AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Încheiere CNSC 211/2016

ELVILA SA în contradictoriu cu Universitatea de Medicina si Farmacie "Carol Davila\

Încheierea CNSC nr. 211/C7/2468 din 17.11.2016

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Încheierea CNSC nr. 211/C7/2468 din 17.11.2016

Data din document
2016-11-17
Complet
C7

Obiectul procedurii

având ca obiect „Achiziţie de produse de mobilier şi saltele”, organizată de către UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE „CAROL DAVILA”, cu sediul în Bucureşti, str. Dionisie Lupu, nr. 37, sector 1, în calitate de autoritate contractantă, se solicită suspendarea procedurii de achiziţie publică menţionată anterior şi a deciziei adoptată prin procesul verbal de evaluare nr. 3, având nr. 32204/27.10.2016. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: .............................................................................. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de către S.C. ELVILA S.A., cu sediul în Bucureşti, str. Siriului, 1
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Respinge cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de către S.C. ELVILA S.A., cu sediul în Bucureşti, str. Siriului, 1
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Încheiere 211/2016

Încheiere CNSC
An dosar: 2016Înregistrare: 34590Data înregistrării: Nedisponibilă

211_2016_Incheiere_211.pdf

Document asociat

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.340 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 23 şi ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 211/C7/2468 Data: 17.11.2016 Prin adresa nr. 58/08.11.2016, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 34715/14.11.2016, formulată de către S.C. ELVILA S.A, în calitate de contestator, cu sediul în Bucureşti, str. Siriului, nr. 74-76, sector 1, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J40/12487/1998, având CUI RO 11273421, reprezentată legal prin Viorel Cataramă, în calitate de director general, în cadrul procedurii de atribuire, prin licitaţie deschisă online, pe loturi - lotul 4 (saltele), a contractului de achiziţie publică, având ca obiect „Achiziţie de produse de mobilier şi saltele”, organizată de către UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE „CAROL DAVILA”, cu sediul în Bucureşti, str. Dionisie Lupu, nr. 37, sector 1, în calitate de autoritate contractantă, se solicită suspendarea procedurii de achiziţie publică menţionată anterior şi a deciziei adoptată prin procesul verbal de evaluare nr. 3, având nr. 32204/27.10.2016. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: .............................................................................. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de către S.C. ELVILA S.A., cu sediul în Bucureşti, str. Siriului, 1

§ 2

nr. 74-76, sector 1, în contradictoriu cu autoritatea contractantă UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE „CAROL DAVILA”, cu sediul în Bucureşti, str. Dionisie Lupu, nr. 37, sector 1, ca nefondată. Obligatorie. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare. 2