AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 2944/2026

URBIOLED SRL în contradictoriu cu COMUNA MEREI

Decizia CNSC nr. 2944/C6/3117 din 10.09.2026

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 2944/C6/3117 din 10.09.2026

Data din document
2026-09-10
Complet
C6

Obiectul procedurii

având ca obiect „Execuție lucrări pentru investiția «CRESTEREA EFICIENTEI ENERGETICE A INFRASTRUCTURII DE ILUMINAT PUBLIC DIN COMUNA MEREI, JUDETUL BUZAU»”, anunț de participare simplificat nr. SCN1177843/ 23.07.2026, s- au solicitat următoarele: „1. În temeiul prevederilor art. 22 alin. (1) din Legea 101/2016, suspendarea procedurii de achiziție publică până la soluționarea prezentei contestații; 2. În temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) lit. b) din Legea 101/2016, obligarea Autorității contractante să dispună măsuri de remediere în sensul modificării prevederilor documentației de atribuire contestate și a eliminării cerințelor restrictive; 3. În temeiul prevederilor art. 26 alin. (7) din Legea nr. 101/2016, dacă se constată că nu mai pot fi dispuse măsuri de remediere care să permită continuarea legală a procedurii de atribuire, solicităm Consiliului să dispună anularea procedurii de atribuire; 4. În temeiul prevederilor statuate în cuprinsul art. 153 din Legea nr. 98…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de societatea URBIOLED SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA MEREI, astfel: - admite criticile privind: aparatele de iluminat – nr. 1, 2; calculele luminotehnice – nr. 1 – 3; sistemul de telegestiune: nr. 1 – 3; 5 – 8 și obligă autoritatea contractantă la modificarea documentației de atribuire, conform motivării aferente, cu respectarea art. 55 alin. 1) și 2) din H.G. nr. 395/2016, citate mai sus, în termen de 15 (cincisprezece) zile de la primirea prezentei; - respinge, ca nefondate, critica nr. 4 - sistemul de telegestiune, precum și solicitarea contestatoarei de anularea procedurii de atribuire în cauză. Respinge ca nedovedită solicitarea contestatoarei de „obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de judecarea contestației”. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu p…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 2944/2026

Decizie CNSC
An dosar: 2026Înregistrare: 57529Data înregistrării: 2026-07-31
ContestatorURBIOLED SRL
Autoritate contractantăCOMUNA MEREI

2026_2944_2026_Decizie_2944.pdf, Decizie_2944.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 4.098 caractere
§ 1

Pagina 1 din 2 În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 2944/C6/3117 Data: 10.09.2026 Prin contestația înregistrată la CNSC cu nr. 57529/31.07.2026, formulată de către societatea URBIOLED SRL, cu sediul în comuna Valea Lupului, strada Victoriei, nr. 69, județul Iași, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J2016001956228, având CUI 32614831, reprezentată prin administrator Ciotir Ana-Maria și convențional prin avocat Staicu Daniela, cu sediul profesional și procesual ales în municipiul București, Ansamblul rezidențial WIN Herăstrău (la Recepție), strada Barajul Argeș nr. 8A, corp C3, etaj 1, apartament nr. 3105, sector1, împotriva documentației procedurii simplificată de atribuire întocmită de către COMUNA MEREI, cu sediul în comuna Merei, județul Buzău, în calitate de autoritate contractantă, organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect „Execuție lucrări pentru investiția «CRESTEREA EFICIENTEI ENERGETICE A INFRASTRUCTURII DE ILUMINAT PUBLIC DIN COMUNA MEREI, JUDETUL BUZAU»”, anunț de participare simplificat nr. SCN1177843/ 23.07.2026, s- au solicitat următoarele: „1. În temeiul prevederilor art. 22 alin. (1) din Legea 101/2016, suspendarea procedurii de achiziție publică până la soluționarea prezentei contestații; 2. În temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) lit. b) din Legea 101/2016, obligarea Autorității contractante să dispună măsuri de remediere în sensul modificării prevederilor documentației de atribuire contestate și a eliminării cerințelor restrictive; 3. În temeiul prevederilor art. 26 alin. (7) din Legea nr. 101/2016, dacă se constată că nu mai pot fi dispuse măsuri de remediere care să permită continuarea legală a procedurii de atribuire, solicităm Consiliului să dispună anularea procedurii de atribuire; 4. În temeiul prevederilor statuate în cuprinsul art. 153 din Legea nr. 98/2016, solicităm prelungirea perioadei stabilită pentru depunerea ofertelor; 5. În temeiul prevederilor art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de judecarea contestației; 6. În temeiul prevederilor art. 19 din Legea nr. 101/2016, solicităm acces la dosarul constituit la Consiliu”.

§ 2

Pagina 2 din 2 Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele: ................................................................................ Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar,

§ 3

CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de societatea URBIOLED SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA MEREI, astfel: - admite criticile privind: aparatele de iluminat – nr. 1, 2; calculele luminotehnice – nr. 1 – 3; sistemul de telegestiune: nr. 1 – 3; 5 – 8 și obligă autoritatea contractantă la modificarea documentației de atribuire, conform motivării aferente, cu respectarea art. 55 alin. 1) și 2) din H.G. nr. 395/2016, citate mai sus, în termen de 15 (cincisprezece) zile de la primirea prezentei; - respinge, ca nefondate, critica nr. 4 - sistemul de telegestiune, precum și solicitarea contestatoarei de anularea procedurii de atribuire în cauză. Respinge ca nedovedită solicitarea contestatoarei de „obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de judecarea contestației”. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere în termen de 10 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 29 din același act normativ.