AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Încheiere CNSC 277/2018

ERPIA SA în contradictoriu cu PRIMARIA COMUNEI VALEA MARE

Încheierea CNSC nr. 277/C9/1741 din 24.05.2018

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Încheierea CNSC nr. 277/C9/1741 din 24.05.2018

Data din document
2018-05-24
Complet
C9

Obiectul procedurii

având ca obiect Asfaltare străzi în comuna Valea Mare, județul Olt, cod CPV 45233120-6 Lucrări de construcții de drumuri (Rev. 2), contestatoarea a solicitat transmiterea cantităților de lucrări ce trebuie licitate, anularea procedurii de atribuire și completarea documentației postate în SEAP cu cantitățile ce trebuie supuse achiziției și suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației. Pe rol se află cererea de suspendare a procedurii de atribuire. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cererii de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 22 și 23 din Legea nr. 101/2016, să soluţioneze cererea de suspendare formulată de SC Erpia SA, din cadrul contestaţiei 2879/22.05.2018, înregistrată la Consiliu cu nr. 20511/22.05.2018. 1
Verifică pasajul în context →

Considerente, din document

Consiliul reţine următoarele: Comuna Valea Mare a inițiat procedura simplificată online, în vederea atribuirii contractului având ca obiect Asfaltare străzi în comuna Valea Mare, județul Olt, cod CPV 45233120-6 Lucrări de construcții de drumuri (Rev. 2), prin publicarea în SICAP a anunțului de participare simplificat nr. SCN1000966/04.05.2018. Data limită de depunere a ofertelor a fost stabilită pentru 24.05.2018, ora 1500, valoarea estimată a contractului este de 8.388.624,39 lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire preţul cel mai scăzut. Nemulţumită de conținutul documentației de atribuire, SC Erpia SA a depus contestaţie, solicitând cele menționate în partea introductivă a deciziei. Contestatoarea precizează că solicită suspendarea procedurii în conformitate cu art. 22 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 101/2016, deoarece răspunsul autorității contractante nu a respectat prevederile art. 2 din Legea nr. 98/2016, în sensul că informațiile prezentate de viitorii ofertanți pot fi i…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Încheiere 277/2018

Încheiere CNSC
An dosar: 2018Înregistrare: 20511Data înregistrării: Nedisponibilă
ContestatorERPIA SA
Autoritate contractantăPRIMARIA COMUNEI VALEA MARE

277_2018_Incheiere_277.pdf

Document asociat

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 6.431 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: ÎNCHEIERE Nr. 277 / C9/ 1741 Data: 24.05.2018 Prin contestația nr. 2879/22.05.2018, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 20511/22.05.2018, depusă de SC Erpia SA, cu sediul în Craiova, str. Siretului nr. 35, județul Dolj, având CIF RO 3730956, număr de înregistrare în Registrul Comerțului J16/75/1991, privind procedura simplificată online, organizată de Comuna Valea Mare, cu sediul în comuna Valea Mare, str. Unirii nr. 187, județul Olt, în calitate de autoritate contractantă, în vederea atribuirii contractului având ca obiect Asfaltare străzi în comuna Valea Mare, județul Olt, cod CPV 45233120-6 Lucrări de construcții de drumuri (Rev. 2), contestatoarea a solicitat transmiterea cantităților de lucrări ce trebuie licitate, anularea procedurii de atribuire și completarea documentației postate în SEAP cu cantitățile ce trebuie supuse achiziției și suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației. Pe rol se află cererea de suspendare a procedurii de atribuire. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cererii de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 22 și 23 din Legea nr. 101/2016, să soluţioneze cererea de suspendare formulată de SC Erpia SA, din cadrul contestaţiei 2879/22.05.2018, înregistrată la Consiliu cu nr. 20511/22.05.2018. 1

