Decizie 2357/2024
Decizie CNSC2024_2357_2024_Decizie_2357.pdf, BO2024_2357_2024_BO2024_2357.pdf
Document CNSC
SOFTWARE IMAGINATION & VISION SRL în contradictoriu cu SOCIETATEA NATIONALA NUCLEARELECTRICA S.A.
Decizia CNSC nr. 2357/C2/2582 din 21.08.2024
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Soluție de inventariere electronică a stocurilor, mijloacelor fixe și obiectelor de inventar - CR #41573”, s-a solicitat: „1. În principal, obligarea Entității Contractante la remedierea aspectelor din Documentația de atribuire prezentate în continuare ca fiind restrictive, abuzive si nelegale, astfel încât să permită derularea procedurii de achiziție publică în condiții de deplină legalitate si concurență reală. 2. În subsidiar, în eventualitatea în care nu s-ar mai putea dispune măsuri de remediere, vă solicităm anularea procedurii, în conformitate cu prevederile art. 224, lit. b) si art. 225, alin.(1), lit. c)-d) din Legea nr. 99/2016 3. Suspendarea procedurii de atribuire, potrivit dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 101/2016 până la soluționarea prezentei Contestații”. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
Admite, în parte, contestația formulată de SOFTWARE IMAGINATION&VISION SRL, în contradictoriu cu SOCIETATEA NAȚIONALĂ NUCLEARELECTRICA SA, în calitate de entitate contractantă, respectiv, solicitarea de remediere a documentației de atribuire și obligă entitatea contractantă la modificarea acesteia, conform indicațiilor exprese expuse în motivarea deciziei, precum și la publicarea în SEAP a măsurilor corective intervenite, în termen de 10 zile de la data primirii prezentei decizii, și la stabilirea unei noi date limită de depunere a ofertelor, în acord cu dispozițiile art. 153 din Legea nr. 98/2016. Respinge, ca nefondată, solicitarea subsidiară de anulare a procedurii. Ia act de renunțare la cererea privind suspendarea procedurii de atribuire. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2024_2357_2024_Decizie_2357.pdf, BO2024_2357_2024_BO2024_2357.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2357/C2/2582 Data: 21.08.2024 Prin contestația nr. 3101/25.07.2024, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 47486/26.07.2024, formulată de SOFTWARE IMAGINATION & VISION SRL, cu sediul în București, șoseaua București - Ploiești nr. 73-81, sectorul 1, Victoria Park, Corp Clădire C4, Parter Zona B, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/16321/2019, având CUI RO 41963989, prin reprezentant împuternicit Gina Mirela Tâcu - Șef Departament Licitații, împotriva documentației de atribuire, elaborată de Societatea Națională NUCLEARELECTRICA SA, în calitate de entitate contractantă, cu sediul în București, strada Iancu de Hunedoara nr. 48, sectorul 1, în cadrul procedurii de atribuire simplificată, a contractului de achiziție publică de servicii având ca obiect „Soluție de inventariere electronică a stocurilor, mijloacelor fixe și obiectelor de inventar - CR #41573”, s-a solicitat: „1. În principal, obligarea Entității Contractante la remedierea aspectelor din Documentația de atribuire prezentate în continuare ca fiind restrictive, abuzive si nelegale, astfel încât să permită derularea procedurii de achiziție publică în condiții de deplină legalitate si concurență reală. 2. În subsidiar, în eventualitatea în care nu s-ar mai putea dispune măsuri de remediere, vă solicităm anularea procedurii, în conformitate cu prevederile art. 224, lit. b) si art. 225, alin.(1), lit. c)-d) din Legea nr. 99/2016 3. Suspendarea procedurii de atribuire, potrivit dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 101/2016 până la soluționarea prezentei Contestații”. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2
Admite, în parte, contestația formulată de SOFTWARE IMAGINATION&VISION SRL, în contradictoriu cu SOCIETATEA NAȚIONALĂ NUCLEARELECTRICA SA, în calitate de entitate contractantă, respectiv, solicitarea de remediere a documentației de atribuire și obligă entitatea contractantă la modificarea acesteia, conform indicațiilor exprese expuse în motivarea deciziei, precum și la publicarea în SEAP a măsurilor corective intervenite, în termen de 10 zile de la data primirii prezentei decizii, și la stabilirea unei noi date limită de depunere a ofertelor, în acord cu dispozițiile art. 153 din Legea nr. 98/2016. Respinge, ca nefondată, solicitarea subsidiară de anulare a procedurii. Ia act de renunțare la cererea privind suspendarea procedurii de atribuire. