Decizie 3354/2026
Decizie CNSCDecizie_3354.pdf
Document CNSC
APIS COM SRL, AF CONSULTING SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL BLAJ
Decizia CNSC nr. 3354/C2/3604, 3629 din 16.10.2026
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect Achiziție lucrări aferente obiectivului de investiție „Eficientizarea energetică a clădirilor rezidențiale din municipiul Blaj - 3 componente - Cerere 2”, s-a solicitat: • admiterea prezentei contestații; • anularea actului/comunicării prin care oferta S.C. APIS COM S.R.L. a fost declarată neconformă/inacceptabilă, în măsura în care aceasta este întemeiată pe motivele analizate în prezenta contestație; • anularea actelor subsecvente rezultatului procedurii, în măsura în care acestea sunt afectate de nelegalitatea evaluării; • obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei S.C. APIS COM S.R.L., prin analizarea coroborată a Fișei tehnice nr. 10, a documentației tehnice depuse inițial, a răspunsului la clarificări și a proiectului tehnic; • în subsidiar, obligarea autorității contractante să indice în mod concret cerința din documentația de atribuire, documentul și argumentul tehnic care demonstrează că diferențele privind domeniileVerifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: I. Respinge, ca nefondată, contestația formulată de APIS COM SRL, în contradictoriu cu MUNICIPIUL BLAJ, în calitate de autoritate contractantă. Încuviințează, în principiu, cererea de intervenție formulată de MIVO EXPERT CONSTRUCT SRL și o admite. Respinge cererea intervenientului de acordare a cheltuielilor de judecată. II. Admite contestația formulată de A.F. CONSULTING SRL, în contradictoriu cu MUNICIPIUL BLAJ, în calitate de autoritate contractantă. Anulează raportul procedurii nr. 39745/24.08.2026 în partea care privește evaluarea ofertei contestatorului precum și actele subsecvente. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea acestei oferte în acord cu dispozițiile legale și a celor evocate în motivare, în termen de 10 zile de la primirea deciziei. Încuviințează, în principiu, cererea de intervenție formulată de MIVO EXPERT CONSTRUCT SRL și o respinge. Respinge cererea intervenientului de acordare a cheltuielilor de judecată. Obligatorie. Împot…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
Decizie_3354.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
Pagina 1 din 3 În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 3354/C2/3604, 3629 Data: 16.10.2026 I. Prin contestația nr. 493/31.08.2026, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 65935/31.08.2026, formulată de APIS COM SRL, cu sediul în Blaj, strada Iuliu Maniu nr. 5A, județul Alba, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J01/1227/1992, având CUI RO2763912, reprezentată legal prin Hentea Cristian, împotriva adresei de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire, emisă de MUNICIPIUL BLAJ, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în Blaj, Piața 1848 nr. 16, județul Alba, în cadrul procedurii de atribuire simplificată a contractului de achiziție publică având ca obiect Achiziție lucrări aferente obiectivului de investiție „Eficientizarea energetică a clădirilor rezidențiale din municipiul Blaj - 3 componente - Cerere 2”, s-a solicitat: • admiterea prezentei contestații; • anularea actului/comunicării prin care oferta S.C. APIS COM S.R.L. a fost declarată neconformă/inacceptabilă, în măsura în care aceasta este întemeiată pe motivele analizate în prezenta contestație; • anularea actelor subsecvente rezultatului procedurii, în măsura în care acestea sunt afectate de nelegalitatea evaluării; • obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei S.C. APIS COM S.R.L., prin analizarea coroborată a Fișei tehnice nr. 10, a documentației tehnice depuse inițial, a răspunsului la clarificări și a proiectului tehnic; • în subsidiar, obligarea autorității contractante să indice în mod concret cerința din documentația de atribuire, documentul și argumentul tehnic care demonstrează că diferențele privind domeniile
