AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Încheiere CNSC 3020/2026

MARCRIS CATERING TEAM SRL în contradictoriu cu COMUNA SCORTOASA

Încheierea CNSC nr. 3020/C3/3132 din 06.08.2026

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Încheierea CNSC nr. 3020/C3/3132 din 06.08.2026

Data din document
2026-08-06
Complet
C3

Obiectul procedurii

având ca obiect „Achiziție servicii de catering în cadrul Programului Național «MASĂ SĂNĂTOASĂ» pentru preșcolarii și elevii Școlii Gimnaziale Sat Scorțoasa, Comuna Scorțoasa, Județul Buzău”, anunț de participare simplificat nr. SCN1177949/24.07.2026, de COMUNA SCORȚOASA, cu sediul în comuna Scorțoasa, strada Principală nr. 72, județul Buzău, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat, printre altele, suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației, conform Legii nr. 101/2016. Pe rol se află acest capăt de cerere. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de MARCRIS CATERING TEAM SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă, COMUNA SCORȚOASA. Prezenta încheiere este obligatorie pentru părți, în temeiul art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere …
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de MARCRIS CATERING TEAM SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă, COMUNA SCORȚOASA. Prezenta încheiere este obligatorie pentru părți, în temeiul art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare.
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Încheiere 3020/2026

Încheiere CNSC
An dosar: NedisponibilÎnregistrare: 57773Data înregistrării: Nedisponibilă
ContestatorMARCRIS CATERING TEAM SRL
Autoritate contractantăCOMUNA SCORTOASA

3020_2026_Incheiere_3020.pdf

Document asociat

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.141 caractere
§ 1

Pagina 1 din 1 În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 3020/C3/3132 Data: 06.08.2026 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 57773/31.07.2026, depusă de MARCRIS CATERING TEAM SRL, cu sediul în sat Țintești, comuna Țintești, strada Inginer Claudiu Mititelu nr. 14, județul Buzău, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J10/1134/2017, cod unic de înregistrare 38215015, reprezentată prin administrator Palade George Cristian, împotriva documentației de atribuire, referitor la procedura simplificată, online, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de servicii având ca obiect „Achiziție servicii de catering în cadrul Programului Național «MASĂ SĂNĂTOASĂ» pentru preșcolarii și elevii Școlii Gimnaziale Sat Scorțoasa, Comuna Scorțoasa, Județul Buzău”, anunț de participare simplificat nr. SCN1177949/24.07.2026, de COMUNA SCORȚOASA, cu sediul în comuna Scorțoasa, strada Principală nr. 72, județul Buzău, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat, printre altele, suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației, conform Legii nr. 101/2016. Pe rol se află acest capăt de cerere. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de MARCRIS CATERING TEAM SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă, COMUNA SCORȚOASA. Prezenta încheiere este obligatorie pentru părți, în temeiul art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare.