Decizie 2898/2026
Decizie CNSC2026_2898_2026_Decizie_2898.pdf, Decizie_2898.pdf
Document CNSC
VEGAMAR SRL în contradictoriu cu COMUNA FRUMOASA
Decizia CNSC nr. 2898/C1/2967 din 07.09.2026
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 54681/21.07.2026, formulată de VEGAMAR SRL, cu sediul în municipiul Alexandria, str. Libertății nr. 363, bloc H2, sc. A, ap. 5, județul Teleorman, având CUI: RO 11719703 și număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului J34/109/1999, reprezentată legal prin administrator, și convențional prin Staicu Daniela – Cabinet de avocat, cu sediu ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, Sector 1, Ansamblul rezidențial WIN Herăstrău (la Recepție), strada Barajul Argeș nr. 8A, Corp C3, Etaj 1, Apartament nr. 3105, împotriva documentației de atribuire elaborată de către autoritatea contractantă COMUNA FRUMOASA, cu sediul în localitatea Frumoasa, str. Principală, nr. 230, județul Teleorman, în cadrul procedurii simplificate, organizată pentru atribuirea contractului, având drept obiect: „Execuția de lucrări pentru obiectivul de investiții: „Extindere rețea de alimentare…Verifică pasajul în context →
DECIDE: Respinge ca nefondată contestația formulată de VEGAMAR SRL în contradictoriu cu COMUNA FRUMOASA Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare ............... PREȘEDINTE ................. Consilier de soluționare ..................Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2026_2898_2026_Decizie_2898.pdf, Decizie_2898.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
Pagina 1 din 2 În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 2898/C1/2967 Data: 07.09.2026 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 54681/21.07.2026, formulată de VEGAMAR SRL, cu sediul în municipiul Alexandria, str. Libertății nr. 363, bloc H2, sc. A, ap. 5, județul Teleorman, având CUI: RO 11719703 și număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului J34/109/1999, reprezentată legal prin administrator, și convențional prin Staicu Daniela – Cabinet de avocat, cu sediu ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, Sector 1, Ansamblul rezidențial WIN Herăstrău (la Recepție), strada Barajul Argeș nr. 8A, Corp C3, Etaj 1, Apartament nr. 3105, împotriva documentației de atribuire elaborată de către autoritatea contractantă COMUNA FRUMOASA, cu sediul în localitatea Frumoasa, str. Principală, nr. 230, județul Teleorman, în cadrul procedurii simplificate, organizată pentru atribuirea contractului, având drept obiect: „Execuția de lucrări pentru obiectivul de investiții: „Extindere rețea de alimentare cu apă în comuna Frumoasa, județul Teleorman”, cod CPV 45232150-8, s-a solicitat: - în temeiul prevederilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, suspendarea procedurii de atribuire, până la soluționarea prezentei contestații. - în temeiul prevederilor statuate în cuprinsul art. 26 alin. (2) literele a a), b) și c) din Legea nr. 101/2016, obligarea autorității contractante sa dispună măsuri de remediere în sensul eliminării cerințelor restrictive impuse prin Răspunsul consolidat la solicitările de clarificări publicat în SEAP la data de 13.07.2026. - în temeiul prevederilor art. 26 alin. (7) din Legea nr. 101/2016, dacă se constată că nu mai pot fi dispuse măsuri de remediere care să permită continuarea legală a procedurii de atribuire, solicită Consiliului să dispună anularea procedurii de atribuire.
Pagina 2 din 2 - în temeiul art. 153 din Legea nr. 98/2016, solicită obligarea autorității contractante la decalarea termenului limită de depunere a ofertelor. - în temeiul prevederilor art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de judecarea contestației. - în temeiul prevederilor art. 19 din Legea nr. 101/2016, solicită acces la dosarul constituit la Consiliu. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Respinge ca nefondată contestația formulată de VEGAMAR SRL în contradictoriu cu COMUNA FRUMOASA Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare ............... PREȘEDINTE ................. Consilier de soluționare ..................
Redactat practicaua deciziei ...................... Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 19 (nouăsprezece) pagini