Încheiere 189/2017
Încheiere CNSC189_2017_Incheiere_189.pdf
Document CNSC
STRABAG AG în contradictoriu cu Compania Nationala de Cai Ferate "CFR" - SA
Încheierea CNSC nr. 189/C10/1154 din 20.04.2017
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Reabilitarea liniei de cale ferata Brașov- Simeria, componenta a Coridorului Rin - Dunăre, pentru circulația cu viteza maxima de 160 km/h, secțiunea Brașov - Sighișoara, subsectiunile:1. Brașov - Apata și 3. Cata- Sighișoara”, organizată de COMPANIA NATIONALA DE CAI FERATE "CFR" - SA, în calitate de entitate contractantă, contestatorul a solicitat suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea fondului cauzei, conform prevederilor art. 22 și urm. din Legea nr. 101/2016, și, pe fond, adoptarea de măsuri de remediere a documentației de atribuire și selecție astfel cum au fost solicitate, în raport de dispozițiile art. 6 alin. (5) și alin. (6) din Legea nr. 101/2016, urmând a fi modificat programul și/sau termenul de finalizare al lucrărilor. Pe rol se află cererea de suspendare a procedurii din cuprinsul contestației formulată de STRABAG AG. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cererii de faţă, constată următoarele: Pentru aceste motive, …Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
189_2017_Incheiere_189.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 şi +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 189/C10/1154 Data: 20.04.2017 Prin contestaţia înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 1154/13.04.2017, depusă de STRABAG AG, cu sediul în A-9800 Spittal/Drau, Ortenburgerstrase 27, Austria, înregistrată la Registrul Austriac al Comerțului sub nr. FN61689w, reprezentată legal prin Oberwinkler Heimo, și convențional prin Cabinet de avocat Radu Marian, adresă de corespondență în București, Calea 13 Septembrie nr. 90, et. 5, biroul 5.14, sector 5 privind atribuirea, prin licitație deschisă, online, a contractului de achiziție publică având ca obiect „Reabilitarea liniei de cale ferata Brașov- Simeria, componenta a Coridorului Rin - Dunăre, pentru circulația cu viteza maxima de 160 km/h, secțiunea Brașov - Sighișoara, subsectiunile:1. Brașov - Apata și 3. Cata- Sighișoara”, organizată de COMPANIA NATIONALA DE CAI FERATE "CFR" - SA, în calitate de entitate contractantă, contestatorul a solicitat suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea fondului cauzei, conform prevederilor art. 22 și urm. din Legea nr. 101/2016, și, pe fond, adoptarea de măsuri de remediere a documentației de atribuire și selecție astfel cum au fost solicitate, în raport de dispozițiile art. 6 alin. (5) și alin. (6) din Legea nr. 101/2016, urmând a fi modificat programul și/sau termenul de finalizare al lucrărilor. Pe rol se află cererea de suspendare a procedurii din cuprinsul contestației formulată de STRABAG AG. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cererii de faţă, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, 1
CONSILIUL DISPUNE: În temeiul dispoziţiilor art. 22 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, admite solicitarea de suspendare a procedurii de atribuire, din cadrul contestației formulate de STRABAG AG în contradictoriu cu entitatea contractantă COMPANIA NATIONALA DE CAI FERATE "CFR" - SA. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de cinci zile de la comunicare, în temeiul art. 23 alin. (2) din Legea nr. 101/2016. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, 2