AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Încheiere CNSC 1659/2019

KOMBAT GUARD GRUP SECURITY SRL în contradictoriu cu AGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA BUCURESTI

Încheierea CNSC nr. 1659/C9/1433 din 29.10.2019

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Încheierea CNSC nr. 1659/C9/1433 din 29.10.2019

Data din document
2019-10-29
Complet
C9

Obiectul procedurii

având ca obiect Servicii de pază la sediile aparatului propriu ANAF, lotul IV, contestatoarea a solicitat admiterea contestației astfel cum a fost formulată, reanalizarea și reevaluarea ofertei declarată admisibilă și câștigătoare depusă de asocierea SC SMB SRL – SC Romanian Security Sistems SRL, prin raportare la prevederile în vigoare în materia achizițiilor publice și în conformitate cu prevederile legale referitoare la respectatea obligațiilor salariale de plată care sunt în sarcina oricărui angajator și declararea câștigătoare dintre ofertele admisibile, cu respectarea criteriului de atribuire. Prin Încheierea nr. 1138 /C9/1431, 1432, 1433, 1434, 1436 din 31.07.2019, Consiliul a transmis dosarul nr. 1433/2019 către Tribunalul București – Secția a II-a Contencios Administrativ și Fiscal, în vederea pronunțării conexării la dosarul nr. 22197/3/2019. Cu adresa înregistrată la Consiliul cu nr. 43178/28.10.2019, Tribunalul București – Secția a II-a Contencios Administrativ și Fiscal …
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Repunerea pe rolul Consiliului a dosarului nr. 1433/2019, constituit ca urmare a depunerii contestației nr. 940/17.07.2019, formulată de Kombat Guard Grup Security SRL, în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală.
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Încheiere 1659/2019

Încheiere CNSC
An dosar: 2019Înregistrare: 27630Data înregistrării: Nedisponibilă

1659_2019_Incheiere_1659.pdf

Document asociat

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.873 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641, Fax. +4 021 3104642, Fax. +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 1659/C9/1433 Data: 29.10.2019 Prin contestaţia nr. 940/17.07.2019, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 27630/17.07.2019, depusă de Kombat Guard Grup Security SRL, cu sediul în București, str. Intrarea Horbotei nr. 12 (Fosta Aleea Buchetului nr. 3-5), bl. 1, ap. 26, sector 3, cod fiscal RO 14195425, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/1671/2010, privind procedura proprie, organizată de Agenția Națională de Administrare Fiscală, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în București, str. Apolodor nr. 17, sector 5, în vederea atribuirii contractului, având ca obiect Servicii de pază la sediile aparatului propriu ANAF, lotul IV, contestatoarea a solicitat admiterea contestației astfel cum a fost formulată, reanalizarea și reevaluarea ofertei declarată admisibilă și câștigătoare depusă de asocierea SC SMB SRL – SC Romanian Security Sistems SRL, prin raportare la prevederile în vigoare în materia achizițiilor publice și în conformitate cu prevederile legale referitoare la respectatea obligațiilor salariale de plată care sunt în sarcina oricărui angajator și declararea câștigătoare dintre ofertele admisibile, cu respectarea criteriului de atribuire. Prin Încheierea nr. 1138 /C9/1431, 1432, 1433, 1434, 1436 din 31.07.2019, Consiliul a transmis dosarul nr. 1433/2019 către Tribunalul București – Secția a II-a Contencios Administrativ și Fiscal, în vederea pronunțării conexării la dosarul nr. 22197/3/2019. Cu adresa înregistrată la Consiliul cu nr. 43178/28.10.2019, Tribunalul București – Secția a II-a Contencios Administrativ și Fiscal a 1

§ 2

restituit dosarul Consiliului, ca urmare a respingerii excepției conexității pronunțată în data de 09.10.2019. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele:

§ 3

Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Repunerea pe rolul Consiliului a dosarului nr. 1433/2019, constituit ca urmare a depunerii contestației nr. 940/17.07.2019, formulată de Kombat Guard Grup Security SRL, în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală.

§ 4

2