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. …….. Data: …… Prin contestația nr. 3101/25.07.2024, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 47486/26.07.2024, formulată de ........, cu sediul în ........, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ........, având CUI RO ........, prin reprezentant împuternicit ........- Șef Departament Licitații, împotriva documentației de atribuire, elaborată de ........, în calitate de entitate contractantă, cu sediul în ........, în cadrul procedurii de atribuire simplificată, a contractului de achiziție publică de servicii având ca obiect „........”, s-a solicitat: „1. În principal, obligarea Entității Contractante la remedierea aspectelor din Documentația de atribuire prezentate în continuare ca fiind restrictive, abuzive si nelegale, astfel încât să permită derularea procedurii de achiziție publică în condiții de deplină legalitate si concurență reală. 2. În subsidiar, în eventualitatea în care nu s-ar mai putea dispune măsuri de remediere, vă solicităm anularea procedurii, în conformitate cu prevederile art. 224, lit. b) si art. 225, alin.(1), lit. c)-d) din Legea nr. 99/2016 3. Suspendarea procedurii de atribuire, potrivit dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 101/2016 până la soluționarea prezentei Contestații”. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ........ critică documentației de atribuire, elaborată de ........, în calitate de entitate contractantă, solicitând cele ante- menționate. Pagina 1 din 11
În fapt, contestatorul arată că, în urma analizei documentației de atribuire, a constatat următoarele aspecte pe care le consideră restrictive: 1. Nelegalitatea si neclaritatea Subfactorului F2.2 - experiența profesionala a experților propuși pentru implementarea soluției. 2. Nelegalitatea Subfactorului F2.3 - costul si disponibilitatea serviciilor de suport tehnic post implementare. 3. Nelegalitatea si restrângerea competiției referitoare la cerința minima privind experiența specifică pentru expertul Manager de Proiect de la nivelul Caietului de Sarcini, Capitolul 6.5 Cerințe privind echipa ofertantului si capacitatea acestuia de a presta serviciile. 4. Nelegalitatea si restrângerea competiției referitoare la cerința minima privind experiența specifică pentru expertul Arhitect de la nivelul Caietului de Sarcini, Capitolul 6.5 Cerințe privind echipa ofertantului si capacitatea acestuia de a presta serviciile. 5. Nelegalitatea si restrângerea competiției referitoare la cerința minima privind experiența specifică pentru experții in implementarea soluției ofertate de la nivelul Caietului de Sarcini, Capitolul 6.5 Cerințe privind echipa ofertantului si capacitatea acestuia de a presta serviciile. 6. Nelegalitatea cerinței din cadrul Caietului de Sarcini, Scenarii de testare, Capitolul 6.9.2 Fluxuri operaționale, pag 19. 7. Nelegalitatea scenariilor de testare, de la litera D, a capitolului 6.9.1 Administrare si interfețe, pag. 19, din cadrul Caietului de Sarcini. În susținerea solicitărilor sale, contestatorul prezintă o serie de argumente. În drept, contestatorul își întemeiază solicitările sale pe Legea nr. 101/2016, precum și pe toate textele legale invocate in cuprinsul contestației Ca mijloace de probă, au fost depuse înscrisuri. Ulterior primirii contestației, prin adresa nr. ........ 9242/29.07.2024, înregistrată la CNSC sub nr. 48188/30.07.2024, ........ comunică adoptarea unor măsuri de remediere, în temeiul art. 9 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, astfel: 1. - A reevaluat cerința minima de la nivelul Caietului de sarcini, referitoare la numărul de proiecte in care au fost implicați experții cheie si va publica o erata la Caietul de Sarcini; - A reevaluat cerința de la factorul de evaluare F2.2., în ceea ce privește experții si va publica o erata care sa descrie în mod clar, complet, corect şi explicit, factorul de evaluare Cerinţa: Subfactorul F2.2. Experiența profesionala a personalului propus pentru implementarea soluţiei. 2. - A reevaluat cerința de la subfactorul de evaluare F2.3, in ceea ce priveşte experţii si va publica o erata care sa descrie în mod clar, complet, corect şi explicit, factorul de evaluare: Cerinţa: Subfactorul F2.3. Costul si disponibilitatea serviciilor postimplementare… Pagina 2 din 11
3. Prin erata la Caietul de Sarcini care adresează punctul 1 al Contestatie se răspunde si la acest punct, respectiv reformularea cerinţelor pentru capitolul "6.5. Cerinţe privind echipa ofertantului si capacitatea acestuia de a presta serviciile.", punctul i. 4. Prin erata la Caietul de Sarcini care adresează punctul 1 al Contestatie se răspunde si la acest punct, respectiv reformularea cerinţelor pentru capitolul "6.5. Cerinţe privind echipa ofertantului si capacitatea acestuia de a presta serviciile.", punctul ii. 5. Prin erata la Caietul de Sarcini care adresează punctul 1 al Contestatie se răspunde si la acest punct, respectiv reformularea cerinţelor pentru capitolul "6.5. Cerinţe privind echipa ofertantului si capacitatea acestuia de a presta serviciile.", punctul iii. 6. - A reevaluat cerințele minime de la nivelul Caietului de sarcini, capitolul 6.2. Cerinţe soluţie software si va publica o erata la Caietul de Sarcini. - A reevaluat cerinţele minime de la nivelul Caietului de sarcini, capitolul 6.9.2. Fluxuri operaţionale si va publica o erata la Caietul de Sarcini. 7. A reevaluat cerinţele minime de Ia nivelul Caietului de sarcini, capitolul 6.2. Cerinţe soluţie software si va publica o erata la Caietul de Sarcini. Prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. 49152/01.08.2024, contestatorul formulează concluzii scrise, învederând faptul că, raportat la aspectele prezentate de entitatea contractantă, renunță la soluționarea contestației pentru petitele 1, 2, 6 și 7, precum și la cererea de suspendare a procedurii, menținându-și solicitările în privința petitelor 3, 4 și 5. În susținere, contestatorul arată că formularea cerinței de experiență specifică pentru expertul Manager de Proiect comunicată de entitatea contractantă ca măsură de remediere prin Punctul de vedere este restrictivă și contravine dispozițiilor legale așa cum s-a argumentat pe larg în contestație, în sensul în care pentru îndeplinirea cerinței minime privind experiența specifică, expertul Manager de Proiect trebuie să demonstreze că a participat în contracte identice din punct de vedere al obiectului acestuia cu cel al contractului ce urmează a fi atribuit. Pe cale de consecință, solicită modificarea cerinței în sensul reformulării definiției de proiecte similare cu cele care fac obiectul prezentului contract, cum ar fi proiectele care au ca obiect de activitate servicii de dezvoltare de software și implementare de sisteme/ aplicații informatice. Situația este aceeși și în privința expertului Arhitect, prin măsura de remediere, în opinia contestatorului, se solicită să de demonstreze participare la contracte identice din punct de vedere al obiectului acestuia cu cel al contractului ce urmează a fi atribuit. Pagina 3 din 11
În plus, subliniază contestatorul că, în continuare entitatea contractantă a menținut cerința referitoare la limitarea perioadei în care au fost implementate aceste proiecte, modificând doar numărul de ani de la 3 ani la 5 ani, cerință restrictivă în condițiile în care experiența expertului rămâne aceeași indiferent de perioada în care expertul a fost implicat în realizarea activităților similare cu cele care fac obiectul acestui contract. De asemenea, și în privința remedierilor aduse de entitatea contractantă în privința experților în implementarea soluției ofertate, contestatorul apreciază că se solicită demonstrarea experienței specifice prin prezentarea unor proiecte in care acesta a îndeplinit activități identice cu cele care fac obiectul acestui contract. Prin urmare, consideră contestatorul că definiția de proiect similar pentru experții în implementarea soluției ofertate este restrictiva, abuziva si nelegală. O astfel de cerință este de natura a restricționa concurența şi încălca principiile ce guvernează achiziţiile publice, principii stipulate la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 99/2026, prin introducerea acestor cerinţe noi fiind, în mod vădit, favorizat un anumit operator economic/grup de operatori economici. Prin urmare, contestatorul apreciază că entitatea contractantă nu a adoptat măsuri de remediere pentru acest petit, în sensul reformulării cerinței cu respectarea prevederilor legale, păstrând, în cazul acestor cerințe, în continuare, caracterul restrictiv, abuziv și nelegal privind definirea de ”proiect similar” pentru îndeplinirea experienței specifice de