Încheiere 49/2019
Încheiere CNSC49_2019_Incheiere_49.pdf
Document CNSC
CADVYLL CONST SRL în contradictoriu cu COMUNA OTELENI (CONSILIUL LOCAL)
Încheierea CNSC nr. 49/C9/3219 din 11.01.2019
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect Servicii de proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul ”Alimentare cu apă în sistem centralizat a localității Hândrești, comuna Oțeleni, județul Iași”, de către COMUNA OȚELENI (CONSILIUL LOCAL), cu sediul în Oțeleni, str. Școlii nr. 2, județul Iași, în calitate de autoritate contractantă. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către SC CADVYLL CONST SRL și dispune restituirea către aceasta a cauțiunii în sumă de 35.000 lei, constituită la CEC Bank SA, Sucursala Roman, conform recipisei de consemnare nr. 205008365/1 din 30.10.2018, aferentă contestației înregistrată la Consiliu sub nr. 44642/30.10.2018. Prezenta încheiere este executorie, potrivit art. 539 alin. (2) C. proc. civ. Împotriva ei se poate formula recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, conform art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, litigiul fiind în materia contenciosului admini…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către SC CADVYLL CONST SRL și dispune restituirea către aceasta a cauțiunii în sumă de 35.000 lei, constituită la CEC Bank SA, Sucursala Roman, conform recipisei de consemnare nr. 205008365/1 din 30.10.2018, aferentă contestației înregistrată la Consiliu sub nr. 44642/30.10.2018. Prezenta încheiere este executorie, potrivit art. 539 alin. (2) C. proc. civ. Împotriva ei se poate formula recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, conform art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, litigiul fiind în materia contenciosului administrativ. 1Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
49_2019_Incheiere_49.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 49/C9/3219 Data: 11.01.2019 Prin cererea nr. NT1793/18.12./2018, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 52147/18.12.2018, SC CADVYLL CONST SRL, cu sediul în Bacău, str. Vadul Bistriței nr. 29, sc. D, ap. 29, județul Bacău, având CUI RO 17559415, număr de înregistrare în Registrul Comerţului J04/902/2005, a solicitat restituirea cauțiunii aferentă contestației înregistrată la Consiliu cu nr. 44642/30.10.2018, privind procedura simplificată, organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect Servicii de proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul ”Alimentare cu apă în sistem centralizat a localității Hândrești, comuna Oțeleni, județul Iași”, de către COMUNA OȚELENI (CONSILIUL LOCAL), cu sediul în Oțeleni, str. Școlii nr. 2, județul Iași, în calitate de autoritate contractantă. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către SC CADVYLL CONST SRL și dispune restituirea către aceasta a cauțiunii în sumă de 35.000 lei, constituită la CEC Bank SA, Sucursala Roman, conform recipisei de consemnare nr. 205008365/1 din 30.10.2018, aferentă contestației înregistrată la Consiliu sub nr. 44642/30.10.2018. Prezenta încheiere este executorie, potrivit art. 539 alin. (2) C. proc. civ. Împotriva ei se poate formula recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, conform art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, litigiul fiind în materia contenciosului administrativ. 1