AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Încheiere CNSC 427/2017

F.I.P. CONSULTING SRL în contradictoriu cu Primaria Municipiului Tirgu-Mures

Încheierea CNSC nr. 427/C4/2867 din 18.08.2017

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Încheierea CNSC nr. 427/C4/2867 din 18.08.2017

Data din document
2017-08-18
Complet
C4

Obiectul procedurii

având ca obiect „Servicii de consultanță pentru pregătirea și elaborarea cererilor de finanțare aferente Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020 pentru Municipiul Târgu-Mureș” – Lotul II, contestatoarea a solicitat, printre altele, suspendarea procedurii de atribuire până la emiterea deciziei pe fond a Consiliului. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DISPUNE: Respinge, ca nefondată, cererea de suspendare a procedurii de atribuire cuprinsă în contestaţia depusă de SC FIP CONSULTING SRL, în contradictoriu cu PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TÂRGU-MUREȘ. Prezenta încheiere este obligatorie pentru părţi. 1
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Încheiere 427/2017

Încheiere CNSC
An dosar: 2017Înregistrare: 33665Data înregistrării: Nedisponibilă

427_2017_Incheiere_427.pdf

Document asociat

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.059 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 şi +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 427/C4/2867 Data: 18.08.2017 Prin contestaţia nr. 1339/11.08.2017, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 33665/11.08.2017, depusă de SC FIP CONSULTING SRL, cu sediul în Onești, Calea Slănicului nr. 63, județul Bacău, înregistrată la Registrul Comerțului Ilfov sub nr. J04/292/2006, având CUI 18423208, formulată împotriva rezultatului etapei de verificare a DUAE, comunicat prin adresa nr. 41463/27.07.2017, emisă de către PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TÂRGU- MUREȘ, cu sediul în Târgu-Mureș, Piața Victoriei nr. 3, județul Mureș, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Servicii de consultanță pentru pregătirea și elaborarea cererilor de finanțare aferente Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020 pentru Municipiul Târgu-Mureș” – Lotul II, contestatoarea a solicitat, printre altele, suspendarea procedurii de atribuire până la emiterea deciziei pe fond a Consiliului. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DISPUNE: Respinge, ca nefondată, cererea de suspendare a procedurii de atribuire cuprinsă în contestaţia depusă de SC FIP CONSULTING SRL, în contradictoriu cu PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TÂRGU-MUREȘ. Prezenta încheiere este obligatorie pentru părţi. 1

§ 2

Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de cinci zile de la comunicare. 2