Încheiere 380/2017
Încheiere CNSC380_2017_Incheiere_380.pdf
Document CNSC
S.C. G.B. INDCO S.R.L. | S.C. GENERAL ELECTRIC MEDICAL SYSTEMS ROMANIA S.R.L. în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC DE PEDIATRIE SIBIU
Încheierea CNSC nr. 380/C7/2541 din 24.07.2017
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Furnizare, transport, montare, punere în funcțiune, instruire și service în garanție echipamente medicale_1.2017”, s-a solicitat, pentru lotul 1, suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației, precum și obligarea autorității contractante la modificarea parțială a documentației de atribuire sau, în subsidiar, anularea documentației de atribuire și reluarea procedurii de atribuire, dacă este cazul. Prin prezenta urmează a fi soluționată cererea prin care S.C. GENERAL ELECTRIC MEDICAL SYSTEMS ROMANIA S.R.L. a solicitat suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea pe fond a contestației. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația nr. 8263/19.07.2017, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 29622/20.07.2017, S.C. GENERAL ELECTRIC MEDICAL SYSTEMS ROMANIA S.R.L. critică o serie de cerințe 1/4Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de către S.C. GENERAL ELECTRIC MEDICAL SYSTEMS ROMANIA S.R.L., cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 169A, corp A3, etaj 7, biroul 1-3, sectorul 1, în contradictoriu cu autoritatea contractantă SPITALUL CLINIC DE PEDIATRIE SIBIU, cu sediul în Sibiu, str. Gheorghe Barițiu nr. 1-3, județul Sibiu. Dispune suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea cauzei. Obligatorie. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Grațiela-Magdalena TUDOSE Florentina DRĂGAN Bogdan-Marius BOGHIU Redactat în 4 exemplare originale, conține 4 (patru) pagini. 4/4Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
380_2017_Incheiere_380.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 23 și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 380/C7/2541 Data: 24.07.2017 Prin contestația nr. 8263/19.07.2017, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 29622/20.07.2017, formulată de către S.C. GENERAL ELECTRIC MEDICAL SYSTEMS ROMANIA S.R.L., cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 169A, corp A3, etaj 7, biroul 1-3, sectorul 1, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/3731/2000, având CUI RO 12924986, împotriva documentației de atribuire publicată în anunțul de participare nr. 176706/30.06.2017, emisă de către SPITALUL CLINIC DE PEDIATRIE SIBIU, cu sediul în Sibiu, str. Gheorghe Barițiu nr. 1- 3, județul Sibiu, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, aplicată integral prin utilizarea mijloacelor electronice, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, divizat pe loturi, având ca obiect „Furnizare, transport, montare, punere în funcțiune, instruire și service în garanție echipamente medicale_1.2017”, s-a solicitat, pentru lotul 1, suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației, precum și obligarea autorității contractante la modificarea parțială a documentației de atribuire sau, în subsidiar, anularea documentației de atribuire și reluarea procedurii de atribuire, dacă este cazul. Prin prezenta urmează a fi soluționată cererea prin care S.C. GENERAL ELECTRIC MEDICAL SYSTEMS ROMANIA S.R.L. a solicitat suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea pe fond a contestației. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația nr. 8263/19.07.2017, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 29622/20.07.2017, S.C. GENERAL ELECTRIC MEDICAL SYSTEMS ROMANIA S.R.L. critică o serie de cerințe 1/4
tehnice din caietul de sarcini, precum și unele articole din modelul de contract de furnizare. Contestatorul apreciază că unele specificații tehnice din caietul de sarcini, respectiv nr. 15, nr. 18, nr. 21, nr. 25, nr. 177 și nr. 182, precum și art. 16.2 alin. (1), art. 16.4, art. 16.5 și art. 16.6 din modelul de contract de furnizare, au un caracter nelegal și abuziv, care afectează și limitează concurența. Având în vedere solicitarea contestatorului de adoptare a unor măsuri de remediere substanțiale precum și, în subsidiar, de anulare a procedurii de atribuire, dar și termenul limită de depunere a ofertelor, respectiv 04.08.2017, ora 16, acesta solicită Consiliului ca, în temeiul art. 22 și 23 din Legea nr. 101/2016, să dispună asupra măsurii de suspendare a procedurii de atribuire până la soluționarea contestației pe fond. Suplimentar, din moment ce contestatorul solicită în principal adoptarea unor măsuri de remediere majore și, în subsidiar, anularea procedurii de atribuire, acesta arată că aplicarea cu efect retroactiv a deciziei C.N.S.C. va fi imposibilă, ofertele vor rămâne depuse, iar autoritatea contractantă va fi obligată să pună în aplicare respectiva decizie la un moment în care aceasta nu va mai avea relevanță și consecințe practice efective. Pentru ca cererea de suspendare să fie întemeiată, trebuie să fie făcută dovada existenței unui caz bine justificat și a unei pagube iminente. În acest caz, contestatorul susține că cele două cerințe sunt îndeplinite în mod cumulativ, având în vedere raționamentul prezentat mai sus, respectiv faptul că până la data soluționării contestației, termenul de depunere a ofertelor va expira. Astfel, în lipsa dispunerii asupra măsurii suspendării procedurii de atribuire, paguba produsă prin expirarea termenului de depunere a ofertelor nu va putea fi remediată și ca urmare, obținerea unei decizii a Consiliului după data limită de depunere