AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Încheiere CNSC 510/2017

S.C. ELBA-COM S.A. | S.C. ELECTROMAGNETICA S.A. în contradictoriu cu PRIMARIA COMUNEI SAG

Încheierea CNSC nr. 510/C7/3492 din 29.09.2017

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Încheierea CNSC nr. 510/C7/3492 din 29.09.2017

Data din document
2017-09-29
Complet
C7

Obiectul procedurii

având ca obiect „Eficientizare sistem de iluminat public și extindere rețea de iluminat public în comuna Șag, județul Timiș”, s-a solicitat suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea cauzei și, în principal, admiterea contestației, anularea și reluarea procedurii de atribuire și, în subsidiar, obligarea autorității contractante la eliminarea prevederilor restrictive și nelegale ale documentației de atribuire și modificarea acesteia în conformitate cu prevederile legale în vigoare, obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei sale și declararea acesteia ca fiind conformă. Prin prezenta urmează a fi soluționată cererea prin care S.C. ELBA- COM S.A. a solicitat suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea pe fond a contestației. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 1
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

Respinge cererea de suspendare a procedurii de atribuire până la soluționarea contestației nr. 684/SIL/27.09.2017, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 40611/27.09.2017, formulată de către S.C. ELBA-COM S.A., cu sediul în Timișoara, str. Gării nr. 1, județul Timiș, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA ŞAG (PRIMĂRIA ŞAG), cu sediul în Șag, str. a II-a nr. 49, județul Timiș, ca nefondată. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Bianca-Laura POPESCU Isabela GAVRILĂ Bogdan-Marius BOGHIU Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 4 (patru) pagini. 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Încheiere 510/2017

Încheiere CNSC
An dosar: 2017Înregistrare: 40611, 40628Data înregistrării: Nedisponibilă
ContestatorAsociere neclară între înregistrări și document; verificați dosarele.
Autoritate contractantăPRIMARIA COMUNEI SAG

510_2017_Incheiere_510.pdf

Document asociat

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.041 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 23 și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 510/C7/3492 Data: 29.09.2017 Prin contestația nr. 684/SIL/27.09.2017, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 40611/27.09.2017, formulată de către S.C. ELBA-COM S.A., cu sediul în Timișoara, str. Gării nr. 1, județul Timiș, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J35/559/2000, având CUI RO 13108765, împotriva raportului intermediar al procedurii pentru evaluarea DUAE și ofertele tehnice și a adresei nr. 6738/22.09.2017 de răspuns la notificarea prealabilă, emise de către COMUNA ŞAG (PRIMĂRIA ŞAG), cu sediul în Șag, str. a II-a nr. 49, județul Timiș, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate – într-o singură etapă, aplicată integral prin utilizarea mijloacelor electronice, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect „Eficientizare sistem de iluminat public și extindere rețea de iluminat public în comuna Șag, județul Timiș”, s-a solicitat suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea cauzei și, în principal, admiterea contestației, anularea și reluarea procedurii de atribuire și, în subsidiar, obligarea autorității contractante la eliminarea prevederilor restrictive și nelegale ale documentației de atribuire și modificarea acesteia în conformitate cu prevederile legale în vigoare, obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei sale și declararea acesteia ca fiind conformă. Prin prezenta urmează a fi soluționată cererea prin care S.C. ELBA- COM S.A. a solicitat suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea pe fond a contestației. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 1

§ 2

Respinge cererea de suspendare a procedurii de atribuire până la soluționarea contestației nr. 684/SIL/27.09.2017, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 40611/27.09.2017, formulată de către S.C. ELBA-COM S.A., cu sediul în Timișoara, str. Gării nr. 1, județul Timiș, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA ŞAG (PRIMĂRIA ŞAG), cu sediul în Șag, str. a II-a nr. 49, județul Timiș, ca nefondată. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Bianca-Laura POPESCU Isabela GAVRILĂ Bogdan-Marius BOGHIU Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 4 (patru) pagini. 2