Încheiere 961/2019
Încheiere CNSC961_2019_Incheiere_961.pdf
Document CNSC
SC CLEANING LOGISTIC DISTRIBUTION SRL în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC DE PNEUMOFTIZIOLOGIE BRAȘOV
Încheierea CNSC nr. 961/C4/1228 din 27.06.2019
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect “Achiziţie dezinfectanți”, organizată de către SPITALUL CLINIC DE PNEUMOFTIZIOLOGIE BRAȘOV, cu sediul în Brașov, Aleea Dealul Spirii nr. 12, județul Brașov, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat, printre altele, suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea cauzei de către Consiliului. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DISPUNE: Respinge, ca nefondată, cererea de suspendare a procedurii de atribuire cuprinsă în contestaţia depusă de SC CLEANING LOGISTIC DISTRIBUTION SRL, în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC DE PNEUMOFTIZIOLOGIE BRAȘOV. Prezenta încheiere este obligatorie pentru părţi. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de cinci zile de la comunicare. 1Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
961_2019_Incheiere_961.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 961/C4/1228 Data: 27.06.2019 Prin contestaţia nr. 159/24.06.2019, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 23637/25.06.2019, depusă de SC CLEANING LOGISTIC DISTRIBUTION SRL, cu sediul în București, b-dul Iuliu Maniu nr. 6D, sector 6, având CUI 32521457, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/2456/2016, formulată împotriva procedurii simplificate privind încheierea acordului – cadru având ca obiect “Achiziţie dezinfectanți”, organizată de către SPITALUL CLINIC DE PNEUMOFTIZIOLOGIE BRAȘOV, cu sediul în Brașov, Aleea Dealul Spirii nr. 12, județul Brașov, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat, printre altele, suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea cauzei de către Consiliului. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DISPUNE: Respinge, ca nefondată, cererea de suspendare a procedurii de atribuire cuprinsă în contestaţia depusă de SC CLEANING LOGISTIC DISTRIBUTION SRL, în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC DE PNEUMOFTIZIOLOGIE BRAȘOV. Prezenta încheiere este obligatorie pentru părţi. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de cinci zile de la comunicare. 1
2