Pagina 2 din 3 de tensiune și dimensiunile fac produsul ofertat incompatibil cu funcția și soluția tehnică proiectată. Prin cererea de intervenție înregistrată la Consiliu cu nr. 67802/08.09.2026, MIVO EXPERT CONSTRUCT SRL, cu sediul social în Sat Săsciori, Comuna Săsciori, strada Principală nr. 14, județul Alba, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J01/662/2009, având CUI 26076398, reprezentată legal prin administrator Vasile Fofeldea și convențional prin avocat Oana Cristian - Florin, cu sediul procesual ales în Sebeș, strada Progresului nr. 20A, județul Alba, solicită: „(a) Admiterea în principiu a prezentei cereri de intervenție accesorie; (b) Respingerea, ca nefondată, a contestației formulate de S.C. APIS COM S.R.L. (…); (c) Menținerea rezultatului procedurii, astfel cum acesta a fost comunicat prin adresa nr. 39750/24.08.2026, prin care oferta subscrisei S.C. MIVO EXPERT CONSTRUCT S.R.L. a fost declarată câștigătoare, cu prețul de 7.957.202,12 lei fără TVA. (d) în temeiul art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, să oblige contestatoarea la plata cheltuielilor ocazionate de soluționarea prezentei cereri de intervenție, în măsura dovedirii acestora. II. Prin contestația nr. 2879/01.09.2026, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 66331/01.09.2026, formulată de A.F. CONSULTING SRL, cu sediul în București, strada Odei nr. 89, sectorul 4, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J2000004248408 având CUI RO 12972517, reprezentată legal prin Serban Daniela, împotriva adresei nr. 39753/24.08.2026, reprezentând rezultatul procedurii de atribuire, emisă de MUNICIPIUL BLAJ, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul aceleiași proceduri de achiziție publică, s-a solicitat: 1. Anularea comunicării rezultatului (…); 2. Anularea Raportului procedurii nr. 39745/24.08.2026 și a actelor anterioare ce au stat la baza emiterii sale; 3. Reevaluarea ofertei subscrisei și constatarea conformității acesteia cu refacerea corespunzătoare a documentelor ce stau la baza deciziei de conformitate și a documentelor ulterioare (proces verbal de evaluare financiară, proces verbal de evaluare a documentelor suport DUAE, raportul de atribuire, comunicări privind rezultatul aplicării procedurii). Prin cererea de intervenție înregistrată la Consiliu cu nr. 67643/07.09.2026, MIVO EXPERT CONSTRUCT SRL, cu sediul social în Sat Săsciori, Comuna Săsciori, strada Principală nr. 14, județul Alba, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J01/662/2009, având CUI 26076398, reprezentată legal prin administrator Vasile Fofeldea și convențional prin avocat Oana Cristian - Florin, cu sediul procesual ales în Sebeș, strada Progresului nr. 20A, județul Alba, solicită Consiliului:
Pagina 3 din 3 (a) să admiteți în principiu prezenta cerere de intervenție și să o admiteți și pe fond; (b) să respingeți contestația formulată de A.F. CONSULTING SRL, ca neîntemeiată și, pe cale de consecință să mențină rezultatul procedurii de atribuire, inclusiv măsura prin care oferta intervenientei MIVO EXPERT CONSTRUCT SRL a fost declarată câștigătoare; c) în temeiul art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, să oblige contestatoarea la plata cheltuielilor ocazionate de soluționarea prezentei cereri de intervenție, în măsura dovedirii acestora. Contestațiile vor fi soluționate împreună cu cererile de intervenție, având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, precum și prevederile art. 61 și următoarele din Codul de procedură civilă. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: I. Respinge, ca nefondată, contestația formulată de APIS COM SRL, în contradictoriu cu MUNICIPIUL BLAJ, în calitate de autoritate contractantă. Încuviințează, în principiu, cererea de intervenție formulată de MIVO EXPERT CONSTRUCT SRL și o admite. Respinge cererea intervenientului de acordare a cheltuielilor de judecată. II. Admite contestația formulată de A.F. CONSULTING SRL, în contradictoriu cu MUNICIPIUL BLAJ, în calitate de autoritate contractantă. Anulează raportul procedurii nr. 39745/24.08.2026 în partea care privește evaluarea ofertei contestatorului precum și actele subsecvente. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea acestei oferte în acord cu dispozițiile legale și a celor evocate în motivare, în termen de 10 zile de la primirea deciziei. Încuviințează, în principiu, cererea de intervenție formulată de MIVO EXPERT CONSTRUCT SRL și o respinge. Respinge cererea intervenientului de acordare a cheltuielilor de judecată. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate.