Încheiere 313/2017
Încheiere CNSC313_2017_Incheiere_313.pdf
Document CNSC
LIBRO EVENTS SRL în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA CLUJ
Încheierea CNSC nr. 313/C9/2000 din 16.06.2017
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect Servicii de curățenie și dezinfecție, cod CPV 90910000-9 – Servicii de curățenie (Rev. 2), contestatoarea a solicitat, în principal, obligarea autorității contractante la adoptarea măsurilor de remediere a situației ce reprezintă obiectul contestației și la suspendarea procedurii, iar în subsidiar, obligarea autorității contractante la achitarea sumei de 5000 lei ce reprezintă cheltuieli cu serviciile de consiliere și consultanță efectuate cu ocazia depunerii notificării prealabile și a contestației. Pe rol se află cererea de suspendare a procedurii. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DISPUNE: Respinge, ca nefondată, cererea de suspendare a procedurii de atribuire cuprinsă în contestaţia depusă de SC Libro Events SRL, în contradictoriu cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj. 1/2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
313_2017_Incheiere_313.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 313/C9/2000 Data: 16.06.2017 Prin contestaţia nr. 633/12.06.2017, înregistrată la Consiliu sub nr. 23310/13.06.2017, formulată de SC Libro Events SRL, cu sediul în București, bd. Ferdinand I nr. 58, sc. C, et. 1, biroul nr. 6, sector 2, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului cu nr. J23/2030/2013, având CIF RO 26301716, privind procedura de licitație deschisă, cu etapă finală de licitație electronică, organizată de Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj, cu sediul în Cluj-Napoca, str. Clinicilor nr. 3-5, județul Cluj, în calitate de autoritate contractantă, pentru încheierea acordului – cadru având ca obiect Servicii de curățenie și dezinfecție, cod CPV 90910000-9 – Servicii de curățenie (Rev. 2), contestatoarea a solicitat, în principal, obligarea autorității contractante la adoptarea măsurilor de remediere a situației ce reprezintă obiectul contestației și la suspendarea procedurii, iar în subsidiar, obligarea autorității contractante la achitarea sumei de 5000 lei ce reprezintă cheltuieli cu serviciile de consiliere și consultanță efectuate cu ocazia depunerii notificării prealabile și a contestației. Pe rol se află cererea de suspendare a procedurii. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DISPUNE: Respinge, ca nefondată, cererea de suspendare a procedurii de atribuire cuprinsă în contestaţia depusă de SC Libro Events SRL, în contradictoriu cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj. 1/2
Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de cinci zile de la comunicare. 2