Încheiere 32/2016
Încheiere CNSC32_2016_Incheiere_32.pdf
Document CNSC
ANA ROM SECURITY S.R.L. în contradictoriu cu SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA"SFANTUL IOAN CEL NOU"SUCEAVA
Încheierea CNSC nr. 32/C4/1177 din 01.07.2016
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
Îndreptarea erorii materiale de la paginile 3 şi 4 a deciziei Consiliului nr. 1068/C4/1177 din 16.06.2016, după cum urmează: sintagma “b) 5 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă despre actul autorităţii contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică sau de concesiune este mai mică decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunţurilor de participare, potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice, legislaţiei privind achiziţiile sectoriale sau legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii” aferentă art. 6 alin. (1) se va citi: „ a) 10 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă despre actul autorităţii contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică sau de concesiune este egală sau mai mare decât pragurile valorice în raport cu care este…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
32_2016_Incheiere_32.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 şi +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 27 alin. (2) şi 28 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 32/C4/1177 Data: 01.07.2016 În conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, coroborat cu dispoziţiile art. 442 alin. (1) din noul Cod de procedură civilă, Consiliul se sesizează cu privire la eroarea materială strecurată în conţinutul Deciziei nr. 1068/C4/1177 din 16.06.2016, cu privire la contestaţia nr. 103/02.06.2016, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 16936/03.06.2016, depusă de către SC ANA ROM SECURITY SRL, cu sediul în Suceava, str. Zorilor nr. 8, bl. E28, sc. A, ap. 3, judeţul Suceava, având număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului J33/660/2015 şi Cod Unic de Înregistrare 34804263, formulată împotriva rezultatului procedurii de licitaţie deschisă, comunicat prin adresa nr. 16444/26.05.2016, emisă de către SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ „SFÂNTUL IOAN CEL NOU”, cu sediul în Suceava, b-dul 1 Decembrie 1918 nr. 21, judeţul Suceava, în calitate de autoritate contractantă, organizată în vederea încheierii acordului – cadru de servicii pază, cod CPV 79713000-5”. Astfel, s-a constatat, din oficiu, eroarea materială cuprinsă în decizia nr. 1068/C4/1177 din 16.06.2016, paginile 3 şi 4, referitoare la menţionarea în mod greşit a art. 6 alin. (1) lit. b) şi art. 8 alin. (1) lit. b) în loc de „art. 6 alin. (1) lit. a) şi art. 8 alin. (1) lit. a)”. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 1
Îndreptarea erorii materiale de la paginile 3 şi 4 a deciziei Consiliului nr. 1068/C4/1177 din 16.06.2016, după cum urmează: sintagma “b) 5 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă despre actul autorităţii contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică sau de concesiune este mai mică decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunţurilor de participare, potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice, legislaţiei privind achiziţiile sectoriale sau legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii” aferentă art. 6 alin. (1) se va citi: „ a) 10 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă despre actul autorităţii contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică sau de concesiune este egală sau mai mare decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunţurilor de participare, potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice, legislaţiei privind achiziţiile sectoriale sau legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii; iar sintagma “b) 5 zile, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică, achiziţie sectorială sau de concesiune este mai mică decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunţurilor de participare, potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice, legislaţiei privind achiziţiile sectoriale sau legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, după caz” aferentă art. 8 alin. (1) se va citi: “ a) 10 zile, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică, achiziţie sectorială sau de concesiune este egală sau mai mare decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunţurilor de participare, potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice, legislaţiei privind achiziţiile sectoriale sau legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, după caz”. Celelalte prevederi ale deciziei nr. 1068/C4/1177 din 16.06.2016 rămân nemodificate. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere. 2