către experții în implementarea soluției ofertate. Prin adresa nr. 9553/05.08.2024, înregistrată la CNSC sub nr. 49792/06.08.2024, entitatea contractantă formulează un punct de vedere asupra contestației și a concluziilor scrise ale contestatorului, arătând că, prin reformularea definiției nu se restrânge competiția în aria de concurență din domeniul IT&C, aceasta fiind în acord cu specificul și obiectul achiziției conform pct. 4 din Caietul de sarcini. Astfel, rolul cerinței experienței este de a dovedi faptul că operatorii economici participanți au personal cheie solicitat prin caietul de sarcini, cu experiență în domeniul prestării de servicii in proiecte similare, si nu identice cu ceea ce urmează a fi prestat in urma încheierii contractului care face obiectul procedurii de atribuire și că are cunoștințele/ experiența și capacitatea necesară derulării unui astfel de contract. Potrivit entității contractante, propunerea contestatorului de a reformula cerința privind experiența similară in sensul generalizării acesteia proiectele care au ca obiect de activitate servicii de dezvoltare de software şi implementare de sisteme/ aplicaţii informatice nu poate fi acceptata deoarece aceasta este disproporționată in raport cu natura si complexitatea contractului. ........ dorește contractarea de licenţe si servicii de implementare si nu de dezvoltare software. Pagina 4 din 11
De asemenea, subliniază achizitoarea, propunerea de reformulare nu are in vedere un aspect determinant in selectarea contractorului cu experienţa similara pentru domeniul IT&C si evitarea materializării riscurilor care pot fi generate de o experiență mult prea generala, si anume faptul ca acest domeniu a cunoscut o evoluție rapida in ultima perioada iar companiile care livrează produse si/sau prestează servicii s- au specializat atât pe anumite segmente de piața (de ex: CRM, ERP, EAM, etc) cat si pe anumite tehnologii si/sau producători (Oracle, Microsoft, Postgress SQL, IBM, etc.). Mai mult, dezvoltarea si implementarea de software poate fi specializata pentru domeniul IT&C care acoperă procese de business (ex: inventarierea) dar si pentru domenii specifice cum sunt soluțiile de digitalizare a proceselor de producţie (ex: SCADA, Operaţional Technologies, etc) sau domeniul medical (ex: soluţii digitale pentru medicina). Astfel, ........ apreciază că cerința a fost definita păstrând principiul proporționalității in raport cu natura si complexitatea proiectului, fără a afecta pe cel al competitivității. Se mai arată că, la stabilirea cerinței privind experiență similară, s- au avut în vedere complexitatea proiectului, durata și costurile acestuia, natura contractului care urmează a fi încheiat, urmărindu-se asigurarea faptului că ofertantul are deja experiența necesara pentru a gestiona proiecte de o complexitate si dimensiune similare, minimizând astfel riscurile de implementare. Subliniază entitatea contractantă faptul că nu s-au solicitat anume soluţii de inventariere, dedicate unei anumite industrii sau domeniu, ci o experiența in "soluții de inventariere" la modul general, asa cum reiese din legislația aplicabila contabilității societăților comerciale. In ceea ce privește cerința privind experiența similara a expertului Arhitect cu privire la faptul ca „…Este imperios necesar ca proiectele similare sa fi fost derulate in ultimii 5 ani raportat la data limita de depunere a ofertelor", entitatea precizează că aceasta a fost definita prin raportare la rolul critic al expertului Arhitect in cadrul proiectului, complexitatea acestuia, precum și evoluția tehnologică în domeniul IT&C. Un arhitect cu experiență recenta este la curent cu aceste schimbări si poate asigura conformitatea proiectului cu toate cerințele legale si tehnice actuale. În completarea mențiunilor de mai sus, entitatea contractantă face trimitere și la prevederile art. 9 alin. (6) din Instrucțiunea ANAP nr. 1/2017 conform cu care: „Prin excepţie de la cele precizate la alin. (5), autoritatea/entitatea poate impune îndeplinirea unei experienţe specifice in ultimii „ n" ani, in situatia in care domeniul din care face parte obiectul contractului este unul in care progresul tehnologic este foarte rapid." Astfel, apreciază că este esențial pentru diminuarea riscurilor aferente implementării unei soluții IT&C, așa cum este descrisa in Caietul de Sarcini, ca expertul definit ca Arhitect sa dețină experiență in implementarea unor proiecte similare, dar si ca aceasta sa fie una relativ Pagina 5 din 11
