Încheiere 1440/2019
Încheiere CNSC1440_2019_Incheiere_1440.pdf
Document CNSC
SECVISION BUSINESS SOLUTIONS SRL în contradictoriu cu SERVICIUL PUBLIC DE ADMINISTRARE A SISTEMULUI INTEGRAT DE MANAGEMENT AL DESEURILOR DIN JUDETUL SATU MARE
Încheierea CNSC nr. 1440/C11/1184 din 19.09.2019
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „LUCRĂRI, INCLUSIV PROIECTARE ŞI ASISTENŢĂ TEHNICĂ DIN PARTEA PROIECTANTULUI LA OBIECTIVUL DE INVESTIŢIE «REALIZAREA PLATFORMEI DE GUNOI CELULA NR. 2 DIN CADRUL DEPOZITULUI ECOLOGIC REGIONAL DE DEȘEURI NEPERICULOASE DOBA, JUD. SATU MARE». Număr de referință:1/2019”, a rămas definitivă, prin neatacare. 1Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către SECVISION BUSINESS SOLUTIONS SRL și dispune restituirea recipisei de consemnare a cauțiunii 205530423/1 emisă de CEC Bank – Sucursala Victoria, în cuantum de 35.000,00 lei. Executorie. Împotriva prezentei încheieri se va putea formula recurs la instanța ierarhic superioară, în termen de 15 zile de la comunicare potrivit prevederilor art. 611 alin. (7) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
1440_2019_Incheiere_1440.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 1440/C11/1184 Data: 19.09.2019 Prin cererea înregistrată la Consiliu cu nr. 33257/27.08.2019, formulată de SECVISION BUSINESS SOLUTIONS SRL, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 319, ob. 12, et. 2, sector 6, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/9032/2009, având CUI 25914615, atribut fiscal RO, reprezentată legal prin administrator Traian Nicolae Petrache și convențional prin Societatea Civilă Profesională „Perju, Rotaru & Asociații” cu sediul în București, str. Paris nr. 9, etaj 1, sector 1 – unde solicită comunicarea tuturor actelor de procedură, s-a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 611 alin. (5) și (7) din Legea nr. 101/2016 restituirea cauțiunii consemnate, depusă în dosarul nr. 1184/2019, având în vedere faptul că Decizia Consiliului nr. 1049/C11/1184/01.07.2019, prin care a fost soluționată contestația înregistrată la Consiliu cu nr. 23406/24.06.2019, formulată de către SECVISION BUSINESS SOLUTIONS SRL, în contradictoriu cu SERVICIUL PUBLIC DE ADMINISTRARE A SISTEMULUI INTEGRAT DE MANAGEMENT AL DEȘEURILOR DIN JUDEȚUL SATU MARE, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în DJ.194 TEREBESTI-SATMAREL, KM.15+120, județul Satu Mare, Cod poștal: 447125, în cadrul procedurii simplificată, într-o singură etapă, fără etapă finală de licitației electronică, organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect „LUCRĂRI, INCLUSIV PROIECTARE ŞI ASISTENŢĂ TEHNICĂ DIN PARTEA PROIECTANTULUI LA OBIECTIVUL DE INVESTIŢIE «REALIZAREA PLATFORMEI DE GUNOI CELULA NR. 2 DIN CADRUL DEPOZITULUI ECOLOGIC REGIONAL DE DEȘEURI NEPERICULOASE DOBA, JUD. SATU MARE». Număr de referință:1/2019”, a rămas definitivă, prin neatacare. 1
Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către SECVISION BUSINESS SOLUTIONS SRL și dispune restituirea recipisei de consemnare a cauțiunii 205530423/1 emisă de CEC Bank – Sucursala Victoria, în cuantum de 35.000,00 lei. Executorie. Împotriva prezentei încheieri se va putea formula recurs la instanța ierarhic superioară, în termen de 15 zile de la comunicare potrivit prevederilor art. 611 alin. (7) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. 2