§ 2

Având a se pronunţa asupra cererii de suspendare a procedurii formulată de SC Erpia SA, din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reţine următoarele: Comuna Valea Mare a inițiat procedura simplificată online, în vederea atribuirii contractului având ca obiect Asfaltare străzi în comuna Valea Mare, județul Olt, cod CPV 45233120-6 Lucrări de construcții de drumuri (Rev. 2), prin publicarea în SICAP a anunțului de participare simplificat nr. SCN1000966/04.05.2018. Data limită de depunere a ofertelor a fost stabilită pentru 24.05.2018, ora 1500, valoarea estimată a contractului este de 8.388.624,39 lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire preţul cel mai scăzut. Nemulţumită de conținutul documentației de atribuire, SC Erpia SA a depus contestaţie, solicitând cele menționate în partea introductivă a deciziei. Contestatoarea precizează că solicită suspendarea procedurii în conformitate cu art. 22 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 101/2016, deoarece răspunsul autorității contractante nu a respectat prevederile art. 2 din Legea nr. 98/2016, în sensul că informațiile prezentate de viitorii ofertanți pot fi interpretate în etapa de evaluare, astfel încât, prin deciziile ce vor fi luate, să creeze un avantaj pentru un operator economic în defavoarea altuia. În examinarea capătului de cerere privind suspendarea procedurii, asupra căruia Consiliul trebuie să se pronunţe cu maximă celeritate, se reţine că, potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 101/2016: „(1) În cazuri temeinic justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, la cererea persoanei interesate, Consiliul poate să dispună prin încheiere, în termen de 3 zile de la primirea cererii, măsura suspendării procedurii de atribuire sau aplicării oricărei decizii luate de autoritatea contractantă, până la soluţionarea contestaţiei”. Prin adresa nr. 3014/23.05.2018, înregistrată la Consiliu cu nr. 20645/23.05.2018, Comuna Valea Mare a transmis punctul său de vedere referitor la cererea de suspendare a procedurii de atribuire până la soluționarea contestației, formulată de SC Erpia SA. Autoritatea contractantă, după ce subliniază că a respectat prevederile art. 160 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 98/2016, consideră că, în această fază de derulare a procedurii de soluționare a contestației pe cale administrativ-jurisdicțională, decizia privitoare la cererea de suspendare este atributul Consiliului, în conformitate cu art. 22 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, lăsând la latitudinea completului de judecată să se pronunțe asupra acestui aspect. Invocă excepția tardivității criticării documentației de atribuire. Raportat la normele redate și la împrejurările descrise în contestație, Consiliul observă că solicitarea de suspendare adresată de petentă nu cuprinde nicio justificare temeinică a sa şi nici indicarea vreunei pagube iminente pentru petentă care ar trebui prevenită. 2

§ 3

Aspectele invocate de contestatoare, vizând nelegalitatea documentației de atribuire, ţin de fondul contestaţiei, nu de necesitatea luării măsurii suspendării procedurii. În acest context, cele două condiţii legale impuse de legiuitor pentru admiterea unei cereri de suspendare (justificarea temeinică şi necesitatea prevenirii unei pagube iminente) nu sunt îndeplinite de cererea SC Erpia SA. Totodată, analizând solicitarea de suspendare prin prisma capătului de cerere de anulare a procedurii, se observă că ea nici nu îşi are vreun rost, întrucât nu există o logică în a suspenda o procedură pentru a o anula. Prin urmare, anularea procedurii, pe care o solicită contestatoarea, poate fi dispusă fără ca procedura să fie în prealabil suspendată, în cazul în care se adeveresc cele susținute în contestație. Luând în considerare aspectele de fapt şi de drept evocate, în baza art. 22 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul urmează să respingă, ca nefondată, cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de SC Erpia SA. Cu privire la celelalte capete de cerere, Consiliul se va pronunţa printr-o decizie ulterioară. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DISPUNE: Respinge, ca nefondată, cererea de suspendare a procedurii de atribuire cuprinsă în contestaţia depusă de SC Erpia SA, în contradictoriu cu Comuna Valea Mare. Prezenta încheiere este obligatorie pentru părţi. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de cinci zile de la comunicare. PREȘEDINTE, Grațiela Magdalena TUDOSE MEMBRU, Cristian Ioan COSTACHE MEMBRU, Sanda IOANIȚESCU

§ 4

Redactată în patru exemplare, conține trei pagini. 3