AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Încheiere CNSC 644/2017

GENERAL ELECTRIC MEDICAL SYSTEMS ROMANIA SRL | SIEMENS HEALTHCARE SRL în contradictoriu cu SPITALUL ORASENESC CERNAVODA

Încheierea CNSC nr. 644/C5/4402 din 06.12.2017

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Încheierea CNSC nr. 644/C5/4402 din 06.12.2017

Data din document
2017-12-06
Complet
C5

Obiectul procedurii

având ca obiect „Computer Tomograf”, cod CPV 33115000-9 (Rev.2), inițiată de SPITALUL ORĂȘENESC CERNAVODĂ, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în orașul Cernavodă, str. Gheorghe Doja nr. 1A, județul Constanța și a solicitat, între altele, în conformitate cu prevederile art. 22 din Legea nr. 101/2016, suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea fondului contestației. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 1/2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de SC GENERAL ELECTRIC SYSTEMS ROMÂNIA SRL, în contradictoriu cu SPITALUL ORĂȘENESC CERNAVODĂ, în calitate de autoritate contractantă. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare. 2/2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Încheiere 644/2017

Încheiere CNSC
An dosar: 2017Înregistrare: 51478, 52332Data înregistrării: Nedisponibilă
ContestatorAsociere neclară între înregistrări și document; verificați dosarele.
Autoritate contractantăSPITALUL ORASENESC CERNAVODA

644_2017_Incheiere_644.pdf

Document asociat

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.367 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 23 și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 644/C5/4402 Data: 06.12.2017 Prin contestația nr. 9140/04.12.2017, transmisă, inițial, prin mijloace electronice (e-mail) și ulterior, în original, prin poșta rapidă, înregistrată la Consiliu sub nr. 51478/04.12.2017, respectiv, sub nr. 51722/05.12.2017, SC GENERAL ELECTRIC SYSTEMS ROMÂNIA SRL, cu sediul în municipiul București, Calea Floreasca nr. 169 A, Clădirea de Birouri „Floreasca 169”, et. 7, Birouri nr. 1-3, sector 1, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/3731/2000, având CIF RO 12924986, reprezentată legal prin dna. Alexandra Munteanu, în calitate de administrator, a contestat documentația de atribuire elaborată în cadrul procedurii de atribuire prin „licitaţie deschisă”, online, fără etapă finală de licitaţie electronică a contractului de achiziţie publică de furnizare având ca obiect „Computer Tomograf”, cod CPV 33115000-9 (Rev.2), inițiată de SPITALUL ORĂȘENESC CERNAVODĂ, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în orașul Cernavodă, str. Gheorghe Doja nr. 1A, județul Constanța și a solicitat, între altele, în conformitate cu prevederile art. 22 din Legea nr. 101/2016, suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea fondului contestației. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 1/2

§ 2

Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de SC GENERAL ELECTRIC SYSTEMS ROMÂNIA SRL, în contradictoriu cu SPITALUL ORĂȘENESC CERNAVODĂ, în calitate de autoritate contractantă. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare. 2/2