Încheiere 2933/2026
Încheiere CNSC2933_2026_Incheiere_2933.pdf
Document CNSC
ALESOIL SRL | ALCADIBO TRADING SA în contradictoriu cu DOMENIU PUBLIC SI PRIVAT ONESTI S.A.
Încheierea CNSC nr. 2933/C3/2930 din 30.07.2026
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect «Acord cadru de „Furnizare și transport Bitum rutier fierbinte pentru drumuri tip 50/70”», anunț de participare simplificat nr. SCN1174408/16.04.2026, s-a solicitat, printre altele, suspendarea procedurii până la soluţionarea prezentei contestaţii, în măsura în care acordul-cadru nu a fost încă încheiat. Pe rol se află acest capăt de cerere. Prin cererea de intervenție voluntară nr. 1145/24.07.2026, înregistrată la Consiliu cu nr. 55948/27.07.2026, formulată de către ELIOTRAX SRL, cu sediul social în localitatea Luncani, strada Calea Moineşti nr. 16, judeţul Bacău, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J2025062292004, având cod unic de înregistrare R052352328, reprezentată legal prin administrator Cernat Metodia și convențional prin SCPA ”Ceparu și Irimia” cu sediul procesual ales pentru comunicarea tuturor actelor de procedură în municipiul București, strada Ștefan Mihăileanu nr. 11, sector 2, în calitate de ofertant declarat câștigător, în temeiu…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, cererea ALESOIL SRL, cuprinsă în contestația sa, de suspendare a procedurii de atribuire. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 (cinci) zile de la comunicare.Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2933_2026_Incheiere_2933.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
Pagina 1 din 2 În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: ÎNCHEIERE Nr. 2933/C3/2930 Data: 30.07.2026 Prin contestația datată 17.07.2026, înregistrată la Consiliu cu nr. 54213/20.07.2026, ALESOIL SRL, cu sediul social în localitatea Onești, bulevardul Oituz, nr. 33, sc. C, ap. 25, județul Bacău, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J04/1110/2013, având cod unic de înregistrare RO32485940, reprezentată legal prin administrator Ostache Florin, împotriva adresei privind comunicarea rezultatului procedurii nr. 5655/08.07.2026, emisă de DOMENIU PUBLIC ȘI PRIVAT ONEȘTI SA, cu sediul în localitatea Onești, strada Republicii nr. 43, județul Bacău, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuirii contractului de furnizare având ca obiect «Acord cadru de „Furnizare și transport Bitum rutier fierbinte pentru drumuri tip 50/70”», anunț de participare simplificat nr. SCN1174408/16.04.2026, s-a solicitat, printre altele, suspendarea procedurii până la soluţionarea prezentei contestaţii, în măsura în care acordul-cadru nu a fost încă încheiat. Pe rol se află acest capăt de cerere. Prin cererea de intervenție voluntară nr. 1145/24.07.2026, înregistrată la Consiliu cu nr. 55948/27.07.2026, formulată de către ELIOTRAX SRL, cu sediul social în localitatea Luncani, strada Calea Moineşti nr. 16, judeţul Bacău, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J2025062292004, având cod unic de înregistrare R052352328, reprezentată legal prin administrator Cernat Metodia și convențional prin SCPA ”Ceparu și Irimia” cu sediul procesual ales pentru comunicarea tuturor actelor de procedură în municipiul București, strada Ștefan Mihăileanu nr. 11, sector 2, în calitate de ofertant declarat câștigător, în temeiul art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, a formulat cererea de intervenție voluntară solicitând următoarele:
Pagina 2 din 2 • Admiterea în principiu şi pe fond a cererii de intervenţie şi respingerea criticilor ALESOIL SRL, în principal, ca lipsite de interes, iar, în subsidiar, ca tardive, în temeiul art. 26 din Legea nr. 101/2016 cu consecinţa menţinerii ca legale şi temeinice a actelor autorităţii contractante; • Obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cauze; • Accesul la dosarul integral al achiziţiei publice în vederea studierii acestuia şi efectuării de copii de pe documentele necesare. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, cererea ALESOIL SRL, cuprinsă în contestația sa, de suspendare a procedurii de atribuire. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 (cinci) zile de la comunicare.