a ofertelor, poate avea o serie de consecințe negative. Prin urmare, S.C. GENERAL ELECTRIC MEDICAL SYSTEMS ROMANIA S.R.L. solicită C.N.S.C., considerând că sunt întrunite condițiile cazului temeinic justificat și ale pagubei iminente, ca în temeiul art. 22 din Legea nr. 101/2016, să dispună măsura suspendării procedurii de atribuire organizată de SPITALUL CLINIC DE PEDIATRIE SIBIU, până la soluționarea fondului contestației. Procedând la soluționarea cererii prin care S.C. GENERAL ELECTRIC MEDICAL SYSTEMS ROMANIA S.R.L. a solicitat suspendarea prezentei proceduri de achiziție publică, până la soluționarea fondului cauzei, Consiliul are în vedere dispozițiile art. 22 alin. (1) și art. 23 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, conform cărora: „Art. 22. - (1) În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, la cererea persoanei interesate, Consiliul poate să dispună prin încheiere, în termen de 3 zile de la primirea cererii, măsura suspendării procedurii de atribuire sau aplicării oricărei decizii luate de autoritatea contractantă, până la soluționarea contestației.” „Art. 23. - (1) Consiliul soluționează cererea de suspendare luând în considerare consecințele acestei măsuri asupra tuturor categoriilor de interese care ar putea fi lezate, inclusiv asupra interesului public.” 2/4
În acest sens și în considerarea dispozițiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, prin adresa nr. 29964/2541/C7/21.07.2017, Consiliul a solicitat autorității contractante să formuleze, până la data de 24.07.2017 ora 1200, un punct de vedere cu privire la solicitarea contestatorului S.C. GENERAL ELECTRIC MEDICAL SYSTEMS ROMANIA S.R.L. de suspendare a procedurii până la soluționarea, pe fond, a contestației. Prin adresa nr. 4148/24.07.2017, înregistrată la Consiliu cu nr. 30145/24.07.2017, SPITALUL CLINIC DE PEDIATRIE SIBIU transmite răspunsul său cu privire la cererea de suspendare a procedurii de atribuire, pentru lotul 1, precizând că este de acord cu aceasta. Procedând la analizarea cererii de suspendare a procedurii de achiziție publică, solicitată de S.C. GENERAL ELECTRIC MEDICAL SYSTEMS ROMANIA S.R.L., Consiliul are în vedere faptul că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 98/2016, autoritatea contractantă SPITALUL CLINIC DE PEDIATRIE SIBIU a inițiat o procedură de licitație deschisă, aplicată integral prin utilizarea mijloacelor electronice, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Furnizare, transport, montare, punere în funcțiune, instruire și service în garanție echipamente medicale 1.2017”, coduri CPV 33100000-1 Echipamente medicale (Rev.2), 33115200-1 Tomografe axiale transversale cuplate la un calculator (Rev.2), 33121100-5 Electroencefalografe (Rev.2), 33194100-7 Aparate și instrumente pentru perfuzie (Rev.2) și 38432100-3 Analizoare de gaz (Rev.2), prin publicarea în S.E.A.P. a anunțului de participare nr. 176706/30.06.2017. Conform anunțului de participare și a documentației de atribuire, criteriul de atribuire este „prețul cel mai scăzut”, iar valoarea estimată a contractului de furnizare este de 2.527.161 lei, fără TVA. Reținând că în cadrul procedurii de atribuire ce face obiectul prezentei cauze, S.C. GENERAL ELECTRIC MEDICAL SYSTEMS ROMANIA S.R.L. a depus contestația nr. 8263/19.07.2017, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 29622/20.07.2017, formulată împotriva documentației de atribuire, solicitând suspendarea procedurii până la soluționarea, pe fond, a contestației, Consiliul apreciază că se impune măsura suspendării procedurii de atribuire, deoarece fiind vorba despre o contestație formulată împotriva conținutului documentației de atribuire, în eventualitatea pronunțării unei decizii de admitere a contestației, dacă motivele invocate de contestator se vor dovedi întemeiate și vor fi dispuse măsuri de remediere în sarcina autorității contractante, acestea nu ar mai putea fi aplicate dacă autoritatea contractantă ar continua procedura de atribuire. Constatând că împotriva procedurii de atribuire, respectiv împotriva documentației de atribuire, S.C. GENERAL ELECTRIC MEDICAL SYSTEMS ROMANIA S.R.L. a formulat contestație, solicitând obligarea autorității contractante la adoptarea măsurilor de remediere necesare pentru respectarea legislației aplicabile și pentru evitarea unor consecințe ce ar putea rezulta din continuarea procedurii de atribuire în cazul admiterii acesteia, în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (1) și art. 23 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul admite cererea de suspendare a procedurii de atribuire formulată în cuprinsul contestației depusă de către S.C. GENERAL 3/4
ELECTRIC MEDICAL SYSTEMS ROMANIA S.R.L., în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC DE PEDIATRIE SIBIU. Cu privire la contestația nr. 8263/19.07.2017, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 29622/20.07.2017, Consiliul urmează a se pronunța prin decizie. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de către S.C. GENERAL ELECTRIC MEDICAL SYSTEMS ROMANIA S.R.L., cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 169A, corp A3, etaj 7, biroul 1-3, sectorul 1, în contradictoriu cu autoritatea contractantă SPITALUL CLINIC DE PEDIATRIE SIBIU, cu sediul în Sibiu, str. Gheorghe Barițiu nr. 1-3, județul Sibiu. Dispune suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea cauzei. Obligatorie. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Grațiela-Magdalena TUDOSE Florentina DRĂGAN Bogdan-Marius BOGHIU Redactat în 4 exemplare originale, conține 4 (patru) pagini. 4/4