Decizie 2759/2026
Decizie CNSC2026_2759_2026_Decizie_2759.pdf, Decizie_2759.pdf
Document CNSC
NEXT GENERATION TECHNOLOGIES SRL în contradictoriu cu COMUNA VETEL
Decizia CNSC nr. 2759/C9/3324 din 25.08.2026
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect Furnizare și execuție lucrări de instalare echipamente pentru proiectul cu titlul „Amplasare stații de reîncărcare pentru vehicule electrice”, cod CPV 31681500-8 Aparate de reîncărcare (Rev.2), de COMUNA VEȚEL, cu sediul în comuna Vețel, str. Mihai Eminescu nr. 256, județul Hunedoara, în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat: - suspendarea procedurii până la soluționarea contestației; - în principal, modificarea documentației de atribuire și eliminarea cerințelor restrictive, inclusiv corectarea celor neclare sau lipsă; - obligarea autorității contractante la decalarea termenului de depunere a ofertelor și la continuarea procedurii în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile în materia achizițiilor publice, precum și cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 al Legii nr. 98/2016; - în subsidiar, în situația în care se va constata faptul că nu mai pot fi adoptate măsuri de remediere, anularea procedurii. Prin Înc…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge, ca nefondate solicitările 11 și 12 din contestația formulată de NEXT GENERATION TECHNOLOGIES SRL, în contradictoriu cu COMUNA VEȚEL. În temeiul art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016, ia act de renunțarea contestatoarei la solicitările de la pct. 1-10 din contestația formulată de NEXT GENERATION TECHNOLOGIES SRL, în contradictoriu cu COMUNA VEȚEL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se poate formula…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2026_2759_2026_Decizie_2759.pdf, Decizie_2759.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
Pagina 1 din 2 În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2759/C9/3324 Data: 25.08.2026 Prin contestația nr. 720/12.08.2026, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 61214/13.08.2026, depusă de NEXT GENERATION TECHNOLOGIES SRL, cu sediu social în municipiul Iași, str. Nae Ionescu nr. 4, județ Iași, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J22/1311/2022, având CUI RO31726543, reprezentată legal prin administrator Trofin Cătălin, privind procedura simplificată, organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect Furnizare și execuție lucrări de instalare echipamente pentru proiectul cu titlul „Amplasare stații de reîncărcare pentru vehicule electrice”, cod CPV 31681500-8 Aparate de reîncărcare (Rev.2), de COMUNA VEȚEL, cu sediul în comuna Vețel, str. Mihai Eminescu nr. 256, județul Hunedoara, în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat: - suspendarea procedurii până la soluționarea contestației; - în principal, modificarea documentației de atribuire și eliminarea cerințelor restrictive, inclusiv corectarea celor neclare sau lipsă; - obligarea autorității contractante la decalarea termenului de depunere a ofertelor și la continuarea procedurii în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile în materia achizițiilor publice, precum și cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 al Legii nr. 98/2016; - în subsidiar, în situația în care se va constata faptul că nu mai pot fi adoptate măsuri de remediere, anularea procedurii. Prin Încheierea nr. 3190/C9/3324/20.08.2026, Consiliul a respins, ca nefondată, cererea de suspendare a procedurii, formulată de NEXT GENERATION TECHNOLOGIES SRL. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar,
Pagina 2 din 2 CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge, ca nefondate solicitările 11 și 12 din contestația formulată de NEXT GENERATION TECHNOLOGIES SRL, în contradictoriu cu COMUNA VEȚEL. În temeiul art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016, ia act de renunțarea contestatoarei la solicitările de la pct. 1-10 din contestația formulată de NEXT GENERATION TECHNOLOGIES SRL, în contradictoriu cu COMUNA VEȚEL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU,
Redactată în 4 exemplare originale, conține 24 pagini.