recenta (in ultimii 5 ani), pentru a putea asigura cunoștințele unor tehnologii noi care sa fie implementate într-un proiect ce se dorește a fi fiabil si performant pentru o perioada lunga de timp in cadrul unei centrale nucleare, unde securitatea nucleara este principalul obiectiv al ......... Pe cale de consecință, entitatea contractantă solicită respingerea contestației și menținerea măsurilor de remediere dispuse până în prezent. ........ a constituit cauțiunea în cuantum de ........ lei prin recipisa de consemnare nr. ........ din data de 26.07.2024, eliberată de CEC Bank – Sucursala ........, fiind înregistrată în Registrul de evidență al CNSC sub nr. 2408/29.07.2024. Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: ........, în calitate de entitate contractantă, a inițiat procedura simplificată de atribuire a contractului de achiziție publică având ca obiect ........, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. ........, la care a anexat documentația de atribuire, valoarea estimată fiind de ........ lei, fără TVA. Data pentru depunerea ofertelor a fost stabilită pentru 05.09.2024. Împotriva cerințelor stabilite la nivelul documentații de atribuire, ........ a formulat contestația de față, solicitând cele menționate în partea introductivă. În soluționare, se reține că, ulterior primirii contestației, entitatea contractantă a înțeles să adopte o serie de măsuri de remediere, apreciate satisfăcătoare, doar în parte, de contestator. Astfel, așa cum rezultă din corespondența înregistrată la CNSC sub nr.49152/01.08.2024, contestatorul își menține solicitările de la pct. 3, 4 și 5 din contestație, renunțând la soluționarea petitelor 1, 2, 6 și 7, precum și la cererea de suspendare a procedurii. Examinând susținerile părților, probatoriul aflat la dosarul cauzei și dispozițiile legale aplicabile, Consiliul reține că solicitările asupra cărora contestatorul stăruie fac referire la: - cerința minimă privind experiența specifică pentru expertul Manager de Proiect de la nivelul Caietului de Sarcini, Capitolul 6.5 Cerințe privind echipa ofertantului si capacitatea acestuia de a presta serviciile, reformulată de entitatea contractantă prin măsurile de remediere astfel: Prin proiect similar se înțelege proiectul care a presupus implementarea unei soluții de inventariere electronica (soluție de sine stătătoare sau ca parte a unei soluții integrate de tip ERP), cu funcționalități si fluxuri similare, minim realizarea de inventarieri, gestiunea mijloacelor fixe, obiectelor de inventar, stocuri, integrarea cu alte sisteme, inclusiv a dispozitivelor mobile de scanare; Pagina 6 din 11
- cerința minimă privind experiența specifică pentru expertul Arhitect de la nivelul Caietului de Sarcini, Capitolul 6.5 Cerințe privind echipa ofertantului si capacitatea acestuia de a presta serviciile, reformulată de entitatea contractantă prin măsurile de remediere astfel: Prin proiect similar se înțelege proiectul care a presupus implementarea unei soluții de inventariere electronica (soluție de sine stătătoare sau ca parte a unei soluții integrate de tip ERP), cu funcționalități si fluxuri similare, minim realizarea de inventarieri, gestiunea mijloacelor fixe, obiectelor de inventar, stocuri, integrarea cu alte sisteme, inclusiv a dispozitivelor mobile de scanare. Este imperios necesar ca proiectele similare sa fi fost derulate in ultimii 5 ani raportat la data limita de depunere a ofertelor, având in vedere ca in domeniul IT progresul tehnologic este foarte rapid, atât in ceea ce privește proiectarea/arhitectura soluțiilor software, cat si din punct de vedere al metodologiei de implementare, de migrare a datelor si de testare funcționalități; - cerința minimă privind experiența specifică pentru experții în implementarea soluției ofertate de la nivelul Caietului de Sarcini, Capitolul 6.5 Cerințe privind echipa ofertantului si capacitatea acestuia de a presta serviciile, reformulată de entitatea contractantă prin măsurile de remediere astfel: Prin proiect similar se înțelege proiectul care a presupus implementarea unei soluții de inventariere electronica (soluție de sine stătătoare sau ca parte a unei soluții integrate de tip ERP), cu funcționalități si fluxuri similare, minim realizarea de inventarieri, gestiunea