Încheiere 260/2017
Încheiere CNSC260_2017_Incheiere_260.pdf
Document CNSC
TEHNOPLUS MEDICAL SRL în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA CLUJ
Încheierea CNSC nr. 260/C1/1633 din 19.05.2017
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect: „Mese și lămpi pentru săli de operație”, cod CPV: 33192230-3, 31524110-9, s-a solicitat printre altele și suspendarea procedurii. Pentru aceste motive în baza legii și a documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DISPUNE: Admite cererea de suspendare a procedurii, formulată de SC TEHNOPLUS MEDICAL SRL, în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ CLUJ, și dispune suspendarea procedurii de atribuire în cauză pentru loturile 1, 2, 3, 4, 5, până la soluționarea fondului cauzei. 1Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
260_2017_Incheiere_260.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6 Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642, +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: ÎNCHEIERE Nr. 260/C1/1633 Data: 19.05.2017 Prin contestația nr. 51183/16.05.2017, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 19089/16.05.2017, depusă de SC TEHNOPLUS MEDICAL SRL, cu sediul în București, str. Odobești nr. 1, sector 3, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J40/13952/1993, având CUI RO 4261939, reprezentată legal prin Niculescu Octavian – director general, împotriva documentației de atribuire elaborată de către SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ CLUJ, cu sediul în Cluj-Napoca, str. Clinicilor nr. 3-5, jud. Cluj, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă on- line, organizată în vederea încheierii acordului-cadru, împărțit pe loturi, având ca obiect: „Mese și lămpi pentru săli de operație”, cod CPV: 33192230-3, 31524110-9, s-a solicitat printre altele și suspendarea procedurii. Pentru aceste motive în baza legii și a documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DISPUNE: Admite cererea de suspendare a procedurii, formulată de SC TEHNOPLUS MEDICAL SRL, în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ CLUJ, și dispune suspendarea procedurii de atribuire în cauză pentru loturile 1, 2, 3, 4, 5, până la soluționarea fondului cauzei. 1
Obligatorie. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare. 2