Încheiere 245/2018
Încheiere CNSC245_2018_Incheiere_245.pdf
Document CNSC
TECNIC CONSULTING ENGINEERING ROMANIA SRL în contradictoriu cu Compania Nationala de Cai Ferate "CFR" - SA
Încheierea CNSC nr. 245/C6/1413 din 04.05.2018
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Consultanță în domeniul managementului execuției și pentru verificarea executiei lucrărilor de construcții și instalații aferentă proiectului «REABILITAREA LINIEI DE CALE FERATĂ BRAȘOV – SIMERIA, COMPONENTĂ A CORIDORULUI RIN - DUNĂRE, PENTRU CIRCULAȚIA CU VITEZĂ MAXIMĂ DE 160 KM/H, SECȚIUNEA BRAȘOV - SIGHIȘOARA, SUBSECȚIUNEA: 2. APATA – CATA »”, coduri CPV 71310000-4 – Servicii de consultanță în domeniul ingineriei și al construcțiilor (Rev.2), 71520000-9 – Servicii de supraveghere a lucrărilor (Rev. 2) și 79341000-6 – Servicii de publicitate (Rev. 2), s-a solicitat, printre altele, dispunerea măsurii provizorii de suspendare a procedurii de atribuire până la soluționarea pe fond a contestației. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, 1Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, cererea de suspendare a procedurii de atribuire cuprinsă în contestaţia depusă de SC TECNIC CONSULTING ENGINEERING ROMÂNIA SRL, cu sediul în București, str. Caragea Vodă nr. 1, sectorul 1, în contradictoriu cu COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE „CFR” SA, cu sediul în București, Bdul. Dinicu Golescu nr. 38, sector 1. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de cinci zile de la comunicare. Preşedinte, Membru, Membru, 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
245_2018_Incheiere_245.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 23 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea, ÎNCHEIERE Nr. 245 /C6/1413 Data: 04.05.2018 Prin contestaţia nr. 36/26.04.2018, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 17022/26.04.2018, formulată de SC TECNIC CONSULTING ENGINEERING ROMÂNIA SRL, cu sediul în București, str. Caragea Vodă nr. 1, sectorul 1, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J40/24158/2007, având CUI RO22971870, împotriva documentației de atribuire, emisă de COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE „CFR” SA, cu sediul în București, Bdul. Dinicu Golescu nr. 38, sector 1, în calitate de entitate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, derulată online, prin intermediul SEAP, în vederea atribuirii contractului sectorial de achiziție publică de servicii având ca obiect „Consultanță în domeniul managementului execuției și pentru verificarea executiei lucrărilor de construcții și instalații aferentă proiectului «REABILITAREA LINIEI DE CALE FERATĂ BRAȘOV – SIMERIA, COMPONENTĂ A CORIDORULUI RIN - DUNĂRE, PENTRU CIRCULAȚIA CU VITEZĂ MAXIMĂ DE 160 KM/H, SECȚIUNEA BRAȘOV - SIGHIȘOARA, SUBSECȚIUNEA: 2. APATA – CATA »”, coduri CPV 71310000-4 – Servicii de consultanță în domeniul ingineriei și al construcțiilor (Rev.2), 71520000-9 – Servicii de supraveghere a lucrărilor (Rev. 2) și 79341000-6 – Servicii de publicitate (Rev. 2), s-a solicitat, printre altele, dispunerea măsurii provizorii de suspendare a procedurii de atribuire până la soluționarea pe fond a contestației. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, 1
CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, cererea de suspendare a procedurii de atribuire cuprinsă în contestaţia depusă de SC TECNIC CONSULTING ENGINEERING ROMÂNIA SRL, cu sediul în București, str. Caragea Vodă nr. 1, sectorul 1, în contradictoriu cu COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE „CFR” SA, cu sediul în București, Bdul. Dinicu Golescu nr. 38, sector 1. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de cinci zile de la comunicare. Preşedinte, Membru, Membru, 2