mijloacelor fixe, obiectelor de inventar, stocuri, integrarea cu alte sisteme, inclusiv a dispozitivelor mobile de scanare. Experții in implementare trebuie sa dovedească ca au implementat soluții, utilizând tehnologiile propuse in oferta tehnica. Se reține că, în opinia contestatorului, măsurile de remediere adoptate de entitatea contractantă nu înlătură caracterul restrictiv reclamat, impunându-se reformularea definiției de proiecte similare cu cele care fac obiectul prezentului contract, cum ar fi proiectele care au ca obiect de activitate servicii de dezvoltare de software și implementare de sisteme/ aplicații informatice. Susține contestatorul că, potrivit cerinței impuse, experții trebuie să demonstreze că au participat în contracte identice din punct de vedere al obiectului acestuia cu cel al contractului care urmează să fie atribuit. Față de pretențiile contestatorului, entitatea contractantă se apără arătând că a stabilit cerințele asigurând o relație de corespondență cantitativă și calitativă între necesitatea acesteia, obiectul contractului și cerințele de îndeplinit pentru atribuirea lui. Mai arată achizitoarea că nu poate primi propunerea contestatorului, deoarece urmărește contractarea de licențe și servicii de implementare, iar nu de dezvoltare software, și, mai mult, dorește evitarea materializării riscurilor care pot fi generate de o experiență mult prea generală, în condițiile în care acest domeniu a cunoscut o evoluție rapidă în ultima perioadă. De asemenea, este subliniat faptul că nu s-a cerut o anume soluție de inventariere, dedicată unei anume industrii sau domeniu, ci s-a solicitat o experiență în soluții de inventariere la modul general, așa cum reiese din legislația aplicabilă contabilității societăților comerciale. Justifică entitatea contractantă cerințele criticate prin faptul Pagina 7 din 11
că implementarea unui sistem de inventariere la modul general și în mod special pentru o centrală nucleară, reprezintă un proiect de mare anvergură, care necesită cunoștințe și abilități avansate pentru implementarea unei soluții care va gestiona inventarul de materiale și echipamente critice, drept care cerința privind experiența similară asigură că ofertantul are experiență în gestionarea unor proiecte de complexitate și dimensiuni similare, minimizând riscurile de implementare. Analizând justificările oferite de entitatea contractantă, Consiliul apreciază că argumentele acesteia nu sunt în măsură să justifice cerințele considerate restrictive de către contestator. Astfel, se reține că, potrivit strategiei de contractare, Achiziția are ca obiect fumizarea unei
soluții
software si hardware
pentru
inventarierea
electronica a stocurilor, mijloacelor fixe si obiectelor de inventar, necesara departamentelor financiar- contabile din cele trei entități ........, respectiv ........, precum si prestarea serviciilor necesare implementării acesteia, entitatea contractantă alegând, ca factor de evaluare, și experiența profesională a personalului propus pentru implementare, prin aceasta urmărindu-se ca, pentru implementarea soluției ofertate, din echipa de proiect să facă parte persoane cu o cât mai mare experiență profesională specifică, dobândită prin participarea la proiecte în cadrul cărora să fi desfășurat activități de configurarea și implementare soluții similare. În soluționare, în raport cu diferendul dedus judecății, Consiliul reține că, în acord cu principiul asumării răspunderii, statuat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 99/2016, entitatea contractantă a stabilit atribuirea prezentului contract prin utilizarea unor factori de evaluare care țin de organizarea, calificarea şi experienţa personalului desemnat pentru executarea contractului, în condițiile în care, față de obiectul contractului, calitatea personalului desemnat poate să aibă un impact semnificativ asupra nivelului calitativ de executare a acestuia. Cu toate acestea, potrivit regulilor de desfășurare a procedurilor de achiziție sectorială, regăsite în Legea nr. 99/2016 și normale de aplicare, în stabilirea cerințelor de participare și punctare, entitatea contractantă trebuie să țină seama ca cerințele de atribuire stabilite să nu reprezinte o restricționare nepermisă a accesului la procedură, întrucât s-ar aduce atingere principiilor care stau la baza atribuirii acestui tip de contract – nediscriminarea și tratamentul