminat public, arhitectură urbană și amenajări exterioare, inclusiv mobilier urban”, inițiată cu anunțul de participare nr. CN1008609, publicat în SEAP în data de 29.01.2019, s-a solicitat, printre altele, suspendarea procedurii, până la soluționarea cauzei pe fond. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 1
Respinge cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de NORD CONFOREST SA, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA OCNA ȘUGATAG – PRIMĂRIA, ca nefondată. Fără pronunțare asupra fondului contestației. Împotriva prezentei se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare, în temeiul art. 23 alin. (2) din Legea nr. 101/2016. 2