AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Încheiere CNSC 149/2018

COMPANIA ROMPREST SERVICE SA în contradictoriu cu Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti SA

Încheierea CNSC nr. 149/C7/783 din 12.03.2018

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Încheierea CNSC nr. 149/C7/783 din 12.03.2018

Data din document
2018-03-12
Complet
C7

Obiectul procedurii

având ca obiect „LOT I - SERVICII DE CURĂȚENIE, SALUBRIZARE ȘI COLECTARE SELECTIVĂ ÎN SPAȚIILE TERMINALELOR DE PASAGERI; LOT II - SERVICII DE VIDANJARE A CABINELOR ECOLOGICE AMPLASATE ÎN PERIMETRUL AEROPORTUAR”, se solicită suspendarea procedurii, obligarea entității contractante la luarea măsurilor de remediere solicitate prin notificarea prealabilă, respectiv măsuri de remediere în conformitate cu Decizia C.N.S.C. nr. 348/C7/66 din 08.02.2018, prin stabilirea unei modalități de ajustare a tarifelor care să implice toate costurile prestației și să înlăture plafonul nelegal (corectarea eratei), precum și prin calcularea corectă a valorii estimate și corectarea ei în consecință, în conformitate cu prevederile deciziei dată în speță de către C.N.S.C. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, 1
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Admite cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de către COMPANIA ROMPREST SERVICE S.A., cu sediul în Bucureşti, B-dul Poligrafiei, nr. 1C, etaj 3, sector 1, în contradictoriu cu entitatea contractantă COMPANIA NAȚIONALĂ „AEROPORTURI BUCUREȘTI” S.A., cu sediul în Otopeni, Str. Calea Bucureștilor, nr. 224E, județul Ilfov, cod poștal 075150. Dispune suspendarea procedurii de atribuire având ca obiect „LOT I - SERVICII DE CURĂȚENIE, SALUBRIZARE ȘI COLECTARE SELECTIVĂ ÎN SPAȚIILE TERMINALELOR DE PASAGERI; LOT II - SERVICII DE VIDANJARE A CABINELOR ECOLOGICE AMPLASATE ÎN PERIMETRUL AEROPORTUAR”, până la soluționarea cauzei. Obligatorie. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare. 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Încheiere 149/2018

Încheiere CNSC
An dosar: 2018Înregistrare: 9357Data înregistrării: Nedisponibilă

149_2018_Incheiere_149.pdf

Document asociat

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.187 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 23 şi ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 149/C7/783 Data: 12.03.2018 Prin contestaţia nr. 1204/07.03.2018, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 9357/07.03.2018, formulată de către COMPANIA ROMPREST SERVICE S.A., cu sediul în Bucureşti, B-dul Poligrafiei, nr. 1C, etaj 3, sector 1, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J40/3673/2011, având CIF 13788556, atribut fiscal RO, reprezentată legal prin dl. Marian-Bogdan Adimi, împotriva anunțului de tip erată nr. 122206/24.02.2018 la anunțul de participare (sectoriale) nr. 181422/15.12.2017, emise de către COMPANIA NAȚIONALĂ „AEROPORTURI BUCUREȘTI” S.A., cu sediul în Otopeni, Str. Calea Bucureștilor, nr. 224E, județul Ilfov, cod poștal 075150, în calitate de entitate contractantă, în cadrul procedurii de licitaţie deschisă online cu fază finală de licitație electronică, divizată pe loturi, organizată în vederea atriburii contractului de achiziţie publică de servicii, având ca obiect „LOT I - SERVICII DE CURĂȚENIE, SALUBRIZARE ȘI COLECTARE SELECTIVĂ ÎN SPAȚIILE TERMINALELOR DE PASAGERI; LOT II - SERVICII DE VIDANJARE A CABINELOR ECOLOGICE AMPLASATE ÎN PERIMETRUL AEROPORTUAR”, se solicită suspendarea procedurii, obligarea entității contractante la luarea măsurilor de remediere solicitate prin notificarea prealabilă, respectiv măsuri de remediere în conformitate cu Decizia C.N.S.C. nr. 348/C7/66 din 08.02.2018, prin stabilirea unei modalități de ajustare a tarifelor care să implice toate costurile prestației și să înlăture plafonul nelegal (corectarea eratei), precum și prin calcularea corectă a valorii estimate și corectarea ei în consecință, în conformitate cu prevederile deciziei dată în speță de către C.N.S.C. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, 1

§ 2

CONSILIUL DECIDE: Admite cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de către COMPANIA ROMPREST SERVICE S.A., cu sediul în Bucureşti, B-dul Poligrafiei, nr. 1C, etaj 3, sector 1, în contradictoriu cu entitatea contractantă COMPANIA NAȚIONALĂ „AEROPORTURI BUCUREȘTI” S.A., cu sediul în Otopeni, Str. Calea Bucureștilor, nr. 224E, județul Ilfov, cod poștal 075150. Dispune suspendarea procedurii de atribuire având ca obiect „LOT I - SERVICII DE CURĂȚENIE, SALUBRIZARE ȘI COLECTARE SELECTIVĂ ÎN SPAȚIILE TERMINALELOR DE PASAGERI; LOT II - SERVICII DE VIDANJARE A CABINELOR ECOLOGICE AMPLASATE ÎN PERIMETRUL AEROPORTUAR”, până la soluționarea cauzei. Obligatorie. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare. 2