AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Încheiere CNSC 160/2016

RAMILA WORLD TRADE SRL în contradictoriu cu Ministerul Finantelor Publice

Încheierea CNSC nr. 160/C1/2237 din 19.10.2016

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Încheierea CNSC nr. 160/C1/2237 din 19.10.2016

Data din document
2016-10-19
Complet
C1

Obiectul procedurii

având ca obiect: „Furnizare de produse consumabile tehnica de calcul LOT 7”, cod CPV 30125120-8, s-a solicitat printre altele şi suspendarea procedurii. În luarea deciziei CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pentru aceste motive în baza legii şi a documentelor depuse de părţi, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR DISPUNE: Admite cererea de suspendare a procedurii, formulată de SC RAMILA WORLD TRADE SRL, în contradictoriu cu MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, şi dispune suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea fondului cauzei. 1
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Încheiere 160/2016

Încheiere CNSC
An dosar: 2016Înregistrare: 31251Data înregistrării: Nedisponibilă
ContestatorRAMILA WORLD TRADE SRL
Autoritate contractantăMinisterul Finantelor Publice

160_2016_Incheiere_160.pdf

Document asociat

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.059 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos, nr. 6, sector 3, Bucureşti, România, CIF 20329980, CP 030084 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea: ÎNCHEIERE Nr.160/C1/2237 Data:19.10.2016 Prin contestaţia nr. 140/14.10.2016, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 31251/14.10.2016, depusă de SC RAMILA WORLD TRADE SRL, cu sediul în loc. Voluntari, str. Erou Chivu Dumitru, nr. 36, judeţul Ilfov, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J23/600/2012, având CUI RO16893890, împotriva comunicării rezultatului procedurii nr. 604842/07.10.2016, emisă de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, str. Apolodor nr. 17, sector 5, în calitate de autoritate contractantă, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect: „Furnizare de produse consumabile tehnica de calcul LOT 7”, cod CPV 30125120-8, s-a solicitat printre altele şi suspendarea procedurii. În luarea deciziei CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pentru aceste motive în baza legii şi a documentelor depuse de părţi, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR DISPUNE: Admite cererea de suspendare a procedurii, formulată de SC RAMILA WORLD TRADE SRL, în contradictoriu cu MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, şi dispune suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea fondului cauzei. 1

§ 2

Obligatorie. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare. Complet de soluţionare a contestaţiilor în domeniul achiziţiilor publice: Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conţine 3 (trei) pagini. 2