Încheiere 1147/2019
Încheiere CNSC1147_2019_Incheiere_1147.pdf
Document CNSC
SC SIVECO ROMÂNIA SA în contradictoriu cu MINISTERUL MEDIULUI BUCURESTI
Încheierea CNSC nr. 1147/C1/1164 din 31.07.2019
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect: „Extinderea sistemului informatic utilizat în cadrul Ministerului Mediului, prin dezvoltarea de module suplimentare”, Cod CPV: 48000000-8, inițiată de MINISTERUL MEDIULUI, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în strada Libertății, nr. 15, București. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 1Verifică pasajul în context →
Respinge, ca prematură, cererea de restituire a cauțiunii formulată de SC SIVECO ROMÂNIA SA, în cadrul procedurii inițiate de MINISTERUL MEDIULUI, în calitate de autoritate contractantă. Împotriva prezentei încheieri se poate formula recurs în termen de 15 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu prevederile art. 68 din Legea nr. 101/2016. Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 4 (patru) pagini. 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
1147_2019_Incheiere_1147.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: ÎNCHEIERE Nr. 1147/C1/1164 Data: 31.07.2019 Prin adresa nr. 3020/18.07.2019, înregistrată la Consiliu sub nr. 27987/19.07.2019, SC SIVECO ROMÂNIA SA, cu sediul social în municipiul București, Șos. București – Ploiești, nr. 73-81, sector 1, Victoria Park, Corp Clădire C4, având CUI 476331, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J40/14658/1992, reprezentată legal prin director general adjunct, a formulat cererea de restituire a cauțiunii constituită pentru soluționarea contestației care a făcut obiectul dosarului nr. 1164/2019, formulată de SC SIVECO ROMÂNIA SA în cadrul procedurii licitație deschisă în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect: „Extinderea sistemului informatic utilizat în cadrul Ministerului Mediului, prin dezvoltarea de module suplimentare”, Cod CPV: 48000000-8, inițiată de MINISTERUL MEDIULUI, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în strada Libertății, nr. 15, București. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 1
Respinge, ca prematură, cererea de restituire a cauțiunii formulată de SC SIVECO ROMÂNIA SA, în cadrul procedurii inițiate de MINISTERUL MEDIULUI, în calitate de autoritate contractantă. Împotriva prezentei încheieri se poate formula recurs în termen de 15 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu prevederile art. 68 din Legea nr. 101/2016. Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 4 (patru) pagini. 2