egal. În acest sens, Consiliul amintește dispozițiile Legii nr. 99/2016 Art. 63. - (1) Entităţile contractante nu vor concepe sau structura achiziţiile sectoriale ori elemente ale acestora cu scopul exceptării acestora de la aplicarea dispoziţiilor prezentei legi sau al restrângerii artificiale a concurenţei. - (2) În sensul alin. (1), se consideră că există o restrângere artificială a concurenţei în cazul în care achiziţia sectorială ori elemente ale acesteia sunt concepute sau structurate cu scopul de a favoriza sau dezavantaja în mod nejustificat anumiţi operatori economici. În lumina acestui deziderat, se reține că, pentru experiența similară aferentă experților manager de proiect, arhitect și experți în implementarea soluției ofertate, punctată în cadrul factorilor de evaluare, Pagina 8 din 11
entitatea contractantă a definit proiectele similare în care aceștia trebuie să facă dovada că au participat, ca fiind proiecte care au presupus implementarea unei soluții de inventariere electronică, așadar, după cum și contestatorul sesizează, proiecte care au avut același obiect ca cel supus achiziției. Pentru a interpreta noțiunea de similar, Consiliul are în vedere legislația terțiară în domeniul achizițiilor unde experiența similară este analizată, respectiv Instrucțiunea președintelui Agenției Naționale pentru Achiziții Publice nr. 2/2017 emisă în aplicarea prevederilor art. 178 și art. 179 lit. a) și b) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu completările ulterioare, respectiv a prevederilor art. 191 și art. 192 lit. a) și b) din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, care stabilește că nu se poate solicita demonstrarea experienței similare prin furnizarea de produse/prestarea de servicii/execuția de lucrări identice cu cele care fac obiectul contractului de achiziție publică/de achiziție sectorială/acordului-cadru care urmează a se atribui, pentru a nu se restrânge competiția, fiind necesar să fie permise și cele similare sau superioare din punctul de vedere al complexității și/sau scopului [art. 5 alin. (1)]. Așadar, experiența similară nu înseamnă experiență identică, în principiu, acceptabilitatea sub aspectul experienței similare trebuie să rezulte din compararea complexității serviciilor anterior realizate cu complexitatea celor de atribuit, iar nu din rezultatul comparării mecanice a unor categorii de servicii, care ar trebui să fie identice, în sensul că toate categoriile de servicii de atribuit ar trebui să se regăsească în lista categoriilor serviciilor prestate anterior. Practica Consiliului și a instanțelor de judecată este constantă pe aceeași linie, amintindu-se, cu titlu de exemplu, deciziile: - Decizia ICCJ nr. 2145/23.05.2018, în care instanța a reținut că: Experiența similară presupune caracterul asemănător cu cel al livrărilor și serviciilor presupuse de contractul ce urmează a fi atribuit, respectiv să existe elemente comune dar, în mod necesar, și elemente care le diferențiază, prin experiență similară neînțelegându-se experiență identică. Orice solicitare contrară este în contradicție cu spiritul și cu litera legislației în materie. - Decizia Curții de Apel București nr.4484/03.10.2016, în care instanța a reținut: Prin fișa de date ofertantul trebuia să facă dovada executării în ultimii 5 ani a unor lucrări similare cu cele care fac obiectul prezentei proceduri, asemănătoare, de același fel, de aceeași natură și nu identice conform legislației în vigoare la data depunerii ofertelor. (…) Astfel, susținerile din cadrul plângerii sunt neîntemeiate având în vedere că contestatorul înțelege prin lucrări similare lucrări identice. Referitor la critica precum că ar fi trebuit să prezinte lucrări similare de genul pardoseli rășini epoxidice, preluare condens, instalație hidranți, voce date etc, Curtea consideră că este neîntemeiată. Dacă autoritatea contractantă ar fi solicitat lucrări identice cu cele ce urmează a fi executate, ar fi încălcat legislația în vigoare la data depunerii ofertelor. Chiar dacă respectivele decizii nu au avut în vedere experiența similară a experților, ci a societății ofertante, ele pot fi folosite ca reper al modului în care noțiunea de experiență similară trebuie interpretată. Pagina 9 din 11
