Încheiere 296/2018
Încheiere CNSC296_2018_Incheiere_296.pdf
Document CNSC
LEMACONS SRL în contradictoriu cu PRIMARIA COMUNEI DRAGANESTI
Încheierea CNSC nr. 296/C9/1877 din 06.06.2018
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect Modernizare drumuri de interes local comuna Drăgănești, județul Galați, cod CPV 45233120-6 Lucrări de construcții de drumuri (Rev. 2), contestatoarea a solicitat obligarea autorității contractante la remedierea documentației de atribuire, motivat de faptul că specificațiile tehnice trebuie să fie foarte clare și unice pentru toți ofertanții, definind explicit și neinterpretabil lucrarea ce urmează a fi executată. Totodată a solicitat suspendarea procedurii până la soluționarea contestației pe fond. Pe rol se află cererea de suspendare a procedurii. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, cererea de suspendare a procedurii de atribuire cuprinsă în contestaţia depusă de LEMACONS SRL, în contradictoriu cu COMUNA DRĂGĂNEȘTI (PRIMĂRIA DRĂGĂNEȘTI). 1Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, cererea de suspendare a procedurii de atribuire cuprinsă în contestaţia depusă de LEMACONS SRL, în contradictoriu cu COMUNA DRĂGĂNEȘTI (PRIMĂRIA DRĂGĂNEȘTI). 1Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
296_2018_Incheiere_296.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 şi +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 296 / C9 / 1877 Data: 06.06.2018 Prin contestaţia nr. 10752/04.06.2018, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 21929/04.06.2018, depusă de LEMACONS SRL, cu sediul în Galați, str. Crizantemelor nr. 6, județul Galați, având CUI RO 26287387, număr de înregistrare în Registrul Comerţului J17/1302/2009, privind procedura simplificată, organizată de COMUNA DRĂGĂNEȘTI (PRIMĂRIA DRĂGĂNEȘTI), cu sediul în Drăgănești, str. Principală nr. 679, județul Galați, în calitate de autoritate contractantă, pentru atribuirea contractului de lucrări având ca obiect Modernizare drumuri de interes local comuna Drăgănești, județul Galați, cod CPV 45233120-6 Lucrări de construcții de drumuri (Rev. 2), contestatoarea a solicitat obligarea autorității contractante la remedierea documentației de atribuire, motivat de faptul că specificațiile tehnice trebuie să fie foarte clare și unice pentru toți ofertanții, definind explicit și neinterpretabil lucrarea ce urmează a fi executată. Totodată a solicitat suspendarea procedurii până la soluționarea contestației pe fond. Pe rol se află cererea de suspendare a procedurii. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, cererea de suspendare a procedurii de atribuire cuprinsă în contestaţia depusă de LEMACONS SRL, în contradictoriu cu COMUNA DRĂGĂNEȘTI (PRIMĂRIA DRĂGĂNEȘTI). 1
Prezenta încheiere este obligatorie pentru părţi. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de cinci zile de la comunicare. 2