Încheiere 2629/2026
Încheiere CNSC2629_2026_Incheiere_2629.pdf
Document CNSC
NEON LIGHTHING SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL BAIA MARE
Încheierea CNSC nr. 2629/C3/2617 din 08.07.2026
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „ILUMINAT ORNAMENTAL DE SĂRBĂTORI ÎN MUNICIPIULUI BAIA MARE”, cod CPV 51110000-6, anunț de participare nr. CN1093555/17.06.2026, s-a solicitat, printre altele, și suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea pe fond a contestației. DISPUNE: Admite cererea de suspendare a procedurii din contestația formulată de NEON LIGHTING SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL BAIA MARE și dispune suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea fondului cauzei. Obligatorie. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare. Pagina 1 din 1Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2629_2026_Incheiere_2629.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: ÎNCHEIERE Nr. 2629/C3/2617 Data: 08.07.2026 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 48633/30.06.2026, formulată de NEON LIGHTING SRL, cu sediul în Cluj-Napoca, str. Paris nr. 78A, județul Cluj, înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. J1994004533125, având cod unic de înregistrare 6799161, reprezentată convențional prin SCA Giurgea, Ghidra și Asociații, cu sediul în Cluj-Napoca, B-dul 21 Decembrie 1989 nr. 102, județul Cluj, adresă aleasă în vederea comunicării actelor de procedură, împotriva documentației de atribuire întocmită de către MUNICIPIUL BAIA MARE, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în Baia Mare, str. Gheorghe Șincai nr. 37, județul Maramureș, în cadrul procedurii licitație deschisă, derulată online, în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „ILUMINAT ORNAMENTAL DE SĂRBĂTORI ÎN MUNICIPIULUI BAIA MARE”, cod CPV 51110000-6, anunț de participare nr. CN1093555/17.06.2026, s-a solicitat, printre altele, și suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea pe fond a contestației. DISPUNE: Admite cererea de suspendare a procedurii din contestația formulată de NEON LIGHTING SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL BAIA MARE și dispune suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea fondului cauzei. Obligatorie. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare. Pagina 1 din 1