AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Încheiere CNSC 311/2017

STEAUA POLARĂ SRL în contradictoriu cu COMUNA SAVADISLA (Primaria Comunei Savadisla)

Încheierea CNSC nr. 311/C1/2018 din 16.06.2017

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Încheierea CNSC nr. 311/C1/2018 din 16.06.2017

Data din document
2017-06-16
Complet
C1

Obiectul procedurii

având ca obiect: „Achiziție de Costume populare în cadrul proiectului cu titlul „Dotarea căminelor culturale din satele Savadisla, Finișel și Vlaha”, cod CPV: 18000000-9, solicitatând printre altele suspendarea procedurii. În luarea deciziei CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pentru aceste motive în baza legii și a documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DISPUNE: Admite cererea de suspendare a procedurii, formulată de SC STEAUA POLARĂ SRL, în contradictoriu cu COMUNA SAVADISLA, și dispune suspendarea procedurii de atribuire, până la soluționarea fondului cauzei, iar, pe cale de consecință, obligă autoritatea contractantă la suspendarea procedurii de atribuire în SEAP. 1
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Încheiere 311/2017

Încheiere CNSC
An dosar: 2017Înregistrare: 23456Data înregistrării: Nedisponibilă

311_2017_Incheiere_311.pdf

Document asociat

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.294 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6 Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642, +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: ÎNCHEIERE Nr. 311/C1/2018 Data: 16.06.2017 Prin contestația nr. 201/12.06.2017, înregistrată la CNSC sub nr. 23456/13.06.2017, formulată de SC STEAUA POLARĂ SRL, cu sediul în sat Vâlcele, oraș Tismana, jud. Gorj, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J18/564/1992, având CUI RO2177417, reprezentată prin Cotan Gabriel, în calitate de administrator, formulată împotriva adresei de comunicare rezultat etapa verificare propunere tehnică a procedurii, emisă de către COMUNA SAVADISLA, cu sediul în loc. Savadisla, str. Principală nr. 35, jud. Cluj, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică, având ca obiect: „Achiziție de Costume populare în cadrul proiectului cu titlul „Dotarea căminelor culturale din satele Savadisla, Finișel și Vlaha”, cod CPV: 18000000-9, solicitatând printre altele suspendarea procedurii. În luarea deciziei CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pentru aceste motive în baza legii și a documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DISPUNE: Admite cererea de suspendare a procedurii, formulată de SC STEAUA POLARĂ SRL, în contradictoriu cu COMUNA SAVADISLA, și dispune suspendarea procedurii de atribuire, până la soluționarea fondului cauzei, iar, pe cale de consecință, obligă autoritatea contractantă la suspendarea procedurii de atribuire în SEAP. 1

§ 2

Obligatorie. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 3 (trei) pagini. 2