De altfel, conform Dicționarului Explicativ al Limbi Române, similar înseamnă de aceeași natură, de același fel, asemănător, iar nu identic. Mai mult, după cum rezultă din Erata publicată de entitatea contractantă nr. 9305/30.07.2024, pct. 5, soluția software de inventariere a activelor (mijloace fixe, obiecte de inventar și stocuri) trebuie să fie de tip COTS – Commercial Of The Shelf…, așadar, nu se achiziționează servicii de dezvoltare software, aspect evidențiat și de entitatea contractantă prin punctul său de vedere nr. 9553/05.08.2024. În soluționare, se mai reține și că, potrivit informațiilor regăsite în documentul Anexa 1 – informații componenta tehnica Rev.1.docx publicat de entitatea contractantă în SEAP, Ofertele care prezinta experti cheie implicati in mai putin de 2 proiecte, raportate la cerinta definita pentru fiecare dintre acestia, in Caietul de Sarcini, vor fi considerate neconforme. Date fiind cele consemnate, Consiliul constată că, prin modul în care au fost definite proiectele similare în cazul experților indicați mai sus, sunt eliminate din procedură oferte care propun experți care au dezvoltat alt tip de soluții informatice, similare cu cele de inventariere, poate chiar mai complexe decât acestea, cum ar fi, cu titlu de exemplu, cele privind salarizarea sau de contabilitate, și care ar putea să execute contractul la standardele solicitate. Pe cale de consecință, se reține caracterul restrictiv al cerințelor analizate, cu consecința obligării achizitoarei la reformularea lor astfel încât acestea să corespundă necesităților sale, fără să fie o piedică pentru participarea la procedură. În acest context, reține Consiliul că solicitarea contestatorului privind obligarea entității contractante la acceptarea definiției proiectelor similare pe care el o propune, nu poate fi primită pe calea contestației, alegerea și definirea factorilor de evaluare fiind un drept al entității contractante, iar o intervenție a Consiliului în acest sens ar fi de natură a încălca marja de apreciere recunoscută de legiuitor entității. Cu alte cuvinte, Consiliul poate dispune eliminarea caracterului restrictiv al anumitor cerințe, dar nu se poate substitui beneficiarului prin stabilirea necesităților acestuia urmărit a fi satisfăcute prin prezenta achiziție. În privința perioadei de timp în care experții trebuie să demonstreze că au obținut experiența similară solicitată, în acord cu apărările entității contractante se reține că, în domeniul IT, progresul tehnologic este unul foarte rapid, drept care, pretențiile entității contractante, sub acest aspect, apar justificate. Stabilite cele de mai sus, solicitarea subsidiară de anulare a procedurii va fi respinsă, ca neîntemeiată, câtă vreme măsurile de remediere dispuse pot fi implementate, procedura fiind încă în etapa de pregătire a ofertelor. Pentru considerentele enunțate, în temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite, în parte, contestația Pagina 10 din 11
formulată de ........, în contradictoriu cu ........, în calitate de entitate contractantă, respectiv, solicitarea de remediere a documentației de atribuire, și va obliga entitatea contractantă la modificarea acesteia, conform indicațiilor exprese expuse în motivarea deciziei, precum și la publicarea în SEAP a măsurilor corective intervenite, în termen de 10 zile de la data primirii prezentei decizii, și la stabilirea unei noi date limită de depunere a ofertelor, în acord cu dispozițiile art. 153 din Legea nr. 98/2016. În temeiul art. 26 alin. (6) din același act normativ, va respinge, ca nefondată, solicitarea subsidiară de anulare a procedurii. Decizia este obligatorie pentru părți, potrivit art.28 alin.1 din același act normativ. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de ........, în contradictoriu cu ........, în calitate de entitate contractantă, respectiv, solicitarea de remediere a documentației de atribuire și obligă entitatea contractantă la modificarea acesteia, conform indicațiilor exprese expuse în motivarea deciziei, precum și la publicarea în SEAP a măsurilor corective intervenite, în termen de 10 zile de la data primirii prezentei decizii, și la stabilirea unei noi date limită de depunere a ofertelor, în acord cu dispozițiile art. 153 din Legea nr. 98/2016. Respinge, ca nefondată, solicitarea subsidiară de anulare a procedurii. Ia act de renunțare la cererea privind suspendarea procedurii de atribuire. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 11 din 11
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.