Decizie 1451/2026
Decizie CNSC2026_1451_2026_Decizie_1451.pdf
Document CNSC
SWIETELSKY CONSTRUCT SRL în contradictoriu cu COMPANIA NATIONALA DE INVESTITII RUTIERE S.A.
Decizia CNSC nr. 1451/C9/1601 din 07.05.2026
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect Proiectare (corelare cu obiectivele de investiție ale AIHC și CFR) și execuție legătură rutieră între autostrada de centura București Nord și viitorul Terminal 2 al Aeroportului Internațional Henri Coandă (AIHC)", cod CPV 45233100-0 Lucrări de construcții de autostrăzi și de drumuri (Rev.2), de COMPANIA NAȚIONALĂ DE INVESTIȚII RUTIERE SA, cu sediul în București, str. Menuetului nr. 1B, sectorul 1, în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat: 1. Admiterea contestației formulate; 2. Anularea în tot sau cel puțin în parte a răspunsurilor consolidate ce fac obiectul contestației potrivit motivelor expuse, cu obligarea autorității contractante la modificarea răspunsurilor la clarificări ce fac obiectul contestației, potrivit prevederilor legale aplicabile și considerentelor deciziei ce urmează a fi pronunțată ca urmare a motivelor contestației formulate, cu respectarea principiului disponibilității; 3. Obligarea autorității contractante l…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, ia act de renunţarea la contestaţia formulată de Swietelsky Construct SRL, în contradictoriu cu COMPANIA NAȚIONALĂ DE INVESTIȚII RUTIERE SA. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016.Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2026_1451_2026_Decizie_1451.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
Pagina 1 din 2 În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1451/C9/1601 Data: 07.05.2026 Prin contestația nr. 550/27.04.2026, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 30279/27.04.2026, depusă de Swietelsky Construct SRL, cu sediul în București, sectorul 1, str. Tipografilor nr. 11-15, Clădirea A1, et. 4, Aripa de Vest, înregistrată la Registrul Comerțului București sub nr. J40/680/2024, având CUI R016089498, legal reprezentată de Vladimir Spirescu și Irina Spirea - administratori, privind procedura de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect Proiectare (corelare cu obiectivele de investiție ale AIHC și CFR) și execuție legătură rutieră între autostrada de centura București Nord și viitorul Terminal 2 al Aeroportului Internațional Henri Coandă (AIHC)", cod CPV 45233100-0 Lucrări de construcții de autostrăzi și de drumuri (Rev.2), de COMPANIA NAȚIONALĂ DE INVESTIȚII RUTIERE SA, cu sediul în București, str. Menuetului nr. 1B, sectorul 1, în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat: 1. Admiterea contestației formulate; 2. Anularea în tot sau cel puțin în parte a răspunsurilor consolidate ce fac obiectul contestației potrivit motivelor expuse, cu obligarea autorității contractante la modificarea răspunsurilor la clarificări ce fac obiectul contestației, potrivit prevederilor legale aplicabile și considerentelor deciziei ce urmează a fi pronunțată ca urmare a motivelor contestației formulate, cu respectarea principiului disponibilității; 3. Obligarea autorității contractante la publicarea Studiului de fezabilitate care a stat la baza întocmirii caietului de sarcini; 4. Obligarea autorității contractante la prelungirea termenului de depunere a ofertelor;
Pagina 2 din 2 5. Suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației; 6. În contextul respingerii cererii de suspendare a procedurii, anularea procedurii, în temeiul prevederilor art. 212 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 98/2016, și eventuala reluare a acesteia după remedierea nelegalităților invocate, în măsura în care, la data soluționării contestației nu se vor putea dispune măsuri de remediere pe motiv că ofertele ar fi depuse/deschise în considerarea termenului de depunere a ofertelor, respectiv 30.04.2026. Prin Încheierea nr. 1715/C9/1601/06.05.2026, Consiliul a respins, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de Swietelsky Construct SRL. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, ia act de renunţarea la contestaţia formulată de Swietelsky Construct SRL, în contradictoriu cu COMPANIA NAȚIONALĂ DE INVESTIȚII RUTIERE SA. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016.